Publicațiile de informatică

Fără a greși deloc, spun că suntem o nație de persoane care scriu, scriu și iar scriu, uneori chiar mai mult decât ar face-o dacă cineva le-ar dicta-o, căci până la un punct cărțile, articolele și extrasele din proceedings-uri aduc puncte foarte necesare promovărilor. Pentru unii care mai dau și lovitura cu best sellers-uri mai le aduc și bănet cu sacul.

Cunoscând pe unii autori le-am purtat respectul, cum pentru unii nu am avut nicio considerație pentru că știam cum scriu cărțile, mai ales că a pune monopolul pe un domeniu este și indecent dar și imoral, lucru pe care editurile de dinainte de 1989 îl practicau doar pentru că exista un parandărăt de 30% din drepturile de autor statuat între părți și mai ales respectat tacit de ambele tabere ca tîrg murdar.

După 1989 au apărut și edituri și autori foarte mulți, existând o concurență acerbă în a fi primii care ies cu ceva pe piață pebtru a rupe gura târgului, pentru a avea o cifră de afaceri cât mai mare, căci este vorba de economie de piață, inclusiv prin condiționări de o vulgaritate crasă privind dezvoltarea ritmului de achiziții de carte în preajma examenelor la oarece discipline, cu profesori-autori de volume supraevaluate, grupul țintă fiind definit 100% prin concordanța între cuprinsul cărții și structura programei analitice a disciplinei de examen.

Un business drăgălaș s-a făcut și cu manialele de liceu și se mai face, căci se știe cu rigurozitate numărul de elevi, potențiali cumpărători și dorința editurilor de a face profit, corelația fiind legată de riscul pierderii licitațiilor, căci informatica a ajuns și la ciclul de învățământ unde manualele se distribuie gratuit, iar chestia este identică cu mersul gratuit al pensionarilor pe mijloacele de transport în comun supraterane, formă de a scoate din rahat pe prestatorii de servicii.

Am scris și eu un manual, dar eroarea perpetuată de editură între byte și bit m-a umplut de scârbă și oroare, iar privirea cu detașare mă determină să fieu rezervat față de mocirla editării de manuale, căci cu cei 7% din prețul manualului dați autorului, niciun autor nu și-a cumpărat vreodată un Ferarri și nu-și va cumpăra în veacul veacurilor, vorba marelui Ștefan din piesa lui Barbu ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA, actul I, scena a VIII-a.
Publicațiile de informatică sunt nenumărate, cărți, reviste care n-au rezistat, volume de la conferințe, materiale multimedia și multe, foarte multe chestii puse în mediile virtuale. Cărțile și volumele de la conferințe ar fi un business dar cu riscuri enorme, căci lumea nu prea mai citește cărți tipărite.

În continuare voi scrie despre cărți, ceva mai mult, despre reviste, ceva mai puțin căci revistele de informatică nu au rezistat și am să scriu și despre volumele lucrărilor prezentate în conferințe, deși au un circuit ceva mai restrâns, că așa dă bine oricărei istorii a informaticii manifestată la mioritici.

(28 septembrie 2017)