Cartela perforată

Cartela perforată a făcut istorie în informatica mondială pentru că:

- a dezvoltat creativitatea programatorilor;

- a crescut complexitatea aplicațiilor;

- efectuarea corecțiilor era la nivel de 80 caractere numai;

- a crescut calitatea prelucăriilor fiind sigură;

- manipularea cutiilor de cartele era lejeră;

- procesele de perforare se realizau  simultan;

- verificarea și corectarea cartelelor erau efective;

- stocarea nu necesita decât restricții de umiditate;

- duplicarea cartelelor nu era o problemă;

- sortarea și interclasarea erau operații obișnuite;

- costul procesului era suportabil și domestic;

- generalizarea cartelelor a mers cu mare viteză.

În țara noastră consider că s-a început lucrul cu cartele perforate undeva în jurul anului 1960, dacă se ține seama că:

- lucrarea lui Manea Mănescu unde descrie cartela perforată a apărut în anul 1966;

- tipărirea unei cărți dura cam 2 ani;

- procesele de documentare și elaborare durau între 3 - ani;

- importul de mașini de perforat, sortat și tabulatoare dura și el 2-3 ani.

În anul al II-lea de studenție, 1966-1967 deja la subsolul clădirii ASE din Romană 6 unde acum este editura, se aflau un tabulator, o mașină de perforat cartele și una de sortat, toate de proveniență sovietică, folosite de colegii din promoția mai mare cu un an, pentru că mecanografia se studia în

anul al III-le alsecției de Mecanizare și Automatizare a calculului Economic din ASE.

În anul universitar 1967-1968, în practica de vară efectuată la DJS Argeș toate prelucrările majore se efectuau folosind cartele perforate utilizându-se mașini de perforat electro-mecanice și două tabulatoare de proveniență sovietică, extrem de zgomotoase.

Cartela perforată este făcută dintr-un carton subțire dar foarte rezistent. Este sub formă dreptunghiulară având dimensiunile de 187mm și 83mm, iar colțul din stânga este tăiat. Cartelele se păstrau în cutii în care intrau cam 2000 de cartele. Cartele era divizată în 80 de coloane și 13 linii, iar combinațiile de perforații permiteau punerea în corespondență a unui alfabet definit cu perforații, o perforație pentru câte o cifră, dpuă perforații pentru litere și câte trei perforații pentru caracterele speciale. Nu este greu de anticipat folosind matematica din teoria codurilor cum se face punerea în corespondență. Având în vedere că la începuturi tabulatoarele lucrau numai cu date numerice, evident perforarea se făcea cu o perforație pe coloană.Pentru literele  A - I se perforau linia 12 cu o altă linie de la 0 - 9, pentru literele j - R se perforau linia 11 cu o altă linie de la 0 - 9, iar pentru literele S - Z se perforau linia 10 cu o altă linie de la 0 - 9. Carcaterele speciale erau reprezentate prin 3 perforații, pe liniile 12, 11, 10, respectiv, linia 0-9. Codificarea i se datorează lui Herman Hollerith. Perforațiile erau și ele sub formă dreptunghiulară cu dimensiuni standard. Totul avea la bază mecanisme de mare precizie, căci cartela:

- se așeja într-o magazie de cartele;

- cu un cuțit era transportată pentru perforare;

- perforarea se făcea coloană de coloană;

-după perforare cartela era transportată într-o magazie de depozitare;

- de acolo cartelele erau luate și verificate;

- pachetul de cartele, job-ul,  era dus la calculator.

Delimitarea pachetelor de cartele se realiza cu o cartelă colorată (roz, verde, alvatru) numită cartelă de job, iar sfârșitul job-ului era și el delimitat de o cartelă care avea fie .EOJ fie // EOJ fie /* după cum era definit limbajul de gestionare a job-urilor, JCL - Job Control Language.
Am lucrat cu cartele perforate chiar și în anul universitar 1990-1991, iar venirea masivă a calculatoarelor personale a detronat lucrul cu cartelele perforate, anul 1995 făcându-le să dispară definitiv și să rămână doar o amintire frumoasă în mintea programatorilor. Acum în 2017 tinerii care lucrează în IT&C nici nu știu ce a însemnat cartele perforată și fac ochii mari când aud de ele. În țara noastră se lucra cu cartele perforate în:

- centrele teritoriale de calcul;

- centrele de calcul ale întreprinderilor;

- sistemul informațional statistic;

- în centrele de cercetare unde erau calculatoare IBM sau FELIX;

- peste tot unde problemele necesitau programe mari și fișiere mari.

Fluxul era următorul:

- programatorul își structura cu rigurozitate problema;

- programatorul elabora schema logică;

- programatorul scria multe detalii pe o foaie de hârtie;

- programatorul se apuca să scrie textul sursă pe foaia de programare;

- programatorul mergea cu teancul de foi la dispeceratul de perforare;

- cartelele erau perforate de operator după foile de programare;

- cartelele erau verificate de operatori la o mașină specială;

- dispeceratul îl anunța pe programator să vină să ridice pachetul de cartele și foile de programare;

- programatorul insistent făcea o verificare cartelă-foaie, dacă avea răbdare;

- programatorul ducea pachetul de cartele la dispeceratul calculatorului pentru rulare;

- operatorii luau pachetul și-l rulau;

- dispeceratul îl anunța pe programator că programul a fost rulat;

- programatorul venea și ridica pachetul de cartele și imprimanta;

- programatorul analiza și avea momente de tristețe sau de bucurie citind imprimanta.

Bucuria programatorului era cînd imprimanta îi arăra că a obținut rezultatele corecte și complete. Tot momente de bucurie, dar mai mici erau și acelea când pe imprimantă era mesajul că procesul de compilare a trecut cu succes, dar și atunci când se obțineau rezultate chiar și parțiale. Mai era de lucrat, dar oricum era cu mult mai bine decât în situația în care la rularea curentă s-au obținut cu mult mai multe erori decât la rularea precedentă, lucru deprimant la o adică pentru programator, mai ales dacă era legat de niște termene.
Cartela perforată este cel mai drăguț lucru care mi s-a produs pe toată durata când am lucrat în informatică. Ea avea poezia ei care uneori genera sentimente de bucurie, care alternau cu tristeți profunde datorită tocmai fragilității cartonului din care era făcută.

Pentru ilustrarea dimensiunilor și perforațiilor am utilizat poze din cartea Inițiere în programarea calculatoarelor, apărută la București, în Editura Tehnică în 1967, a lui Donald I. CUTLER, care are  230 pagini.

(05 octombrie 2017)