Alocuțiune Ștefan MUSTĂȚEA

Onorată asistență, doamnelor și domnilor.

Pentru mine, acest eveniment aniversar, este un prilej de mare bucurie și de recapitulare a unor întâmplări din viața mea, legate de acest eveniment. Deoarece nu pot participa la această anversare, le arăt aci pe scurt, numai ca să punctez cele mai importante etape, în dezvoltarea LCCE, și prin asta

a Catedrei de Cibernetică Economică și a facultății în care mi-am desfășuram activitatea, aproape 30 de ani.

În octombrie 1965, intram pentru prima dată, în primul birou al LCCE, care se afla undeva în apropierea rectoratului. Acolo erau ca directori, domnii Edmond Nicolau și Vaida Dragoș, împreună cu mat. Coroiu Rodica, Ec. Curta Lizeta, precum și secretarele Ștark și încă o doamnă, al cărei nume îmi scapă acum. Undeva deasupra unui amfiteatru, mai era o cămăruță, unde lucrau tinerii matematicieni Dumitru Vincențiu, Ionescu Vasile, Iosifescu Adela și Oprescu, un băiat cu mustăcioară, dar tare pirpiriu. Cam așa am început, prin grija domnului Teovessi, care era

prorector, și care a organizat atunci un concurs pentru matematicieni-

programatori.

La subsol, unde-i acum tipografia ASE, era adus dela Direcția Centrală de Statistică, un tabulator rusesc, de care se ocupa doamna Biță Larisa. Prin grija domnului profesor Manea Mănescu (MM), spre sfârșitul anului 1966, ne-a sosit, primul calculator electronic românesc, numit Economist CIFA 102. Eu, după instrucatjul care ni s-a făcut la IFA- Măgurele, am început să lucrez la acest calculator. Inginer era domnu Popovici, care ne ajuta la numeroasele depanări. Cu timpu au mai venit aici în clădirea veche și alți colegi, dintre care-mi mai aminetsc pe matematicienii Catona Ion și Diaconescu Gabriel și încă un inginer, al cărui nume-mi scapă acum.

Prin octombrie 1967, am fost vizitați de Nicolae Ceaușescu și alți demnitari, primtre care și domnu MM, să binecuvânteze activitatea noastră de cercetare, prin utilizarea lui CIFA 102.

Cu timpu au mai venit și alți colegi, dar prin toamna lui 1967, după vizita de mai sus, a apărut la noi în cameră unde lucram, prin grija domnului MM, calculatorul japonez NEAC 1240, mult mai sigur și mai util nouă decât CIFA 102.

Pe la sfârșitul lui 1967, când a fost gata clădirea din Eminescu, ne- am mutat acolo, sub conducerea domnului Racoveanu și Făgărășanu, care au mai adus în micul nostru colectiv alți colegi. Îmi amintesc mai bine de inginerii Dumitrescu Ion și Somnea Dan și parcă un tehnician, toți sosiți

dela Ploiești. Atunci s-au mai angajat matematicienii Ciobanu Gheorghe, Ciochină Costel, Weis Gheorghe, Fabian Csaba și alți câțiva. Aici a venit și un minicalculator NCR, la care a lucrat domnu Potoțki Alec, care la-nceput s-a ocupat de revista catedrei. În locul lui la revistă a

venit domnu Lutic Mihai și încă 2-3 doamne. Prin ianuarie 1968, au sosit în vizită japonezii dela firma NEC Tokyo, să definitiveze unele prevederi din contractul cu NEAC 1240, după care am avut onoarea, de a fi desemnat să merg la Tokyo, pentru instructaj NEAC. Au mers acolo în februarie 1968, sub conducerea domnului Vaida Dragoș, Fabian Csaba și cu mine ca programatori, precum și inginerii Paiu Octavian și Popovici Alexandru pare-mi- se, de unde am revenit prin aprilie.

Când a fost gata actuala clădire în care e acum facultatea, noi ne-am mutat cu toții în acea parte a clădirii rezervată nouă. Aici au fost făcute alte angajări, dar cel mai important eveniment a fost instalarea calcultorului IBM 360, prin iunie 1968. Altă viață a fost pentru armata de programatori, care creștea din ce în ce. Eu, în paralel cu IBM, am mai avut de terminat pe

NEAC unele lucrări, mai ales pentru procesul de învățământ, că trebuie menționat faptul că dintre noi, unii țineam deja ore de programare și de cibernetică, cu studenții facultății noastre. Venirea acestui IBM a dat, după părerea mea, un serios avânt procesului de învățământ din facultate la- nceput, apoi în tot ASE-ul, ceiace a făcut ca posibilitățile lui IBM 360, să nu mai ajungă cerințelor din ce în ce mai mari, mai ales din partea procesului didactic. Se preda pentru programare, CIFA – NEAC la-nceput, apoi Assembler, Fortran și altele.

Prin 1973 parcă, a sosit la LCCE un nou calculator de la firma IBM. Era un IBM model 370/135 și era mult mai puternic decât modelul 360 care-l aveam deja. Cu această ocazie a crescut simțitor capacitatea LCCE de a rula programme, ceiace a adus multe beneficii, atât procesului didactic

din ASE, cât și institutelor de proiectare cu care colaboram. LCCE era organizat astfel. La parter erau calculatoarele (IBM la- nceput) de care răspundea doamna Biță Larisa la-nceput, apoi de domnu

Dumitrescu Ion, apoi de mine, apoi de domnu Homescu începând cu 15 ianuarie 1980. La etajul unu era colectivul de programatori de sistem condus de Satran Iulian, un inginer tare priceput, Biblioteca Tehnică și colectivul de perforare, condus ceva mai târziu, de domnu Radu Homescu.

La etajul 2 era colectivul domnului Lutic, calculatorul NEAC 1240, NCR-ul și tabulatoru. La etajul 3 a fost tot timpul colectivul de progranare condus de domnu Ionescu Vasile. Ca cei mai buni programatori, eu mi-i amintesc pe Catona Ion, Diaconescu Gabriel și Duță Lucian. Cu timpl au venit aici mulți absolvenți ai facultății noastre, foarte buni programatori, printre care mi-i mai amintesc pe Surcel Traian, Pencea Margot, Teodor Ion, Magda Mircea și Brad Ștefan. La etajul 4, era conducerea LCCE, secretarele conduse de Funieru Stela, o excelentă dactilografă. Într-o cămăruță lângă lift a lucrat mult timp domnu Vincențiu Dumitru și Luban Florica. Tot la acel etaj avea un birou și o sală de ședințe și domnu MM. La etajul 5 era colectivul de cibernetică, condus de Altăr Moise și ceva mai târziu, (1972 cred) colectivul de cercetări operaționale, condus de domnu Boldur Gheorghe. La etajul 6 era un laborator foto, o sală de ședințe, apoi din 1980, colectivul care se ocupa de banca de date a ministerului nostru (BDPM) și un mic colectiv de Marketing. La etajul 7, era biblioteca LCCE, unde avea acces oricine din ASE sau din beneficiarii ASE-ului, condusă multă vreme de doamna Mihnea.

Cum ne-am mutat în noua noastră clădire, a apărut ca preocupare cercetarea științifică, demarată de conducerea catedrei de cibernetică, la care au colaborau mulți specialiști din țară. Noi cei din LCCE eram, pe lângă sarcinile noastre normale (contracte, didactice) și secretari la diferitele specialități din planul de cercetare, iar responsabili de specialități, erau cadre didacttice și specialiști, majoritatea din din facultatea noastră și din ASE. La Econometrie de exemplu, conducători erau domnii Teovessi și

Ionescu Constantin, iar eu eram secretarul secției. Ca unitate de modernizarea conducerii unităților economice, conducerea LCCE, prin domnu Pescaru Valeriu, directorul nostru de aunci, și-a propus să realizeze și un sistem informațional, care să folosească conducerii ASE-ului. A ceastă sarcină mi-am asumat-o eu și am început cu realizarea unui sistem de programe, privind admiterea la ASE, apoi cu un sistem de calculu burselor. Mari dificultăți am avut la- nceput, din partea personalului care acum folosește din plin acele sistemede programare.

Prin 1974, domnu MM a fost numit Primul Ministru al României, și-n această calitate a preluat și conducerea CSP-ului (Comitetul de Stat al Planificării). Cu această ocazie a-n- ființat la CSP un centru de calcul și având acolo nevoie de cadre de nădejde, dânsu a luat de la LCCE, pe cei mai buni. Pe directorul nostru Inginerul Valeriu Pescaru ca director al centrului de calcul de la CSP, iar pe Catona Ion, Duță Lucian și Cristian Popescu i-a luat ca programatori experimentați, pentru a începe

punerea pe calculatorul lor IBM, a problemelor specifice CSP-ului. Cu această ocazie a rămas la noi ca director domnu Inginer Bilciu Constantin, care venise decurând la LCCE.

Prin anul 1975 a avut loc cel de al treilea Congres Internațional de Cibernetică, care s-a ținut la facultatea noastră și care a fost coordonat din punct de vedere administrativ, de tot personalul LCCE. Pe vremea aia, domnu MM era primul ministru al României și asta a avut un mare rol în ținerea congresului la București, în clădirea noastră LCCE și în cea a facultății de Cibernetică Economică. Atunci a fost o mare vânzoleală cu problemele administrative ale congresului și fiecare dintre noi eram implicați în multe din acele acitvități. Dar totu s-a desfășurat în bune condițiuni, iar toate comunicările prezentate la acel congres, au fost incluse într-un volum special al acelui congres, treabă care a ocupat și ea destul timp din activitatea noastră. Tot în acest an la 25 septembrie, a sosit la noi la LCCE și o nenorocire de calculator românesc, numit Felix C-256, o copie nereușită după un calculator IRIS, neperformant, la care francezii au renunțat repede și l-au vândut proștilor de români. Cei care au fost în Franța și au contractataceastă afacere proastă, nu s-au gândit la interesele țării ci doar la buzunarele lor. În fapt, ei au sabotat dezvoltarea informaticii în România.

În martie 1977, am lucrat peste 2 luni de zile, la refacerea clădirii, după cutremur. În sala calculatoarelor erau IBM-urile și un Felix C256.Colac peste pupăză. Cam la un an ne mai trezim cu încă un Felix C-562, care a fost și el, înghesuit în aceiași sală, după ce s-a renunțat la primul IBM, în favoarea domnului Grama, care conducea centrul de calcul al Minsiterului Industriei Ușoare. Din discuțiile pe care le-am avut cu domnu Bilciu, a rezultat că oarecum am fost obligați de nu știu cine, să ne dotăm cu asemenea configurații neeficiente. Începând de prin 1979, au început lucrările de analiză pentru banca de date a ministerului învățămâmtului, o colaborare complexă a unui colectiv din minister, cu LCCE , coordonator al întregii activități, și centrele de calcul din universitățile București, Iași, Cluj și Timișoara. Sarcini de programare aveau LCCE majoritatea, dar și centrele de calcul al celor trei universități. Cred că cu această ocazie, trebuie menționat colectivul din laboratorul domnului Ionescu Vasile, coordonat de domnu Diaconescu Gabriel, care au asigurat cu Magda Mircea, o parte din pachetul necesar de programe. După ce s-au definitivat aproape toate programele, s-a trecut la colectarea informațiilor și încărcarea fișierelor cu date privind personalul didactic din toată țara și s-a organizat un colectiv, care să asigure, actualizarea și exploatarea acestor informații, conform cerințelor direcției de personal din minister, condusă de domnu Bondrea. Conducerea acestui colectiv mi-a fost încredințată mie la 8 iunie 1980. Pentru perfecționarea colaborării, între unitățile implicate în utilizarea acestei bănci de date, s-a hotărât ca-n fiecare an să se țină câte o întrunire de analiză și perfecționare a activităților desfășurate.

Anul 1981 a-nceput cu pregătiri pentru Conferința Națională de Cibernetică, care a- nceput pe 14 ianuarie și a durat cam o săptămână, dar în toată luna ianuarie ne-am ocupat cu problemele create această conferință, la care au venit multe personalități de seamă din întreaga țară, interesați desigur de cibernetică. Prin septembrie a avut loc la New York un alt congres de Cibernetică, unde ne-a reprezentat domnu Bilciu, care n-a mai avut curaju să revină-n țară.

După plecarea domnului Bilciu, a-nceput morișca directorilor LCCE. La 13 februarie 1982, a fost numit director la LCCE, domnu Țigănescu Eugen, care fusese asistentul domnului MM și care acum era profesor la aceiași catedră, în colectivul de Statistică. Nu știu din ce cauză, domnu Țigănescu n-a stat prea mult pe acel post și-n locul lui a fost numit Dumitrescu Vladimir, care era programator

de sistem în echipa lui Satran. Probabil că numirea lui Vladimir a fost o soluție tranzitorie, că după un timp a fost numit pe acel post mult râvnit de mulți, domnul Bulgaru Mircea, un om școlit la Moscova, profesor și el de Statistică Agrară, la aceiași catedră, tot în colectivul de statistică. Cât a fost dânsu director, pentru mine a fost un chin, că nu reușeam să ne-nțelegem deloc. Lua niște decizii care mie mi se păreau ciudate, deoarece aduceau prejudicii activităților de care mă ocupam. N-a trecut mult și când conflictul s-a ascuțit, l-a informat pe domnu MM că-i periclităm postu și a provocat pe 28 iunie 1983, ora 13, o ședință sub conducerea domnului MM, care greșit informat, ne-a batjocorit pe toți deavalma cu trimitere special la mine și Vladimir. După asta, nu știu cine, bănuiesc pe domnii Altăr sau Ionescu Constantin, sau cineva din conducerea de atunci a facultății, i-o fi spus ceva domnului MM despre mine și-ntr- o zi de toamnă târzie, ne pomenim că n-a mai apărut Bulgaru printre noi. După câteva zile, de tatonări, am fost din nou adunați la biblioteca dela etajul 7 și ni s-a prezentat ca nou director, tot pe inginerul Dumitrescu Vlaimir. Odată scăpat de Bulgaru, m-am ocupat numai de contractele mele, de BDPM, burse, admiterea la ASE și de definitifarea tezei de doctorat, pe care am susținut-o în decembrie 1985. De aci-ncolo, până la ceiace se chema atunci revoluție, m-am ocupat numai de orele pe care le aveam cu studenții, contractele mele și de BDMP.

Prin anul 1984, nu știu cum s-a făcut, dar a fost adus la LCCE un minicalculator M18, care a fost instalat la etajul 2, ultima cameră pe stânga. Prin iunie 1987, ne-a vizitat incognit-o domnu MM. Cum Vladimir era plecat și mă lăsase pe mine în locul lui, l-am așteptat jos și am urcat împreună cu liftul la etajul 4. Cum s-a închis liftul, m-a- ntrebat, cum mai merg treburile. I-am răspuns oftând că ne chinuim mult cu Felixurile și nu mai putem lucra la IBM, din lipsă de hârtie de imprimantă. Mi-a răspuns scurt că nu mai avem ce face. Ne-am despărțit cum s-a deschis ușa

liftului. După “revoluție” în fiecare laborator de cercetare din LCCE, s-au organizat alegeri pentru noi șefi de laboratoare și nu am avut norocu să scap de beleaua aia de șef. Am scăpat ceva mai târziu, când BDPM nu a mai fost necesară, contractele dispăruseră și colectivul meu, cu mine-n frunte a fost inclus în laboratorul 3, pe care-l conducea domnu Teodor Ion, ales ca șef, în locul lui Ionescu Vasile. Din acest laborator am dispărut în vara lui 1994, prin pensionare. Cât am mai lucrat la LCCE, până la pensionare, prin 1990 au sosit la LCCE, două minicalculatoare, trimise de domnu Bilciu din SUA.

Apoi a mai fost adus un minicalculator Nova AS/400, care a permis pentru prima dată la LCCE, lucru la terminalele instalate jos la dispeceratul IBM. Cam la un an a mai apărut și un produs românesc, minicalulatorul I-100, la care eu n-am mai apucat să mai lucrez. Scuze dar nu cunosc cu exactitate, datele când au apărut ultimele 2 minicalculatoare, deoarece prezența mea în LCCE a fost mai slabă-n perioada aia, deoarece am avut un deces important în familie.

Cam asta a fost după părerea mea și nu vreau să închei, înainte de a-mi exprima marele regret, pentru nedreptatea ce i s-a făcut domnului profesor Manea Mănescu, care și-a sacrificat absolut tot, numai să ajute ASE-ul și prin el întreaga țară. Dânsu, prin modalitatea care a ales-o, a făcut ca acum țara să beneficieze de economiști pregătiți pentru a introduce la locurile lor de muncă, metode științifice de conducerea activităților economice. Am avut ocazia să discut cu dânsu prin octombrie 2008, când era foarte bolnav și când și-a exprimat totala nedumerire a modului cum sa-nțeles, chiar și de cei mai apropiați dânsului, modalitatea dânsului de a realiza ce și-a propus. Mi-a explicat foarte detaliat, dece nu a putut face altfel. Ascultându-l, i-am dat desigur dreptate și am ajuns la concluzia, că dânsu pentru a realiza ce și-a propus, a aplicat foarte bine pe vremea aia, proverbul românesc, care zice să te faci frate și cu dracu, numai să treci puntea. Dar ce? Credeți că numai dânsu a făcut treaba asta? Chiar foarte mulți, dar pentru interesele lor personale, nu ca domnuMM, pentru ASE și pentru țară. Păcat, mare păcat.

Ștefan Mustățea, azi 25 aprilie 2017.