Disciplina de sisteme de calcul

Am în față niște fori îngălbenite de vremuri de la cursul Programarea și exploatarea mașinilor de calcul, nedatat, dar care sunt sigur că se ținea înainte de 1980. Mai întâi, durata cursului era de 34 de ore adică 15 cursuri și se referea la: 

- mașina de sortat cartele, 2 cursuri, 4 ore;

- mașina de tabelat numerică, 8 cursuri, adică 16 ore;

- mașini de tabelat alfanumerice 1 curs, 2 ore;

- mașinile de calcul de capacitate medie 3 cursuri, adică 6 ore.

Planul tematic al cursurilor era extrem de detaliat și studentul care nu avea acces la Internet că așa ceva nu exista, primea toate detaliile.

La cursul 1 se discuta despre:

• principiile generale privind organizarea și funcționarea unui centru de calcul unde se găseau ca echipamente tot ce era legat de mașini electro-mecanice de lucru cu cartele perforrate: mașini de perforat, mașini de sortat, mașini de interclasat, tabulatoare; se găseau acolo operatori pentru aceste mașini; analiștii acelor centre de calcul erau cei care preluau cerințele beneficiarilor, stabileau care sunt calculele de făcut, proiectau machetele de transpunere a datelor în cartele și tot ei fixau și modalitățile de programare a tabulatoarelor prin fișele pe tabloul de comandă; prelucrările însemnau adunări pe coloane prin calcule paralele și ceva adunări pe linii între totalizatoare; în acele centre de calcul fluxurile erau foarte simple, dar bine definite, iar rezultatele erau imprimate preponderent sub forma unor coloane foarte-foarte lungi de cifre, inalizate cu niște totaluri pe coloane;
• la mașina de sortat studentului i se prezentau principii generale, schema bloc, modalități de sortare, normală, selectivă, formarea de grupe, după caracteristica precedentă, dar și separarea cartelelor după o caracteristică formată din mai multe cifre; erau sortările de la mic la mare și de la mare la mic, cum se zicea în folclor;
• pentru mașina de tabelat, cea căreia i se asociau  8 cursuri studentul afla multe date tehnici legate dedispozitivul de introducere a cartelelor, de percepere a informațiilor perforate în acestea, legate de dispozitivul de imprimare unde se vorbea de carul de imprimare, automatul de intervale; în ceea ce privește abordarea aspectelor de calcul se vorbea despre totalizatoare, relee de calcul, dispozitivul de selecție, dispozitivul de comandă, adică partea de programare rudimentară prin conexiuni, butoane și întrerupătoare; operațiile care se efectuau la un tabulator erau: înreegistrarea datelor în totalizator prin adunări succesive, imprimarea de date, obținerea mai multor grupe de totaluri, efectiarea de transferuri cu plus sau cu minus între totalizatoare, avansul hârtiei, pentru fiecare stabilindu-se bornele pe tabloul de comandă se zicea acum, de programare zic eu acum;
• modul de preluare a informațiilor din cartele mai la început era prin folosirea unor perii metalice flexibile care baleiau cartele și la întâlnirea unei perforrații se închidea un circuit pus în corespondență cu mișcarea axului mașinii, ceea ce însemna o anumită cifră; principiile electromecanicii evidențiau corelația dintre deplasarea rectilinie a cartelei cu kișcarea circulară a axului mașinii de calcul și se realiza transpunerea informației perforate cu deplasări de roți dințate ce determinau efectuarea de adunări din compuneri de mișcări circulare și de angrenări de la dreapta către stânga a roților dințate pentru a face transportul din adunarea clasică;
• cursurile al V-lea , al VI-lea, al VII-lea și al VIII-lea erau dedicate bornelor tabloului de comandă, gupate pe foarte multe categorii și se conectau cu fișie numai după anumite reguli între ele, tabloul având o formă dreptunghiulară, fiind amovibil, iar bornele erau organizate pe linii și pe coloane, pentru fiecare grupă existînd o încadrare într-un dreptunghi desenat cu alb; fiecare bornă avea în dreptul ei fie un număr, fie un simbol alfabetic din care rezulta semnificația sa și care permitea o identificare rapidă și corectă pentrun programator;
• cursul al IX-lea era destinat etapelor întocmirii unui talou de comandă, etape pe care le voi enumera și eu: întocmirea machetei lucrării, stabilirea regimului de funcționare, stabilirea gradelor de control, repartizarea datelor pe secții de imprimare, stabilirea numărului de cicluri intermediare, schema transferurilor, elaborarea schemei bloc, trasarea conexiunilor de comandă, control și funcționale pe tablou, mai întâi pe o foaie tipărită și după aceea efectuarea conexiunilor concret, pe tablou.

Am a spune că în anul al III-lea de studii am învățat despre acest tabulator multe, chiar foarte multe cursuri și mă laud că am programat cu succes pentru efectuarea unei mici prelucrări, sub comanda inginerului Mihai COBZACU, specialist de excepție provenind de la Centrul de Calcul al DCS, căci pe vremurile acelea foarte mulți dintre asistenții universitari proveneau din producție, exact de acolo unde se lucra pe concret. Nu a fost puțin lucru când am văzut că tabulatorul, acea mașină imensă și zgomotoasă a citit câteva cartele, a făcut exact ceea ce doream eu să facă, adică niște adunări. 

În acele foi care descriau programa anaitică, opt dintre ele se ocupau despre tot ceea ce am scris până acum, iar temele 11 la 14 erau dedicate celorlalte aspecte. Ultima temă a XV-a se intitula repetiție generală și închiderea cursului. Acum totul este în mare viteză, toată lumea știe de toate și nu se mai impun concluzii de niciun fel, ceea ce este trist. Eu am făcut acest curs cu profesorul Vasile BIȚĂ care a fost unul dintre coautorii monumentalei lucrări coordonată de Manea MĂNESCU, referită prin Manea MĂNESCU, Mircea BULGARU, Vasile BIȚĂ, Valeriu PESCARU, Grigore GRAMA - Mecanizarea si automatizarea lucrarilor de calcul statistic, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1966.

Tot ceea ce am scris se referea la partea a II-a de la disciplina de programarea și exploatarea mașinilor de calcul, căci prima parte descria modul de funcționare și de lucru pentru mașinile mecanice, pentru mașinile electromecanice de calcul, adică de adunat, foarte multe și numai câteva de efectuare a înmulțirilor și a împărțirilor. Cele din urmă erau foarte puțin fiabile și se defectau repede, ca să nu spun cât de zgolotoase erau căci totul se efectua prin mișcarea de roți dințate și prin deplasarea unui car mogil de la dreapta la stânga.
Disciplina de sisteme de calcul a reprezentat pentru studenții secției de Mecanizare și Automatizare a Calculului Economic o piatră de încercare și de formare ca specialiști dar și ca practicieni, pentru că în laboratorul de mașini mecanografice la de subsolul clădirii din Piața Romană 6, acolo unde este acum tipografia ASE, studenții au avut ce învăța, pe ce învăța și mai ales de la cine învâța.

Cât de grozav ar fi dacă undeva sau cineva ar avea astfel de mașini în funcțiune să vadă toată lumea cum au fost în acele vremuri de pionierat, vremuri care nu se asemamănă cu infinitele resurse ale tabletelor de azi!

(17 octombrie 2017)