Showing posts with label ITC. Show all posts
Showing posts with label ITC. Show all posts

Wednesday, December 6, 2017

Introducere: considerații la istoria informaticii românești

Între anii 1999 -2003 am asistat la nenumărate întâlniri cu oameni de meserie din informatică reuniți pentru a pune bazele realizării unei istorii a informaticii de la noi. Discuțiile s-aun împotmolit la;
- titlu;
- întâietăți;
- etapizări;
- dimensiune;
- detaliere;
- atribuire;

- durată;
- fonduri.
Titlul a fost cel mai greu lucru de stabilit. Mi-am adus amintre de trei prieteni care se întâlnesc duminică dimineața să discute ce vor face în acea zi, cum își vor petrece timpul. Ei parlamentează, nu se înțeleg, vin cu tot felul de variante, argumente și contraargumente și îi găsește seara tot parlamentând. Exact așa a fost și aici. Se discuta dacă acelei cărți să i se spună istoria Informaticii românești sau istoria Informaticii din România, existând două tabere foarte echilibrate numeric dar și ca voci care își susțineau cu ardoare punctele de vedere. Această chestiune a făcut ca totul să treacă în plan secundar și progresele de la o ședință la alta să fie nesemnificative.
Întâietățile n-au depășit nici în informatică celebra dilemă despre cine a fost mai întâi, oul sau găina sau amândouă, zic eu. În acea sală erau foarte mulți dintre cei care au avut contribuții majore la dezvoltarea informaticii din țatra noastră, fără a exista o modalitate de a cunatifica importanța și nici documente din care să rezulte ziua, ora și minutul în care s-a produs nu oarecare eveniment. Pentru a lămuri care sunt întâietățile trebuiau definite criterii și ales unul care să nu se schimbe niciodată și respectivul criteriu să genereze lista imuabilă a întâietăților și punct.
Etapizările au generat discuții dintre cele mai aprinse, întrucât există nenumărate criterii. Cei ce au îmbrățișat ideia de a etapiza în timp aveau argumentele lor, cei care abordau probleba după criteriul teritorialității veneau și ei cu argumentele celor trei provincii românești, iar cei care demonstrau necesitatea etapizării după generașiile de calculatoare își căutateu și ei dreptatea, nimeni neavând izbândă și totul terminându-se în coadă de pește.
Dimensiunea cărții de istorie a informaticii se vrea ceva monumental, unii dintre participanții la discuții făceau referire la cartea lui George Călinescu Istoria literaturii române de la origini până în prezent, publicată în anul 1941. Alții vedeau eliminarea limitelor de dimensiune din moment de o astfel de abordare se realizează exclusiv în mediul virtual, dedicându-i-se un site despre al cărui nume s-au purtat discuții interminabile, deci fără rezultat concret.
Detalierea a depins de fiecare dată de efortul pe care autorii au fost dispuși să și-l asume, dar toată lumea a invocat necesitatea lucrului pe documente, cu exactitatea de ceasornic, ca și cum totul se realizează pornind de la zero, deși există nenumărate materiale despre evoluția informaticii, căci toți cei care au aniversat câte ceva au scris fie memorii, fie cărți, fie articole, deci există ceva.
Atribuirea de capitole pe autori a devenit o mare problemă mai ales că printre cei prezenți în sală se aflau persoane care se considerau deschizători de drumuri, fondatori și tătici ai informaticii românești, căci mămici nu erau invitate să aibă contribuții la atingerea obiectivului. De regulă, când apar coordonatori de organizații cărora li se atribuie sarcini exacte, deși ei spun că fac și dreg, cu siguranță că ei transferă sarcinile unor subordonați și materialele apar anonime, căci nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea unor materiale eterogene, făcute fără plată și mai ales fără dirijor.
Durata realizării unei istorii a informaticii de la noi a plutit la toate întâlnirile sub imperiul incertitudinii, datorită a numeroși factori dintre care dorința unei abordări științifice, obiective era factorul dominant. Este adevărat că pofta vine mâncând și totuși caracterul obiectiv este relativ căci nimeni nu știe apriori ce și cum despre ceva care face obiectul unei cercetări.

Despre fonduri s-a discutat mult și neproductiv, ca să nu spun nerealist. Mi-am adus aminte de meșterii care pun gresie care în loc de a arăta ce știu să facă și pe unde au lucrat, vin și troznesc un preț de te îndoaie, ei neștiind ce sunt aceia distanțieri. La acele ședințe exact acest aspect m-a izbit profund, anume banii. În loc să se procedeze la a face un text ca ofertă pentru obținerea finanțării pentru un proiect, unii dintre potențialii autori vorbeau de bani, de pretenții și nu corelau efortul și rezultatul cu sumele de încasat.
Toate acestea m-au determinat la un moment dat să scriu o carte de istorie a informaticii de la noi cu mult mai tendențioasă decât cartea din 1952 a lui Mihail ROLLER intitulată Istoria RPR, manual pentru învățămîntul mediu. Cartea conținea nenumărate interpretări simpliste, eronate și neștiințifice, dar i-a făcut pe alți istorici să treacă deîndată la scrierea de istorii pe care ei le considerau și științifice și obiective și românești, caracteristici care în mare parte rămâneau la stadiul de deziderat datorită restricțiilor impuse de partidul aflat la putere până în 1989.
După o analiză mai atentă mi-am zis că nu merită, pentru că ar fi pentru mine o abordare negativă și dacă tot fac ceva, să nu fie nici în dorul lelii și nici ceva aiuritor care nu folosește nimănui.
Obiectivul lucrării este de a prezenta cât mai obiectiv, dar selectiv, aspecte esențiale din evoluția de-a lungul anilor a informaticii de la noi din țară.
Am structurat lucrarea fără a folosi un criteriu anume, ci exact așa cum am considerat că este util pentru a da o imagine cât mai bună privind informatica românească, pentru că lucrării i-am dat titlul Istoria informaticii românești, căci așa mi-a venit primul gând, având senzația că am posibilitatea să includ cât mai multe lucruri, fără a fi extrem de pretențios și de generalizator.


(26 septembrie 2017)

Thursday, November 2, 2017

Cărțile de la ITC

Institutul de Tehnică de Calcul, cel unde se gestionau sistemele de operare și limbajele de programare era și cel ce producea documentații pentru utilizatoriki calculatoarelor românești FELIX C-256, I-100 și a altor microcalculatoare și calculatoare personale. Eu veneam din literatura IBM, unde documentația era clară, detaliată, plină de exemple și prezenta moduri de lucru din care orice programator avea ce învăța, dacă își dorea acest lucru. Documentația de la ITC era total diferită și niciodată nu m-am acomodat cu ea. Acolo se presupunea cunoașterea a prea multe lucruri și nivelul de detaliere era redus, cărțile neavând prea multe exempole, pentru că cei ce utilizau acele documentații se presupunea implicit că participaseră la niște cursuri unde li se prezentaseră acele detalii. Ori la IBM documentația și computerul veneau la pachet, iar cursurile nu erau obligatorii din moment ce existau și ghiduri ale programatorilor începători, care prezentau mură-n gură tot ce trebuie legat de un limbaj dar și de sistemul de operare. Mă cam îndoiesc că cine citea documentația de FORTRAN de la ITC și manualul sistemului de operare de la FELIX, trosnea din degete și chiar rula din prima un program care să rezolve o ecuație de gradul al II-lea ca la carte, în timp ce la docuemntația IBM chiar era posibil așa ceva.
Cine însă participa la cursurile de FORTRAN organizate de vreun centru de perfecționare a programatorilor, citind documentația ITC care era riguroasă, făcea acest lucru cu succes, dar numai
cu documentația, nu.
Au fost scrise documentații pentru:
- limbajul Pascal; - limbajul COBOL;
- limbajul FORTRAN;
- limbajul PL/1;
- limbajul C;
- sistemul de operare DOS-PC;
- limbajul BASIC;
- calculatorul I-100;
- baze de date;
- programe utilitare;
- sistem operare MINOS;
- sistem operare AMS;
- manual de sortare;
- gestiune fișiere - FMS;
- descriere date DBMS;
- editare de texte ETP;
- macroasamblare.
Cred că în condițiile automatizării de azi a proceselor de digitizare, ar fi util să se treacă la digitizarea
cărților tipărite de ITC și în acest fel s-ar reconstitui o importantă pagină de istorie românească a informaticii. Trebuie spus că documentațiile ITC nu erau anonime, ci purtau pe o pagină interioară numele celor care au scris la ele și de acolo am văzut că după 1989 au apărut autori importanți de literatură de informatcă, autori care exersaseră cu succes în anii de dinainte scriind documentații standard, complementare, care impuneau participarea la cursurile de instruire și de perfecționare a specialiștilor care doreau să utilizeze un nou limbaj sau un nou sistem de operare. Cărțile de după 1989 publicate de foștii elaboratori de documentație conțineau detaliile pe care eu le consideram lipsă în documentații, detalii cu care eram obișnuit de la literatura IBM unde spre exemplificare cartea cu programe de bibliotecă SSP dădea texte sursă FOTRAN care se rulau direct fără nicio problemă la o adică de către cei ce doreau să-și rezolve oarece probleme cu maximă generalitate și maximă precizie. Multe dintre documentații aveau ca sursă ceea ce provenea direct de la firma franțuzească care vânduse calculatorul FELIX C-256, documentație extrem de lapidară și organizată pe capitole, cu paginații care aveau în structură numărul capitolului, ceea ce era destul de greu de identificat, mai ales că fiecare capitol avea numărul lui de pagini.





(02 noiembrie 2017)

Thursday, October 12, 2017

Conferințe de informatică

Și în domeniul informaticii au apărut manifestări științifice, prilejuri cu care cercetătorii aveau prilejul de a-și face cunoscute realizările teoretice, programatorii aveau prilejul să prezinte produse program, sisteme informatice, aplicații informatice, iar analiștii aveau ocazia să prezinte soluții informatice de prelucrare avansată a informațiilor în diferite domenii de importanță vitală pentru economie.
Conferințele sau simpozioanele științifice aveau caracter anual sau erau dedicate unor momente aniversare și erau organizate de:
- insitute de cercetări;
- centre de calcul;
- Academie;
- universități;
- comitete de partid;
- CNST;
- DCS;
- ministere;
- întreprinderi;
- școli și licee;
- organizații de masă.
Unele dintre manifestările științifice erau 100% de informatică, altele aveau caracter general și conțineau în structură secțiuni de informatică suficient de permisive. Trebuie spus că deși informatica reprezenta un domeniu foarte bine structurat, la Academia RPR și mai târziu la Academia RSR nu exista o comisie de informatică, în timp ce Manea MĂNESCU prezida o comisie de cibernetică frecventată de mulți dintre cei ce s-au găsit în fruntea bucatelor după 1989.
Aici voi enumera unele dintre manifestările științifice la care am participat cu lucrări și aveam programele cu lucrările care s-au prezentat, făcând în acest fel dovada că acestea au existat cu adevărat. Iată câteva:
  • Ion IVAN, Emil MOSCOVICI - L ' utilisation des automates finis du type ATIM dans l ' organisation de la production International Symposium on Applications of Mathematics in System Theory, 27 - 30 December 1978, University of Brasov, Balkan Union of Mathematicians, Association of Scientist of Romania, Mathematical Society of Romania. 
  • Ion IVAN, Cosmin TOMOZEI, Marius POPA - Features of the Text Entities'Reengineering Processes, Proceedings on International Symposium INNOVATIVE APPLICATIONS OF INFORMATION TECHNOLOGIES AND MANAGEMENT, October 14 - 15, 2005, Iasi, Al. I. Cuza University, Romania, PIM Publishing House Iasi, ISBN 9730716-189-0, pg.42 - 53.
  • Ion IVAN, Romulus ARHIRE, Gavril ZOICAS, Marian MACESANU- Efectele depanarii eficiente a produselor program asupra costurilor de utilizare curenta, Volumul de comunicari la conferinta CRESTEREA EFICIENTEI ECONOMICE, COMPONENTA ESENTIALA A UNEI NOI CALITATI A ACTIVITATII,ASE, Bucuresti 1983, pg 330-336. 
  • Ion IVAN, PAUL POCATILU, PANAGIOTIS SINIOROS - TESTAREA APLICATIILOR E-BUSINESS, VOLUMUL LUCRARILOR SIMPOZIONULUI DE STIINTE ECONOMICE, 11-12 NOIEMBRIE 2000, UNIVERSITATEA TRANSILVANIA, Brasov,pg 172-176 ISBN 973-8204-00-3. 
  • Ion IVAN, Marius POPA, Bogdan FLORESCU, Doru UNGUREANU - Juridical Aspects of the Program Generators Cloning, Proceedings of the 34th International Scientific Sympozium METRA, 29-30 May, 2003, pp 283-288, ISBN 973-0-03046-4. 
  • Ion IVAN, Alexandru BALOG, Romulus ARHIRE, Zenovic GHERASIM - CORELATIA DINTRE CALITATEA SOFTWARE SI PROTECTIA IN UTILIZARE,Volumul Conferintei COMP-Sec'94, Securitatea calculatoarelor si a retelelor de calculatoare, Academia Tehnica Militara, 23 iunie, 1994, pg. 180-183. 
  • Ludovic TOVISSI, Ion IVAN, Eugenia TEOHARI PROIECT DE PRELUCRARE STATISTICA A DATELOR MULTIDIMENSIONALE,Volumul cu lucrari la Sesiunea stiintifica PERFECTIONAREA METODELOR DE PRELUCRARE A DATELOR STATISTICE, 15-17 MARTIE 1979, pg 336-359, Editat de DCS, Centrul de calcul. 
  • Ion IVAN, Paula APREUTESEI - Optimizarea costului calitatii sistemelor de programe,Volumul 5 sectiunea Informatica si automatizaqrea conducerii trupelor, A XXXVI-a sesiune de comunicari stiintifice cu participare internationala, Organizator: Academia Tehnica Militara, 16-17 noiembrie 1995, Editura Academiei Tehnice Militarepg 44-51 
  • Virgil SORA, Ion IVAN, Mircea DESPA - Modselarea cibernetica a fenomenelor si proceselor demografice, Conferinta Nationala de Cibernetica, 3-4 octombrie 1985 
  • Ion IVAN, Romulus ARHIRE, Marian MACESANU, Ladislau GASPAR - Interactiunea om-calculator, Conferinta Nationala de Cibernetica, 3-4 octombrie 1985 
  • Ion IVAN, Al. BALOG, Marian MACESANU, Andrei GOGA - Analiza si modelarea erorilor din produse program, Al VII-lea Simpozion APLICATII ALE CIBERNETICII SI INFORMATICII IN PRODUCTIE SI IN GESTIUNEA ECONOMICA, ASE, Academia RSR, Bucuresti 28-29 aprilie 1986 
  • Ludovic TOVISSI, Ion IVAN, Emil MOSCOVICI - SISTEM DE MODELE PENTRU CONDUCEREA UNEI INTREPRINDERI INDUSTRIALE, Conferinta stiintifica STRATEGIA DEZVOLTARII INDUSTRIALE IN ROMANIA, 7 iunie 1979, organizata de Institutul de Economie Industriala, pg.229-240
  • Ion IVAN, Romulus ARHIRE, Al. BALOG, Mircea FEUERSTAHLER - Aspecte ale alinierii limbajelor de programare, Al doilea simpozion MODELAREA CIBERNETICA A PROCESELOR DE PRODUCTIE, 23-25 aqprilie 1981, ASE, Catedra de cibernetica economica
  • Ludovic TOVISSI, Ion IVAN, Emil MOSCOVICI - Model de conducere prin simulare a proceselor de productie dintr-o sectie, Al III-lea Simpozion de Informatica si conducere, Cluj-Napoca, 1977, rezumat publicat in volum la pg. 80
  • Ion IVAN, Razvan BOLOGA - The History of Romanian Computer Science,International IE&SI, 23-24 May,2003, Timisoara, Universitatea de Vest, Catedra de Informatica Economica, pp 25-28
  • Tudor BARON, Ion IVAN, Alexandru BALOG - Aspecte privind definirea metricilor pentru evaluarea calitatii produselor program, volumul cu lucrarile Celui de al III lea Simpozion MODELAREA CIBERNETICA A PROCESELOR DE PRODUCTIE, 22-23 aprilie 1982, ASE, Bucuresti, pg 573-580
  • Tudor BARON, Ion IVAN, Alexandru BALOG - Aspecte privind definirea metricilor pentru evaluarea calitatii produselor program, Volumul cu lucrarile celui de al III-lea simpozion MODELAREA CIBERNETICA A PROCESELOR DE PRODUCTIE, ASE, 22-23 aprilie 1982, Bucuresti, Lito ASE, pg 573-580.
Câteva imagini ale materialelor se află la o  adresă ca parte a site-ului meu personal, cu mențiunea că acolo sunt și unele materiale brute neprelucrate, dar care merită atenție cât de cât.
Din anul 1993 în catedra de Informatică Economică din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din ASE se organizează Conferința Internațională de Informatică Economică, manifestare de anvergură care a avut diferite tematici precum:
1993 - Ingineria Programarii si Informatica Aplicata
1995 - Software Engineering and Applications
1997 - Computer Science
1999 - Information Tedhnologies
2001 - Information Society
2003 - Digital Economy
2005 - Information & Knowledge Age
2007 - Informatics in Knowledge Society
2009 - Education, Research & Business Technologies
2011 - Education, Research & Business Technologies
2012 - Economy, Education, research & Business Technologies
2013 - Education, Research & Business Technologies
2014 - Education, Research & Business Technologies
2015 - Education, Research & Business Technologies
2016 - Education, Research & Business Technologies
2017 - Education, Research & Business Technologies.
Volumele acestei conferințe stau mărturie că atunci când se urmărește cu tenacitate un țel, nu există nimic care să-i oprească pe cei ce doresc să-l vadă realizat pentru a face tot ce trebuie în acest sens.
În anul 2016 s-a organizat la Cluj în colaborare cu Departamentul de Informatică Economică de la FEAA - Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor, departament al Universității Babeș-Bolyai, iar în anul 2018 se va organiza la Iași în aceleași condiții cu departamentul de specialitate de acolo numit Departamentul de Contabilitate, Informatică economică şi Statistică.
Conferința s-a dovedit un prilej excelent pentru specialiștii din informatica românească de a-și prezenta realizările teoretice și ptactice, fiind o manifestare de mare anvergură, gestionată după standarde internaționale corecte și cu factor de respingere ce a depășit 30% de fiecare dată, iar autorii au avut ocazia să prezinte doar o singură lucrare la ultimele 13 ediții. A fost publicat volum cu comunicările în limba engleză începând cu ediția din anul 1995 și s-a distribuit mapă cu materiale interesante, din care unul a fost monografia Catedrei de Indormatică Economică din ASE.
Din anul 2008 Departamentul de Informatică Economică din ASE și Departamentul de Computer Science din ATM au organizat Conferința Internațională de Securitate Informatică - SECIT avându-i ca principali coodonatori pe profesorul Victor PATRICIU și pe conferențiarul Cristian TOMA, unde specialiștii din acest domeniu deosebit de important au ocazia să prezinte rezultatele teoretice și practice obținute căci informatica se confruntă acum cu probleme dintre cele mai mai dure de criminalitate, ceea ce impune ca la atacuri și vulnerabilități să fie găsite soluții eficiente de combatere a acțiunilor distructive și de protecție a tuturor tranzacțiilor din mediul online.
Cu siguranță au fost cu mult mai multe manifestări științifice de informatică, dar unele dintre ele vor fi adăugate pe parcurs pe măsură ce voi avea cunoștință de ele, cu documente autentice. Conferințe de informatică au fost în vremurile de demult foarte numeroase, căci numeroase erau și locurile unde se făcea informatică românească.



(13 octombrie 2017)