Cărțile de la ITC

Institutul de Tehnică de Calcul, cel unde se gestionau sistemele de operare și limbajele de programare era și cel ce producea documentații pentru utilizatoriki calculatoarelor românești FELIX C-256, I-100 și a altor microcalculatoare și calculatoare personale. Eu veneam din literatura IBM, unde documentația era clară, detaliată, plină de exemple și prezenta moduri de lucru din care orice programator avea ce învăța, dacă își dorea acest lucru. Documentația de la ITC era total diferită și niciodată nu m-am acomodat cu ea. Acolo se presupunea cunoașterea a prea multe lucruri și nivelul de detaliere era redus, cărțile neavând prea multe exempole, pentru că cei ce utilizau acele documentații se presupunea implicit că participaseră la niște cursuri unde li se prezentaseră acele detalii. Ori la IBM documentația și computerul veneau la pachet, iar cursurile nu erau obligatorii din moment ce existau și ghiduri ale programatorilor începători, care prezentau mură-n gură tot ce trebuie legat de un limbaj dar și de sistemul de operare. Mă cam îndoiesc că cine citea documentația de FORTRAN de la ITC și manualul sistemului de operare de la FELIX, trosnea din degete și chiar rula din prima un program care să rezolve o ecuație de gradul al II-lea ca la carte, în timp ce la docuemntația IBM chiar era posibil așa ceva.

Cine însă participa la cursurile de FORTRAN organizate de vreun centru de perfecționare a programatorilor, citind documentația ITC care era riguroasă, făcea acest lucru cu succes, dar numai

cu documentația, nu.

Au fost scrise documentații pentru:

- limbajul Pascal; - limbajul COBOL;

- limbajul FORTRAN;

- limbajul PL/1;

- limbajul C;

- sistemul de operare DOS-PC;

- limbajul BASIC;

- calculatorul I-100;

- baze de date;

- programe utilitare;

- sistem operare MINOS;

- sistem operare AMS;

- manual de sortare;

- gestiune fișiere - FMS;

- descriere date DBMS;

- editare de texte ETP;

- macroasamblare.

Cred că în condițiile automatizării de azi a proceselor de digitizare, ar fi util să se treacă la digitizarea

cărților tipărite de ITC și în acest fel s-ar reconstitui o importantă pagină de istorie românească a informaticii. Trebuie spus că documentațiile ITC nu erau anonime, ci purtau pe o pagină interioară numele celor care au scris la ele și de acolo am văzut că după 1989 au apărut autori importanți de literatură de informatcă, autori care exersaseră cu succes în anii de dinainte scriind documentații standard, complementare, care impuneau participarea la cursurile de instruire și de perfecționare a specialiștilor care doreau să utilizeze un nou limbaj sau un nou sistem de operare. Cărțile de după 1989 publicate de foștii elaboratori de documentație conțineau detaliile pe care eu le consideram lipsă în documentații, detalii cu care eram obișnuit de la literatura IBM unde spre exemplificare cartea cu programe de bibliotecă SSP dădea texte sursă FOTRAN care se rulau direct fără nicio problemă la o adică de către cei ce doreau să-și rezolve oarece probleme cu maximă generalitate și maximă precizie. Multe dintre documentații aveau ca sursă ceea ce provenea direct de la firma franțuzească care vânduse calculatorul FELIX C-256, documentație extrem de lapidară și organizată pe capitole, cu paginații care aveau în structură numărul capitolului, ceea ce era destul de greu de identificat, mai ales că fiecare capitol avea numărul lui de pagini.

(02 noiembrie 2017)

Cărțile de la ICI

Cărțile de la ITC erau de fapt documentații realizate de specialiști care știau despre ceea ce scriau și tocmai de aceea aveau un caracter nedidactic, bazat pe nevoia de a cuprinde în puține pagini cam tot ce trebuia spus despre subiectul anunțat în titlu.

Toate aveau coperțit șablon, iar numele autorilor erau scrise undeva pe o pagină interioară sau nu apăreau deloc, ceea ce dădea un caracter de anonimat suspect din punctul meu de vedere, adică ceva neasumat decât din denumirea instituției pusă pe copertă care ar fi girat cumva conținutului. Erau situații când numele autorilor apăreau explicit chiar pe pagina a doua din interior, de anunțare a lucrării, lucru care-mi garanta calitatea, mai ales că pe unii dintre autori îi știam de la conferințe.

Cărțile publicate de ICI erau de fapt metodologii în care erau date:

- definiții;

- proceduri;

- reguli;

- indicatori;

- șabloane;

- documente;

- fluxuri;

- etape;

- activități;

- cerințe;

- resurse;

- evaluări.

Am citit unele dintre metodologii pentru că studenții noștri mergeau în producție și printre locurile lor de muncă erau cele din centrele Teritoriale de Calcul unde se lucra după metodologiile ICI pentru toate etapele de realizare a sistemelor informatice și ale dezvoltării de software. Cărțile de la ICI erau un fel de biblii pentru analiștii și programatorii din centrele de calcul din țară, căci cu ele s-a procedat uniformizarea activităților de analiză, proiectare, programare, testare și implementare. Matodologiile funcționau ca un fel de standarde de urmat cu obligativitate, căci acolo se găseau răspunsurile la toate întrebările practicienilor, pentru a face munca lor de zi cu zi mai eficientă și mai riguroasă.
După 1989 când informatica s-a liberalizat, multe dintre centrele de calcul s-au restructurat, ceea ce a dus la îndepărtarea de documentațiile de pe vremuri. Multe dintre acele materiale le-am dat la topit în frenezia acelor momenteîn care am crezut că tot ce zboară se mai și mănâncă, ceea ce era cu totul fals. Cu lăturile din copaie, am aruncat și pruncul. Nasol.

(01 noiembrie 2017)

Profesorul Ion Gh. ROȘCA

Despre profesorul Ion Gh. ROȘCA am de scris nu un roman, ci o mie de romane, căci ne cunoșteam din anul universitar 1967 - 1968 pe când locuiam la căminul C1 din Agronomie, eu fiind student în anul al III-lea la Mecanizare cum se spunea secției de Mecanizare și automatizare a calculului economic de la Facultatea de Calcul economic și cibernetică economică din ASE. El era student în anul întâi tot la Mecanizare. Ne-am cunoscut la un telefon public. El a intrat în vorbă cu mine. Pe atunci era un tânăr înalt, slăbuț, cu mustață, cu o pălărie cu borul foarte mare și cu un raglan larg și lung, legat cu cordon în jurul mijlocului. De atunci am rămas într-o excelentă relație de colegialitate, până în 29 octombrie 2011.

Ion Gh. ROȘCA a terminat facultatea șef de promoție în anul 1972.

Ion Gh. ROȘCA a devenit asistent universitar stagiar în toamna anului 1972.

Ion Gh. ROȘCA a fost promovat prin concurs lector universitar în anul 1979.

Ion Gh. ROȘCA a devenit conferențiar universitar în anul 1990.

Ion Gh. ROȘCA a ocupat prin concurs funcția de profesor universitar în 1994.

Ion Gh. ROȘCA a coordonat doctorate începând cu anul ..............

Ion Gh. ROȘCA a fost primul șef al Catedrei de Informatică Economică începând cu anul 1990.

Ion Gh. ROȘCA a ocupat funcția de rector al ASE în intervalul 2004 -2012.

Ion Gh. ROȘCA a primit premiul Academiei RSR pentru cartea Informatica în 1987.

Ion Gh. ROȘCA a primit premiul Academiei Române Petru S. AURELIAN în 2006.

Profesorul Ion Gh. ROȘCA este coautor a numeroase articole și cărți. Dintre cărți enumăr:

• Ion Gh. ROȘCA (coordonator), Constantin APOSTOL, Bogdan GHILIC-MICU, V. ROȘCA - Prelucrarea fişierelor în PASCAL, Editura Tehnică, Bucureşti, 1994, 228 pag.
• Ion Gh. ROȘCA (coordonator), Constantin APOSTOL, Bogdan GHILIC-MICU, V. ROȘCA,, Adriana IONESCU, Ileana VREJBA - COBOL complet pentru calculatoare profesionale, Editura ALL, Bucureşti, 1994, 343 pag.
• Ion Gh. ROȘCA, Constantin APOSTOL (coordonatori), Bogdan GHILIC-MICU, V. TEODOR, Manole VELICANU – Tehnica programării COBOL pentru calculatoare IBM PC, Editura ALL, Bucureşti, 1992, 315 pag.
• Ion Gh. ROȘCA, Ion LUNGU, Nely MUȘAT. – Baze de date relaţionale. Utilizarea limbajului SQL PLUS, Editura ALL, Bucureşti,, 1992, 179 pag.
• Ion Gh. ROȘCA, Gheorghe DODESCU ş.a. – Sistemele de operare MIX şi programarea în limbajul MACRO, volumul II, Editura, Tehnică, Bucureşti, 1991, 367 pag.
• Ion Gh. ROȘCA, Gheorghe DODESCU ş.a. – Informatica, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987, 602 pag. 

Mai sunt multe, chiar foarte multe de scris, dar voi încheia cu ceea ce mi se pare mie extraordinar, adică despre grupul de lucru format din tinerii din acele vremuri de demult Valer ROȘCA, Ion Gh. ROȘCA, Constantin APOSTOL și Ion IVAN, adică subsemnatul, care munceam din greu la disciplina de Limbaje de programare și care ne zbuciumam să scriem cărți precum:

• Valer ROSCA, Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROSCA - Limbaje de programare. Limbajul de programare ASSIRIS, Lito ASE, Bucuresti, 1977, 516 pg.
• Valer ROSCA, Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROSCA - Memorator pentru limbajul de programare ASSIRIS, Lito ASE, Bucuresti, 1977, 167 pg.
• Valer ROSCA, Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROSCA - Limbaje de programare - Limbajul FORTRAN si FORTRAN conversational, LITO ASE, Bucuresti, 1980, 224 pg.
• Valer ROSCA, Constantin APOSTOL, Ion Gh. ROSCA, Pavel NASTASE, Ion IVAN - Indrumar pentru elaborarea proiectelor la disciplina Limbaje de programare a calculatoarelor electronice, LITO ASE, Bucuresti, 1982, 138 pg.
• Valer ROSCA,Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Sergiu COMAN, Ion Gh. ROSCA - LIMBAJE DE PROGRAMARE, metoda programatorului sef. Studiu de caz, Editura ASE, Bucuresti, 1979, 115 pg

A mai fost un moment pe care nu vreau să-l ratez: ondeva la mijlocul anilor '80 la o sesiune de examen s-a produs un fenomen neașteptat în sensul că au promovat la disciplina Limbaje de programare sub 25% dintre studenții. Cursuri susțineau la acea disciplină lectorii doctori Valer ROSCA, Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROSCA. Am fost chemați la un prorector împreună cu decanul, șeful de catedră și secretarul de partid. După ce ne-a porcăit cum a știut el mai bine, respectivul a comandat un panou pe care erau numele noastre, ale celor patru, procentele de promovabilitate în dreptul fiecăruia și o serie de întrebări dure adresate nouă. Efectul a fost pe dos, căci colegii cu care ne întâlneam ne felicitau pentru curajul de a arăta adevărata stare a ceea ce se întâmpla într-un învățământ superior politizat la maximum. Numai intervenția marelui profesor Alexandru GHEORGHIU la recotor a făcut să dispară acel panou mârșav. Peste ani, prin 2011 respectivul a primit din mâna lui Ion Gh. ROȘCA o importantă distincție. Atunci i-am zis colegului meu că victima își premiază călăul. 

Au mai fost și alte momente, dar deocamdată, atât.

(30 octombrie 2017)

Decalajele istorice

Decalajele istorice reprezintă întotdeauna elementul de analiză al oricărui produs, respectiv, al oricărui proces de producție.

În cazul calculatorului IBM 360 care a fost anunțat în aprilie 1964 și care a fost operațional în America în anul 1965, iar la Centrul de Calcul al ASE a intrat în funcțiune în anul 1969, decalajul a fost de 4 ani. Calculatorul a fost scos din producție în anul 1978, ceea ce înseamnă că a fost achiziționat la noi tocmai în perioada de ascensiune a ciclului său de viață, ceea ce este un lucru foarte bun.

Calculatorul ICL1904/1905 a fost achiziționat pentru Centrul de Calcul al DCS în 1966, iar datele recensământului din 1966 au fost prelucrate pe acest calculator, având ca intrări cartelele perforate care au fost transpuse în benzi magnetice în vederea reutilizării repetate. Acest calculator din seria ICL1900 a intrat în producție în anul 1964, ceea ce arată că a fost un decalaj de 2 ani până când a fost achiziționat pentru recensământ. Calculatoarele ICL seria 1900 au fost scoase din uz după 1975.

Acum lucrurile stau cu totul altfel, ceea ce arată că durata s-a scurtat dramatic, adică dacă un laptop sau o tabletă se lansează oficial la un anumit moment dat, după nici 6 luni acel produs apare și pe piața românească pentru a fi cumpărat de cetățeni sau de companii private care dezvoltă software sau pur și simplu le utilizează în soluționarea problemelor lor.

Merită o analiză ceva mai amănunțită atunci când este vorba de producția de calculatoare, căci interpretarea simplistă a decalajelor duce la concluzii eronate. Nu trebuie nicio clipă scoase din context evenimentele, mai ales că înainte de 1989:

- circulația informației era prohibitivă;

- circulația spre Occident a persoanelor era extrem de restrictivă;

- plățile în valută erau apanajul statului comunist;

- cetățenii nu aveau posibilitatea de a cumăra nimic din Occident.

În acest context, a dezvolta o producție de calculatoare sau de calculatoare personale pentru a micșora distanța cetățenilor în raport cu tehnica de calcul era o prioritate nu la nivel de stat, ci la nivel de specialiști orientați spre a satisface nevoi ale cetățenilor. Calculatorul Sinclair ZX80 a fost lansat în 1980, iar la noi, calculatorul COBRA a fost lansat în 1986, ambele fiind la prețuri accesibile populației, de sub 100 £. Decalajul este de 6 ani, dar să nu uităm că este vorba de producție de calculatoare și nu de achiziționare.

Istoria calculatorului FELIX C-256 este ceva mai zbuciumată. El a intrat în fabricație în 1970 și a fost scos din fabricație în anul 1978, simultan cu IBM 360. Avea la bază modelul de calculator Iris 50, realizat în Franța la Compagnie internationale pour l'informatique - CII și preprezenta concepția de realizare a calculatorelor din 1960, ceea ce înseamnă că decalajul a fost de 10 ani, fără ca aces calculator să fi avut un succes răsunător la el acasă. 

La fel a stat și situația calculatorului I-100 intrat ăn funcțiune în 1977 și scos în 1989, care a avut la bază DEC-PDP 11, serie lansată în 1970, ceea ce înseamnă un decalaj de 7 ani, însă nu trebuie uitat că este vorba de producție.

Decalajele nu sunt mici când depășesc 3-5 ani pentru că în zona IT&C uzura morală a tehnologiilor este foarte mare.

Concluzie: pentru a dezvolta o producție de computere proprie este nevoie de cercetare științifică proprie și de avangardă, efectuată de specialiști de top care au acces la cele mai noi rezultate în domeniu și care au capacitatea de a fi cu un pas mai înaintea altora care tot la calculatoare se gândesc și care știu care sunt direcțiile noi de urmat, nu mersul pe căi bătătorite. Orice altă abordare duce la adâncirea decalajelor și nu la scurtarea lor.

(22 octombrie 2017)

Producția de tehnică de calcul

România a fost până în 1989 un producător important de tehnică de calcul, incluzând aici calculatoare dar și periferice și consumabilele aferente. Cum în mintea tulbure a unora industria noastră era o grămadă de fiare vechi, mulți au pus umărul la a distruge tot ce exista chiar și bun, iar acum la 30 de ani de la tragicele evenimente din decembrie 1989 ne prezentăm fără o industrie de tehnică de calcul, ci pur și simplu, suntem noi, cei în costume tradiționale care credem că vom face agricultură bio, fără autostrăzi și plini de corupție, de se uită toată lumea la noi cum ne zvârcolim în neputința de a face lucruri bune și de a merge înainte, chiar dacă avem creștere economică de 5,7%.

Prin producție de calculatoare eu înțeleg, ca acestea să fie realizate:

- câțiva ani consecutiv;

- în câteva zeci de bucăți sau chiar sute sau mii;

- pe baza unui flux bine definit;

- într-o entitate stabilită clar, secție, fabrică;

- cu destinație de utilizare curentă;

- având un nivel de performanță ridicat și comparabil;

- cu contribuții majpre de la noi.

În acest context se vorbește de producție  de calculatoare pentru:

CIFA         - Calculatorul Institutului de Fizică Atomică în 1954 - 1963;

MECIPT   - Mașina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic Timișoara în 1968 - 1974;

DACICC  - Dispozitiv Automat de Calcul al Institutului de Calcul din Cluj în 1963 - 1968;

FELIX C  - realizat de ICE în variantele Felix C-256, Felix C-32, Felix C-512, Felix C-515, 

                   Felix C-1024, Felix C-5000, Felix C-8000, Felix C-8010, produs între 1970 - 1978; 

I-100        - INDEPENDENT 100, minicalculator ITC Timișoara, produs intre 1978 - 1989;

Felix PC   - realizat cu procesoare Procesor Intel 8080 sau Intel 8086/8088 si 8087, 

                   de ICE în perioada 1985 - 1990;

JuniorXT  - realizat de IIRUC înainte de Revoluția din decembrie 1989;

Felix M    - realizat la ICE între 1975-1984, cu procesoare Intel 8080 sau Intel 8086 

                   în variantele Felix M18, Felix M18B, Felix M118GS, Felix M-216.

Au mai fost probabil și alte calculatoare. Totuși, prin tehnică de calcul se înțeleg și aritmpometrele și riglele de calcul și abacurile, numai că toată lumea le trece în planul al treilea, știut fiind faptul că lucrurile mai noi sunt și mai interesante, în timp ce mijloacele mecanice, căzute în desuetitudine, sunt apoape uitate, deși cu ele ar trebui să se înceapă totul. În mediul virtual se găsesc acum multe informații, unele suficient de riguroase și de la ele trebuie pornit pentru a avea o imagine cât mai clară și cât mai completă despre cum au stat lucrurile cu producția de tehnică de calcul de la noi. Din bucăți disparate, puse cap la cap există șansa reală de a se constitui imaginea a ceea ce ne interesează pe toți, adică o istorie cât mai puțin distorsionată a ceea ce a însemnat informatica românească de la începuturi și până în zilele noastre, când multe informații se perd sub ochii noștri exigenți.

(21 octombrie 2017)

Producția de calculatoare electronice

Producția de calculatoare electronice a fost o continuare firească a unuei strategii definite de niște creiere deștepte înainte de 1967 și care a prins contur, chiar dacă mult mai bine era dacă se fabricau oarece calculatoare de pe la IBM, făcând niște compromisuri, noi fiind țară de după cortina de fier.

Platforma industrială Pipera și-a mai adăugat o perlă la coroană prin construirea Fabricii de Calculatoare, unde aveau să se producă celebrele FELIX C-256, FELIX C-512 și FELIX C-1024, care au ajuns la export și în R.P. Chineză, țara care depășise miliardul de locuitori, dar care nu era încă o țară și două sisteme, așa cum a zis să fie marele lor Deng Xiaoping.

Calculatoare FELIX C-256 erau calculatoare de putere medie, mainframe, satisfăcând nevoile de prelucrare pentru aplicații în care timpul real era altfel definit decât în cazul calculatoarelor de proces. Producția lor a început în anul 1970, calculatorul având un sistem de operare SIRIS, compilatoare FORTRAN, COBOL, lucra cu baze de date SOCRATE și avea pachetele de programe OPALINE, TRANSPORT, GESTOC, STRATEGE și altele.

Cartea referită prin:

Vasile BALTAC, Ion CARUTASU, Petru MACARIE, Corneliu MASEK, Victor MEGHESAN, Maria MOCICA, Lucia POPESCU, Wener SCHATZ - FELIX C-256, Structuraq si programarea calculatorului, Editura Tehnica, Bucuresti, 1974, 537pg

descrie tot ce trebuie știut despre calculatorul FELIX C-256 c u maximă rigurozitate, iar paginile scanate de mine din cuprins arată pentru cei interesați locul unde să găsească exact ceea ce caută.

(20 octombrie 2017)

Operatori calculator

În intervalul 1968 -1992 am avut șansa să colaborez cu operatorii care lucrau cu calculatoarele din dotarea Centrului de calcul alm ASE.

Operatorii de la calculatorul CIFA 101 aveau o misiune cu mult mai complicată decât ne imaginăm azi când calculatorul înseamnă în primul rând o tastatură, câteva butoane, câteva periferice și multe, foarte multe cunoștințe de operare, de programare și de management resurse, pentru că a șterge sau a modifica  fișiere fără ca aceste operație să fie ansolut necesare, deja înseamnă risipă de resurse și costuri nejustificate pentru a reconstitui ceea ce s-a pierdut. Ei trebuiau să știe să utilizeze nenumăratele butoane, comutatoare și dispozitive care erau ale calculatorului. În plus, trebuiau să știe să perforeze banda cu program și cu date, să fixeze hârtia în imprimată și să ruleze programul. Cât timp am stat în fața acelui calculator am murmărit măiestria operatorului și m-am minunat cât de mult știa să interpreteze tot ce se întâmpla cu calculatorul care emitea mesaje sonore dar și semnale luminoase. Miulte dintre comenzi se dădeau prin taste, butoane și prin comutatori.

Operatorii de la calculatorul NEAC asemeni celor de la calculatorul CIFA 101 trebuiau să știe cum se pornește și cum se oprește calculatorul, cum se perforează banda, cum se fac conexiunile cu perifericele și cum să folosească nenumăratele comutatoare care se găseau pe panoul cu semnale luminoase. M-au impresionat nenumăratele cutiuțe în care aceștia păstrau suluri de bandă perforată cu diferite programe și date și cum le manipulau atunci când doreau să obțină rezultate la anumite probleme ale beneficiarilor. Am văzut că ei mai făceau uneori și corecții pe foile de cod date de programatori, căci uneori zero era confundat cu litera o datorită faptului că programatorii uitau să-l taie pe zero, ∅.

Operatorii de la calculatorul IBM 360 erau cei ce trebuiau să stea în săli cu temperaturi scăzute pentru a protejea echipamentele. Ei știau să gestioneze mesajele consolei introducând propriile mesaje care însemnau decizii de a continua anumite faze de prelucrare ale job-urilor. Trebuiau să schimbe unitățile de bandă și de discuri, să încarce magazia cu cartele perforate și să gestioneze imprimanta, căci fiecărui pachet de cartele îi corespundeau pagini de la imprimantă mai puține sau mai multe și uneori prea multe, dacă programul intra în ciclare infinită cu imprimare pe măsură, caz în care operatorul trebuia să întrerupă brutal execuția.

Operatorii de la calculatorul FELIX C-256 făcea cam aceleași lucruri ca la calculatorul IBM 360, căci erau din aceleași generații.

Operatorii de la calculatorul I-100 erau ceva mai relaxați și orice programator ceva mai interesat de cum stau lucrurile cu lucrul pe acest calculator învăța repede să se descurce în fața acestuia mai ales că față de calculatoarele din generația de dinainte apăruseră foarte multe simplificări și programatorii deja aveau posibilitatea să-și introducă programele de la tastatură și să beneficieze de interfețe deja cu mult mai prietenoase, dialogul om-calculator nemaifăcându-se obligatoriu prin intermediul cartelelor de comandă.
Operatorii de calculatoare erau majoritatea tineri plini de elan și care știau meserie și aveau o putere de concentrare foarte bună, care le permitea să lucreze eficient. În fircare moment ei trebuiau să ia decizii legate de bunul mers al fluxurilor de prelucrare, căci nu întotdeauna programele care se rulau ofereau rezultate vesele sau parcurgeau toate etapele cap-coadă, ci se închieau cu erori fatale sau continuau tipărirea la nesfârșit a unor imagini de memorie dacă era dat parametrul DUMP.

Operatorii de la calculatoarele personale din laboratoare deja aveau o muncă mult mai simplificată, exact cu au acum persoanele care-și gestionează resursele la laptop sau la calculatoarele personale proprii. Când acestea nu sunt legate în rețea operarea înseamnă printre altele și actualizarea sistemului de operare, încărcarea de programe, încărcarea mediilor de programare, încărcarea de instrumente, lansarea în execuție a programelor, a mediilor de programare, a instrumentelor, conectarea de echipamente terminale, dar mai ales gestiunea de fișiere, dintre care operația de ștergere trebuie activată cu mare, foarte mare atenție. Operarea pe aceste calculatoare înseamnă și asigurarea elementelor de securitate, dar și a elementelor de finețe de operare, mai ales atunci când se lucrează cu partiții sau se fac configurări ceva mai sofisticate. Dacă are loc interacțiunea cu alte calculatoare personale operatorul trebuie să știe cu mult mai multe decât simple manipulări cu componente software, iar dacă se leagă la Internet un calculator personal deja universul se schimbă și resursele pe care operatorul trebuie să le gestioneze sunt cu totul altele.

Istoria arată că de la operatorul extrem de tehnic care trebuia să știe lucruri foarte precise legate de a gestiona un panou de comandă extrem de complex, cu trecerea de la o generație la alta, operatorul a schimbat ponderea activităților, căci sistemele de operare au evoluat așa încât acum orice cetățean într-o lună de studiu și de practivă va învăța să-și folosească echipamentul său de calcul la cote de eficiență foarte ridicate, dacă are un anumit obiectiv profesional specific și probleme concrete de rezolvat folosind produse software deja aflate în uz curent.

Pentru operaorii de calculator am manifestat întotdeauna respect pentru că lucrau în condiții dure, trebuiau să dea dovadă de mare concentrare și pentru a exploata bine calculatorul trebuiau să știe meserie și să aibe viteză de reacție.

(12 octombrie 2017)

Cartela perforată

Cartela perforată a făcut istorie în informatica mondială pentru că:

- a dezvoltat creativitatea programatorilor;

- a crescut complexitatea aplicațiilor;

- efectuarea corecțiilor era la nivel de 80 caractere numai;

- a crescut calitatea prelucăriilor fiind sigură;

- manipularea cutiilor de cartele era lejeră;

- procesele de perforare se realizau  simultan;

- verificarea și corectarea cartelelor erau efective;

- stocarea nu necesita decât restricții de umiditate;

- duplicarea cartelelor nu era o problemă;

- sortarea și interclasarea erau operații obișnuite;

- costul procesului era suportabil și domestic;

- generalizarea cartelelor a mers cu mare viteză.

În țara noastră consider că s-a început lucrul cu cartele perforate undeva în jurul anului 1960, dacă se ține seama că:

- lucrarea lui Manea Mănescu unde descrie cartela perforată a apărut în anul 1966;

- tipărirea unei cărți dura cam 2 ani;

- procesele de documentare și elaborare durau între 3 - ani;

- importul de mașini de perforat, sortat și tabulatoare dura și el 2-3 ani.

În anul al II-lea de studenție, 1966-1967 deja la subsolul clădirii ASE din Romană 6 unde acum este editura, se aflau un tabulator, o mașină de perforat cartele și una de sortat, toate de proveniență sovietică, folosite de colegii din promoția mai mare cu un an, pentru că mecanografia se studia în

anul al III-le alsecției de Mecanizare și Automatizare a calculului Economic din ASE.

În anul universitar 1967-1968, în practica de vară efectuată la DJS Argeș toate prelucrările majore se efectuau folosind cartele perforate utilizându-se mașini de perforat electro-mecanice și două tabulatoare de proveniență sovietică, extrem de zgomotoase.

Cartela perforată este făcută dintr-un carton subțire dar foarte rezistent. Este sub formă dreptunghiulară având dimensiunile de 187mm și 83mm, iar colțul din stânga este tăiat. Cartelele se păstrau în cutii în care intrau cam 2000 de cartele. Cartele era divizată în 80 de coloane și 13 linii, iar combinațiile de perforații permiteau punerea în corespondență a unui alfabet definit cu perforații, o perforație pentru câte o cifră, dpuă perforații pentru litere și câte trei perforații pentru caracterele speciale. Nu este greu de anticipat folosind matematica din teoria codurilor cum se face punerea în corespondență. Având în vedere că la începuturi tabulatoarele lucrau numai cu date numerice, evident perforarea se făcea cu o perforație pe coloană.Pentru literele  A - I se perforau linia 12 cu o altă linie de la 0 - 9, pentru literele j - R se perforau linia 11 cu o altă linie de la 0 - 9, iar pentru literele S - Z se perforau linia 10 cu o altă linie de la 0 - 9. Carcaterele speciale erau reprezentate prin 3 perforații, pe liniile 12, 11, 10, respectiv, linia 0-9. Codificarea i se datorează lui Herman Hollerith. Perforațiile erau și ele sub formă dreptunghiulară cu dimensiuni standard. Totul avea la bază mecanisme de mare precizie, căci cartela:

- se așeja într-o magazie de cartele;

- cu un cuțit era transportată pentru perforare;

- perforarea se făcea coloană de coloană;

-după perforare cartela era transportată într-o magazie de depozitare;

- de acolo cartelele erau luate și verificate;

- pachetul de cartele, job-ul,  era dus la calculator.

Delimitarea pachetelor de cartele se realiza cu o cartelă colorată (roz, verde, alvatru) numită cartelă de job, iar sfârșitul job-ului era și el delimitat de o cartelă care avea fie .EOJ fie // EOJ fie /* după cum era definit limbajul de gestionare a job-urilor, JCL - Job Control Language.
Am lucrat cu cartele perforate chiar și în anul universitar 1990-1991, iar venirea masivă a calculatoarelor personale a detronat lucrul cu cartelele perforate, anul 1995 făcându-le să dispară definitiv și să rămână doar o amintire frumoasă în mintea programatorilor. Acum în 2017 tinerii care lucrează în IT&C nici nu știu ce a însemnat cartele perforată și fac ochii mari când aud de ele. În țara noastră se lucra cu cartele perforate în:

- centrele teritoriale de calcul;

- centrele de calcul ale întreprinderilor;

- sistemul informațional statistic;

- în centrele de cercetare unde erau calculatoare IBM sau FELIX;

- peste tot unde problemele necesitau programe mari și fișiere mari.

Fluxul era următorul:

- programatorul își structura cu rigurozitate problema;

- programatorul elabora schema logică;

- programatorul scria multe detalii pe o foaie de hârtie;

- programatorul se apuca să scrie textul sursă pe foaia de programare;

- programatorul mergea cu teancul de foi la dispeceratul de perforare;

- cartelele erau perforate de operator după foile de programare;

- cartelele erau verificate de operatori la o mașină specială;

- dispeceratul îl anunța pe programator să vină să ridice pachetul de cartele și foile de programare;

- programatorul insistent făcea o verificare cartelă-foaie, dacă avea răbdare;

- programatorul ducea pachetul de cartele la dispeceratul calculatorului pentru rulare;

- operatorii luau pachetul și-l rulau;

- dispeceratul îl anunța pe programator că programul a fost rulat;

- programatorul venea și ridica pachetul de cartele și imprimanta;

- programatorul analiza și avea momente de tristețe sau de bucurie citind imprimanta.

Bucuria programatorului era cînd imprimanta îi arăra că a obținut rezultatele corecte și complete. Tot momente de bucurie, dar mai mici erau și acelea când pe imprimantă era mesajul că procesul de compilare a trecut cu succes, dar și atunci când se obțineau rezultate chiar și parțiale. Mai era de lucrat, dar oricum era cu mult mai bine decât în situația în care la rularea curentă s-au obținut cu mult mai multe erori decât la rularea precedentă, lucru deprimant la o adică pentru programator, mai ales dacă era legat de niște termene.
Cartela perforată este cel mai drăguț lucru care mi s-a produs pe toată durata când am lucrat în informatică. Ea avea poezia ei care uneori genera sentimente de bucurie, care alternau cu tristeți profunde datorită tocmai fragilității cartonului din care era făcută.

Pentru ilustrarea dimensiunilor și perforațiilor am utilizat poze din cartea Inițiere în programarea calculatoarelor, apărută la București, în Editura Tehnică în 1967, a lui Donald I. CUTLER, care are  230 pagini.

(05 octombrie 2017)