Wednesday, October 11, 2017

Operatori calculator

În intervalul 1968 -1992 am avut șansa să colaborez cu operatorii care lucrau cu calculatoarele din dotarea Centrului de calcul alm ASE.
Operatorii de la calculatorul CIFA 101 aveau o misiune cu mult mai complicată decât ne imaginăm azi când calculatorul înseamnă în primul rând o tastatură, câteva butoane, câteva periferice și multe, foarte multe cunoștințe de operare, de programare și de management resurse, pentru că a șterge sau a modifica  fișiere fără ca aceste operație să fie ansolut necesare, deja înseamnă risipă de resurse și costuri nejustificate pentru a reconstitui ceea ce s-a pierdut. Ei trebuiau să știe să utilizeze nenumăratele butoane, comutatoare și dispozitive care erau ale calculatorului. În plus, trebuiau să știe să perforeze banda cu program și cu date, să fixeze hârtia în imprimată și să ruleze programul. Cât timp am stat în fața acelui calculator am murmărit măiestria operatorului și m-am minunat cât de mult știa să interpreteze tot ce se întâmpla cu calculatorul care emitea mesaje sonore dar și semnale luminoase. Miulte dintre comenzi se dădeau prin taste, butoane și prin comutatori.
Operatorii de la calculatorul NEAC asemeni celor de la calculatorul CIFA 101 trebuiau să știe cum se pornește și cum se oprește calculatorul, cum se perforează banda, cum se fac conexiunile cu perifericele și cum să folosească nenumăratele comutatoare care se găseau pe panoul cu semnale luminoase. M-au impresionat nenumăratele cutiuțe în care aceștia păstrau suluri de bandă perforată cu diferite programe și date și cum le manipulau atunci când doreau să obțină rezultate la anumite probleme ale beneficiarilor. Am văzut că ei mai făceau uneori și corecții pe foile de cod date de programatori, căci uneori zero era confundat cu litera o datorită faptului că programatorii uitau să-l taie pe zero, ∅.
Operatorii de la calculatorul IBM 360 erau cei ce trebuiau să stea în săli cu temperaturi scăzute pentru a protejea echipamentele. Ei știau să gestioneze mesajele consolei introducând propriile mesaje care însemnau decizii de a continua anumite faze de prelucrare ale job-urilor. Trebuiau să schimbe unitățile de bandă și de discuri, să încarce magazia cu cartele perforate și să gestioneze imprimanta, căci fiecărui pachet de cartele îi corespundeau pagini de la imprimantă mai puține sau mai multe și uneori prea multe, dacă programul intra în ciclare infinită cu imprimare pe măsură, caz în care operatorul trebuia să întrerupă brutal execuția.
Operatorii de la calculatorul FELIX C-256 făcea cam aceleași lucruri ca la calculatorul IBM 360, căci erau din aceleași generații.
Operatorii de la calculatorul I-100 erau ceva mai relaxați și orice programator ceva mai interesat de cum stau lucrurile cu lucrul pe acest calculator învăța repede să se descurce în fața acestuia mai ales că față de calculatoarele din generația de dinainte apăruseră foarte multe simplificări și programatorii deja aveau posibilitatea să-și introducă programele de la tastatură și să beneficieze de interfețe deja cu mult mai prietenoase, dialogul om-calculator nemaifăcându-se obligatoriu prin intermediul cartelelor de comandă.
Operatorii de calculatoare erau majoritatea tineri plini de elan și care știau meserie și aveau o putere de concentrare foarte bună, care le permitea să lucreze eficient. În fircare moment ei trebuiau să ia decizii legate de bunul mers al fluxurilor de prelucrare, căci nu întotdeauna programele care se rulau ofereau rezultate vesele sau parcurgeau toate etapele cap-coadă, ci se închieau cu erori fatale sau continuau tipărirea la nesfârșit a unor imagini de memorie dacă era dat parametrul DUMP.
Operatorii de la calculatoarele personale din laboratoare deja aveau o muncă mult mai simplificată, exact cu au acum persoanele care-și gestionează resursele la laptop sau la calculatoarele personale proprii. Când acestea nu sunt legate în rețea operarea înseamnă printre altele și actualizarea sistemului de operare, încărcarea de programe, încărcarea mediilor de programare, încărcarea de instrumente, lansarea în execuție a programelor, a mediilor de programare, a instrumentelor, conectarea de echipamente terminale, dar mai ales gestiunea de fișiere, dintre care operația de ștergere trebuie activată cu mare, foarte mare atenție. Operarea pe aceste calculatoare înseamnă și asigurarea elementelor de securitate, dar și a elementelor de finețe de operare, mai ales atunci când se lucrează cu partiții sau se fac configurări ceva mai sofisticate. Dacă are loc interacțiunea cu alte calculatoare personale operatorul trebuie să știe cu mult mai multe decât simple manipulări cu componente software, iar dacă se leagă la Internet un calculator personal deja universul se schimbă și resursele pe care operatorul trebuie să le gestioneze sunt cu totul altele.
Istoria arată că de la operatorul extrem de tehnic care trebuia să știe lucruri foarte precise legate de a gestiona un panou de comandă extrem de complex, cu trecerea de la o generație la alta, operatorul a schimbat ponderea activităților, căci sistemele de operare au evoluat așa încât acum orice cetățean într-o lună de studiu și de practivă va învăța să-și folosească echipamentul său de calcul la cote de eficiență foarte ridicate, dacă are un anumit obiectiv profesional specific și probleme concrete de rezolvat folosind produse software deja aflate în uz curent.
Pentru operaorii de calculator am manifestat întotdeauna respect pentru că lucrau în condiții dure, trebuiau să dea dovadă de mare concentrare și pentru a exploata bine calculatorul trebuiau să știe meserie și să aibe viteză de reacție.


(12 octombrie 2017)

No comments:

Post a Comment