Analiștii de sistem

Despre analiști am a spune foarte multe lucruri pentru că am pătimit destul de mult de pe urma lor, căci între analiști și programatori sunt situații în care diferențele sunt imense ca să nu spun că sunt catastrofale. Dacă intersecțiile mele cu unii analiști de sisteme informaționale sau de sisteme informatice au fost nefericite în vremurile de demult, sunt sigur că acum lucrurile s-au schimbat deoarece aceștia vrând-nevrând au trebuit să se familiarizeze cu computerul căci ei înșiși trebuie să facă lucruri care se fac numai dacă și dacă știu să se lase asistați în munca lor de instrumente performante de analiză de sistem și dacă după aceea elaborează documentații în care își asumă responsabilități care presupun multă știință, asumare de riscuri și mai ales capacitatea de a veni cu argumente pentru a impune o soluție ca fiind cea mai adecvată într-un context dat.
În vremurile de demult, analiștii de sistem informațional sau de sistem informatic proveneau din cele mai variate domenii și unii dintre ei ocupau funcția de analist fie prin asimilare forțată cu alte meserii, fie după ce urmau un curs de perfecționare de scurtă durată. Postul de analist într-un centru de calcul era catalogat printre posturile călduțe și foarte bine plătite de acolo.
Am cunoscut foarte multe situații în care:
- copii de barosani politici ai vremii,
- neveste de directori și de alți șefi,
- absolvenți de biologie,
- debarcați politic din cauze de rude fugite,
- indezirabili în raport cu noile conduceri,
- foști puternici politici ai zilei,
- politruci în desuetitudine,
erau parașutați în centre de calcul pe poziții de analiști, unii dintre ei străduindu-se să-și intre în rol, dar cei mai mulți vedetau sau tăiau frunze la câini. Știu că am beneficiat de un dosar de analiză făcut de astfeș de personaje și așa de deprimant a fost încât noi cei care făceam programarea în 30% din valoarea contractului, am refăcut munca de analiză, căci cei 70% fuseseră deja încasați și analiștii închipuiți plecaseră să-i miluiască pe salarii grase pe alți nefericiți așa cum o făcuseră cu noi.
În timp, lucrurile s-au filtrat și profesiunea de analist a căpătat o mai mare greutate pentru că:
- analiza se concretiza printr-un dosar;
- se știa exact cine a făcut analiza de sistem existent;
- se știa exact cine a făcut soluția propusă;
- programarea se făcea exact după dosarul soluției;
- responsabilizarea era bine definită;
- predarea analizei era precedată de discuții;
- chiar analiștii între ei lucrau transparent;
- documentația se făcea folosind o metodologie strictă;
- se făceau texte gen proză dar ele comentau diagrame;
- din regulamente se extrăgeau formule și se făceau calcule;
- machetele erau discutate și aprobate;
- schemele de sistem erau discutate și validate cu beneficiarul;
- la toate se calculau durate, costuri, consumuri;
- se analizau abaterile dintre estimări și consumurile efective.
Dacă se caută cu atenție materialele elaborate la ICI de-a lungul anilor se va vedea că acolo au fost elaborate metodologii pentru dezvoltarea de sisteme informatice, metodologii care s-au adresat tocmai analiltilor pentru a pune ordine în munca pe care aceștia o desfășurau. Acele metodologii impuneau:
- structura documentației;
- tipologii de documente;
- reguli de completare;
- proceduri de evaluare;
- modalități de enumerare;
- restricții de concluzionare.
În plus, ocuparea pozițiilor de analiști în centrele de calcul erau destul de dificil de realizat numai prin faptul că au apărut condiționalități de parcurgerea unor cursuri cu mai multe etape de participare și diplome care să ateste promovarea lor. Acele cursuri presupuneau elaborarea unor proiecte cu nivel de complexitate ridicat care aveau menirea de a-i descuraja pe cei ce nu aveau nicio chemare spre a practica meseria de analist de sistem informatic.
Am avut posibilitatea după 1985 să citesc multe studii făcute de analiști valoroși din ICI, din Centre Teritoriale de Calcul privind realizarea de sisteme informatice, totul fiind privit în condițiile unui programator. Fără să greșesc spun că și atunci ca și acum, folosind acele documentații aveam toate elementele să scriu un program COBOL dacă nu foarte bun, cel puțin bun, care să se lege perfect cu alte programe COBOL scrise de alți programatori, calitatea programului meu depinzând struict de mine și nu de ce era scris în documentația de analiză și de soluție propusă. Aveam foarte clar definite intrările, aveam foarte clar definite ieșirile, toate la nivel de câmp cu lungime și tip, machetele fiind făcute fără a lăsa loc la vreo interpretare.
Foarte mulți dintre analiști au fost calificați la CEPECA. Consider că una este perfecționarea și alta este perfecționarea având la bază experiența practică a celor care sunt în fața cursanților. Nu-mi amintesc de niște sisteme informatice spectaculoase concepute în zona aceea de pădure, izolată și destul de departe de București, pentru a conchide că în fața cursanților veneau specialiști care lucraseră la ele și care împărtășeau lucruri teoretice verificate de ei în practică.
Partea de analiză este componentă a unui proces foarte clar delimitat din ciclul de dezvoltare a produselor informatice, iar procesele verbale de predare primire au pus ordine în limitarea corecțiilor care se făceau pentru a aduce studiile la nivelul cerut de programatori. În momentul în care la ICI au apărut metodologiile de analiză și proiectare s-a pus ordine în munca analiștilor, pentru că documentația făcută de ei trebuia să respecte cerințe foarte stricte care presupuneau:
- cunoașterea profesiei;
- lucru după proceduri;
- măsurarea calității;
- criterii valorice de ierarhizare.
Analiștii de sistem au eliminat chestiunile aproximative sau vagi din abordările lor, ceea ce a dat substanță documentațiilor și programatorii au reușit să scurteze multe subetape din munca lor, mai ales în a redefini obiective, date de intrare, formule de calcul și cazurile de excepții în prelucrări, cazuri care dau de fapt acoperirea tuturor situațiilor existente.
Și în rândul analiștilor s-a instalat specializarea, unii dintre ei fiind analiști de sistem, alții fiind analiștii sistemelor existente, alții fiind analiști pentru datele de intrare, alții fiind analiști pentru rezultate și a existat și categoria de analiști pentru prelucrări. Fiecare dintre ei stăpâneau bine cerințele de elaborare a specificațiilor de programare, deși niciodată înainte de 1995 nu a fost folosit acest concept în analiza și proiectarea de sisteme informatice.
Analiștii de sistem au reprezentat și reprezintă și acum acea categorie esențială de specialiști care pun bazele soluției după care intră în ciclul de producție orice sistem informatic, orice produs software și de aceștia depind rezultatele finale, mai ales apartenența la o anumită generație. dacă analiștii sunt ancorați în trecut, soluția lor va fi una învechită, cu tehnologii depășite. Cei mai buni sunt analiștii care sunt cu un pas mai înainte. Soluțiile lor vor fi de mare actualitate la momentul terminării proiectelor așa fel încât să nu fie nevoie de reingineria sistemului după un an de la punerea lui în funcțiune.

(05 octombrie 2017)