Tuesday, October 17, 2017

Implementatorii

Implementatorii sunt cei care, evident, implementează programele la beneficiari. Față de ce înseamnă acum a implementa un program, un sistem informatic, a implementa acum 50 sau 40 de ani însemna cu totul altceva.
În ipoteza că erau achiziționate centalizat mașini de facturat cu călăreți pentru a se face programare pe ele, se proceda astfel:
- se stabilea ce aplicații se vor face pe acele mașini de facturat:
- se construiau programele, stabilind poziția fi funcțiile călăreților;
- erau verificate acele tablouri pe seturi de date;
- dacă rezultatele erau corecte se proceda la implementare.
Cei ce făceau implementarea mergeau la toate centrele unde se achiziționaseră mașinile de facutrat de același tip:
- realizau programele cu călăreți;
- instruiau operatorii de introducere date după formulare;
- instruiau personalul operativ să completeze documente direct utilizate în perforare;
- făceau demonstrații convingându-se că totul este înțeles;
- asistau un timp pe cei care vor lucra pe mașinile de facturat;
- defineau ce înseamnă date inițiale corecte și complete;
- arătau care sunt locurile unde există riscuri de a se face erori;
- instruiau pe beneficiari cum să utilizeze paginile imprimate.
În cazul aplicațiilor care se realizau pe tabulatoare, cei ce doreau să implementeze această tehnologie în centrele de calcul veneau cu cunoștințe solide astfel încât să fie convingători față de cei ce vor utiliza în mod curent maqșinile de perforat, mașinile de sortat și tabulatorul însuși. Ei parcurgeau obligatoriu următorii pași:
- instruiau personalul care opera cu echipamentele;
- aduceau cartelele matrițe pentru diferitele lucrări;
- efectuau legarea fișelor la tablou ca să se facă prelucrările;
- făceau teste convingătoare cu pachete de cartele deja perforate;
- duceau cap-coadă un flux să se convingă că lucrurile sunt învățate;
- explicau variantele de erori și moduri de îndreptare;
- prezentau specialiștilor de execuție cum se folosesc rezultatele obținute;
- defineau ce înseamnă date inițiale corecte și complete;
- arătau care sunt locurile unde există riscuri de a se face erori;
- se convingeau că prelucrările în viitor respectă toate procedurile explicate.
Mecanografia nu era deloc un lucru simplu și managementul cutiilor de cartele trebuia să asigure reproductibilitatea rezultatelor. ceea ce acum se numesc fișiere, atunci tot fișiere se numeau. Ceea ce acum se cheamă foldere, în acele vremuri se numeau rafturi distincte de cutii de cartele. Tot ce se întâmplă acum cu managementul defectuos al fișierelor, se întâmpla și în vremurile de mult apuse, căci a încurca sau a distruge cartele era tot atât de grav ca acum cât sunt șterse fișiere sau sunt alterate ireversibil.
Implementatorii de sisteme informatice în vremurile când la putere erau calculatoarele FELIX C-256 etrau personaje de primă mărime în ciclul de dezvoltare a aplicațiilor informatice, căci nimic nu avea valoare dacă nu era pus în funcțiune de implementatori. beneficiarii apreciau numai și numai ce era în uz curent și nu poveștile frumoase despre ceva fi undeva, cândva, cumva. Implementatorii veneau cu întregul know-how al aplicației și ei trebuiau săștie analiză, programare, testare și depanare la un nivel foarte ridicat pentru a face tot ce trebuie ca aplicația de care se ocupau să intre în funcțiune rapid și fără incidente. Ei erau interfața reală dintre client și dezvoltator. Implementatorii prezentau:
- documentația aferentă aplicației;
- modul de lucru cu aplicația;
- cum se introduc datele de intrare;
- cum se interpretează rezultatele;
- cerințele de instruire a operatorilor;
- procedurile ce trebuie respectate;
- cazurile în care apar erori de prelucrare;
- cum se depanează erorile de execuție;
- mosul de instalare a aplicației;
- fluxurile de prelucrare;
- cum se obțin datele ce vor fi perforate în cartele;
- condițiile de completitudine și corectitudine a datelor;
- modul de interpretare a rezultatelor de pe listinguri.
Nu era deloc simplu de implementat un produs software în vremurile de demult pentru că ceea ce acum se numește executabil era cumva mai diferit de ceea ce este scum, mai ales din faptul că trebuia stocat fie pe bandă magnetică, fie pe disc magnetic, iar frecvența de utilizare și dimensiunile impuneau anumite reguli de management în sensul încărcării repetate în sistemul de fișiere al calculatorului de pe suportul extern. Nu de puține rori cel ce făcea implementarările trebuia să aibă persoane de contact la centrele de calcul unde se utiliza produsul pentru a da consiliere atunci când se produceau întreruperi ale prelucrărilor din cele mai variate cauze, unele obiective, altele bizare. 
Și acum implementarea este tot atât de importantă căci utilizatorii sunt cei care resping un porgram chiar dacă el este excepțional doar pe considerente că ei, utilizatorii nu-l consideră ceea ce le trebuie, doar din simplul fapt că nterfața nu este prietenoasă sau pur și simplu că sunt obișnuiți cu un alt produs cu care au lucrat anterior și cel nou nu le-a fost explicat suficient.
Implementatorii au fost și sunt cei ce duc în masa de clienți elementele concrete legate de un produs software pe care ei doresc să fie utilizat și pentru că se obțin rezultate superioare și pentru a aduce venituri dezvoltatorilor care trebuie să-și recupereze costurile de producție.


(17 octombrie 2017)

No comments:

Post a Comment