Saturday, September 30, 2017

Grigore Moisil

Grigore MOISIL este una dintre cele mai importante personalități ale informaticii românești, pentru că întreaga sa viață și-a dedicat-o construirii pas cu pas a acestui domeniu, căci prin lucrările sale științifice, prin eforturile depuse a făurit o școală puternică de informatică la Universitatea București unde s-au format numeroase generații de specialiști de înaltă clasă. Academicianul Grigore MOISIL a pus temelia unei specializări de Mașini de calcul în anul 1960, în cadrul Facultății de Matematică, iar în anul 1962 a contribuit esențial la înființarea Centrului de Calcul al Universității București.
Începând cu 1970 academicianul Grigore MOISIL a ținut în revista de cultură Contemporanul rubrica Știință și umanism, fiecare scriere a sa am urmărit-o în acele vremuri cu mult interes pentru că textele sale erau dinamice, interesant și însemnau foarte mult pentru generațiile tinere căci ilustrau un alt mod de gândire decât era la mulți vectori de opinie din acele vremuri.
Pe când eram în ultimul an de studenție am mers de multe ori în Aula Facultății de Drept de pe 6 Martie pentru a-l asculta pe marele Grigore MOISIL omul cu spirit fin care prezenta probleme extraordinar de actuale din știință, aplaudat fiind la scenă deschisă pentru finețea glumelor pe care le strecura printre considerațiile sale de mare profunzime.
Prin modul său direct de a fi, prin felul în care punea problemele apărându-i pe cercetători care erau altceva decât un miner, un strungar sau un săpător de șanțuri, academicianul Grigore MOISIL și-a câștigat o popularitate atât de mare încât a depășit-o pe cea a liderului politic de atunci, ceea ce a atras marginalizarea forțată și nedreaptă a savantului.
Academicianul Grigore MOISIL a fost un vizionar întrucât ceea ce el a gândit prin 1960 s-a realizat în zilele noastre și dacă vorbim acum de informaticienii români care au făcut ca a doua limbă vorbită în Silicon Valley să fie limba română, o contribuție decisivă la definirea drumului și strategiilor după care s-a dezvoltat înformatica românească în general și învățământul superior de informatică în special, toate i se datorează marelui savant. El a pus temelia. Cei care i s-au alăturat, au pus cărămizile și iată că acum avem o cetate inespugnabilă peste timp.
Cadrele didactice din Catedra de Informatică Economică din ASE împreună împreună cu cele din asociația profesională INFOREC au hotărât în anul 1998 să acorde Diploma și medalia Grigore MOISIL acelor personalități care au adus contribuții esențiale în dezvoltarea învățământului superior de informatică economică, în semn de prețuire față de cel ce a fost marele om de știință al informaticii Grigore MOISIL. De atunci până azi au fost răsplătite cu această distincție următoarele personalități ale lumii științifice de la noi:
2012 - Valer ROȘCA, profesor la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu 
2011 - Ioan ANDONE, profesor la Universitatea Alexandru Ioan din Iasi 
2010 - Nicolae TOMAI, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca 
2008 - Gheorghe PĂUN, Academia Română
2007 - Silviu HOTĂRAN, Microsoft România
2006 - Dumitru OPREA, profesor la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 
2005 - Dumitru TODOROI, profesor la Academia de Studii Economice din Chişinău
2004 - Ştefan NIŢCHI, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca 
2003 - Doina BANCIU, profesor la Universitatea București 
2002 - Ioan DUMITRACHE, Rector la Universitatea Politehnica din București
2001 - Dan-Mihai RACOVIŢAN, profesor la Universitatea  Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca 
2000 - Dragoş-Alexandru VAIDA, profesor la Universitatea București
1999 - Florin-Gheorghe FILIP, Academia Română
1998 - Paul BRAN, profesor la Academia de Studii Economice din București.
Multe dintre distincții au fost înmânate de Doamna MOISIL, care a fost invitatul de onoare al fiecărei ediții a Conferinței Internaționale de Informatică Economică organizată de Catedra de Informatică Economică din ASE, aflată în anul 2017 la a XVI-a ediție, fiind un eveniment științific de succes în lumea științifică de la noi dar și din multe țări ale lumii.
Sunt sigur că și în viitor se vor găsi modalități


(01 octombrie 2017)

No comments:

Post a Comment