Muzeul virtual al informaticii

În mai multe rânduri pe când eram activ înainte de pensionarea din Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică, am coordonat câteva lucrări de licență pe teme legate de muzeul virtual al informaticii.

Să nu creadă nimeni că am avut eu o străfulgerare genială pe subiect, ci am plecat de la o realizare remarcabilă pe care am văzut-o la Institutul de Arhitectură Ion MINCU din București undeva prin anul 2000 unde se rula un filmuleț multimedia cu reconstruirea Bisericii Văcărești. Era un tur virtual foarte bine realizat, unde erau integrate și câteva din piesele păstrate la Mogoșoaia.

În opinia mea, a realiza un muzeu al informaticii românești nuste nici pe departe o misiune imposibil de îndeplinit. O echipă care stăpânește foarte bine instrumente și resurse multimedia, dacă include persoane care cunosc istoria informaticii românești nu are prea multe de făcut, căci lucrurile nu sunt deloc complicate. Există multe materiale foto și video legate de ceea ce a fost cândva în domeniul informaticii și a reconstitui trecutul este destul de lejer, mai ales că încă mai sunt persoane care au capacitatea de a certifica multe dintre aspecte, mai ales pentru faptul că au trăit acele evenimente.

Sunt lucruri lămuritoare pentru care reprezentările 3D și animațiile corespunzătoare nu ridică niciun fel de dificultate, căci pentru a înțelege anumite lucruri trebuie folosite simplificări ceea ce ușurează mult munca celor care doresc să realizeze angrenaje pentru diferite mașini de calcul.

Înainte de 1977 împreună cu studentul meu de la Informatică pe nume Teodor Mihail am realizat un desen animat pentru a explica modul în care se execută un program scris în limbajul ASSIRIS, folosind un aparat de filmat pe 8mm, un trepied și mergând pe principiul de la desenele animate unde se foloseau 16 cadre pentru a face o secundă de film. Totul ce am făcut a fost cadru cu cadru, uneori folosind funcția zoom a aparatului meu de filmat Quartz. Verificarea am făcut-o după developare pe aparatul meu de proiecție. Filmulețul a fost prezentat unor grupe de studenți undeva înainte de cutremurul din 1977. Știu deci cu ce se mănâncă a face un muzeu virtual, căci și acesta trebuie să parcurgă mai multe stadii, de la simplu la complex. Numai după o serie de experiențe și practici acumulate și rafinate se va trece la acea vizită într-un tur virtual cu parcurgerea de săli corespunzătoare generațiilor de calculatoare, exact așa cum este într-un muze, numai că în muzeul virtual vor exista demonstații dar și chestii interactive, care să-l lămurească pe vizitator ce și cum, căci acum este trist că lumea nu mai înțelege cum a fost posibil să se folosească tone de cartele perforate pentru a face ceea ce azi se face exact cu un stick de 32 Gb.

Acum trebuie doar inventariate materialele foto și video existente și trebuie stabilit nivelul la care se va merge. Numai după realizarea unui muzeu virtual simplificat se va trece la nivelul următor, folosind elemente de animație pentru a explica tot felul de algoritmi, mecanisme de funcționare și fluxuri de scriere de texte sursă. Abia undeva după stadiul al V-lea se pune problema realizării muzeului virtual în adevăratul sens al cuvântului, unde folosind profilul vizitatorului i se oferă acestuia exact ceea ce el are nevoie.

(27 septembrie 2017)