Alegerea grupului țintă

Alegerea grupului țintă este o problemă nouă. În vremurile de demult grupul țintă era format din cel ce solicita să se scrie programul. Uneori mai interveneau ca părți ale grupului țintă cei la care ajungeau paginile de inprimantă. Îmi amintesc cum înainte de 1989 cei care păsoreau telegoanele PTTR-ul aveau un centru de calcul care tipăreau niște catastife unde dacă doreai săți plătești telefonul musai trebuia să ai factură că altfel nu te găseau. Erau așa de rudimentari încât nu făcuseră căutare după numărul de telefon, așa cum era logic sau după nume.

Și cei ce se ocupau de stocurile de materiale, dacă aveau proasta inspirație să folosească codul CAEN nu mai reușeau să actualizeze stocurile în vedii vecilor. În mod normal, grupul țintă trebuia să fie studiat și să fie ajutat să lucreze. A sorta materialele pe depozite era ceva banal, dacă apărea în înregistrare un câmp cu depozitul. Dacă se utilizau și niște coduri locale era și mai bine, iar codurile CAEN să fi fost pentru comenzile din afara uzinei ca să nu se facă confuzie. 

Acum este fundamental să se cunoască grupul țintă care trebuie definit prin:

- număr;

- omogenitate;

- cultură;

- educație;

- vârstă;

- abilități;

- experiență;

- interese;

- obiective;

- venituri;

- proprietăți;

- ocupație.

Grupului țintă trebuie să i se ofere exact ceea ce el are nevoie. Cine face studiul grupului țintă trebuie să știe statistică, trebuie să facă sondaje și trebuie să verifice ipoteze. Concluziile trase de cei ce studiază grupul țintă dau informații prețioase referitoare la:
- funcționalitățile aplicației;
- vocabularul utilizat în interfață;
- frecvenșa de utilizare a aplicației;
- nivelul total al tranzacției;
- durata de recuperare a investițieei;
- structura interfeței;
- nivelul de complexitate al prelucrărilor.
Am văzut o aplicație pentru o primărie cu rezervarea la audiențe și cel ce făcuse aplicația nu studiase niciun grup țintă pentru că butoanele erau așa de mici că nu se selectau corect. În condițiile când acea aplicație ar fi fost utilizată de persoane în vârstă este clar că era inutilizabilă. Am văzut și magazine virtuale extrem de dificil de accesat, drept care oamenii abandonează folosirea lor.
În vremurile de demult studierea grupului țintă m-a dus către cunoașterea:
- dicersității dimensiunilor problemelor;
- ordinelor de mărime a datelor de intrare;
- tipurilor de erori și insistarea pe anumite validări;
- flexibilitatea combinării apelurilor de proceduri;
- nivelul de detaliere a mesajelor de eroare;
- modul de prezentare a rezultatelor finale.
Este știut faptul că un beneficiar obișnuit cu anumite structuri de rapoarte va aprecia și mai mult dacă noul prorgam va afișa rapoarte cu structuri asemănătoare celor pe care el le cunoaște. Și la interfețe tot așa se pune problema. Clientul va aprecia acea interfață care seamănă izbitor cu alte interfețe și care doar în punctele absolut specializate va avea diferențe semnificative, acceptate de client.

(29 noiembrie 2017)