Sunday, November 5, 2017

Centrul de calcul al securității

Toată lumea vorbea despre Centru de calcul al securității dar nimeni nu știa cu exactitate prea multe. Știu numai că atunci când eram în Centrul de Calcul al ASE ei cumpăraseră un calculator IBM 360 și căutau să se instruiască. Se organizaseră niște cursuri în Centrul de Calcul al ASE parcă la actuala sală 2320 și veneau acolo să le vorbească salariaților de la Centrul de calcul al securității programatori și analiști cu experiență, care aveau ani buni de programare și de analiză în spate. Cred că cineva dintre cei cu vechime le-a zis că unele lucruri le știu eu în legătură cu modelele de calcul de costuri, căci lucrasem ceva pentru Rafinăria Brazi. Am fost solicitat să țin niște seminarii. Am avut mari emoții, dar curtsanții erau și ei oameni ca și mine și am ieșit neșifonat, iar dacă nu au datr cu pietre după mine însemna că nu am debitat tâmpenii cât casa, ci am avut și mici programe făcute de mine în FORTRAN. Cert este că înainte de a merge la ei, prezentam unui distins domn în care aveam deplină încredere și numai ce valida el, spuneam eu cursanților.
M-am luminat eu ce și cum e cu acel centru de calcul când am avut invitație de grad zero la deschiderea Congresului mondial de chimie, când am văzut că se ocupau de pază și ordine câțiva dintre foștii mei absolvenți strălucitori în ale programării. De atunci am avut convingerea că în Centrul de calcul al securității lucrează super-specialiști, ceea ce s-a dovedit a fi realist căci după Revoluție mulți dintre ei și-au deschis firme de software care sunt și prospere, dar care și fac software de înaltă calitate, toată lumea știe despre acest aspect.
Știu că acolo la Centrul de calcul al securității o atenție sporită era acordată bazelor de date de mari dimensiuni și regăsirii informației cu chei flexibile pe bază de indicatori de similitudine, știută fiind ambiguitatea în zona de intelligence.
Mai multe elemente nu am, dar sunt sigur că acolo erau profesioniști, căci de la facultatea de Cibernetică mergeau în acea direcție numai absolvenți valoroși, pe care îi întâlneam pe la conferințe și după modul în care evitau să discute chestii tehnice de programare, eu știindu-i foarte buni programatori, mai ales de ASSIRIS, îmi dădeam seama cam unde lucrează și nu insistam, dar ei erau foarte buni. Este exact ca atunci când faci cozonac și pui numai ingrediente de cea mai bună calitate. Nu are cum să iasă un cozonac decât de foarte bună calitate. Punct.


(05 noiembrie 2017)

No comments:

Post a Comment