Chiria pentru un produs software are forme extrem de variate și a cunoscut evoluții dintre cele mai ciudate. Ideia de a oferi software spre închiriere nu este deloc nouă. Acum de când există Internet, cei ce fac diferite produse informatice le oferă pentru utilizare temporară parcurgând următorul traseu:
- intră pe Internet;
- identifică aplicația;
- se documentează temeinic;
- își fac calculele de utilizare;
- stabilesc intervalul și frecvența;
- selectează opțiuni;
- fac plata;
- primesc o parolă de utilizare;
- folosesc efectiv aplicația;
- la expirarea perioadei accesul nu mai este permis.
Și în vremurile de demult s-au creat la noi produse program, dar ideia de închiriere nu prea se exersa din mai multe motive dintre care enumăr:
- spiritul de proprietate al fiecăruia dintre noi;
- imposibilitatea de a asigura livrarea;
- portabilitatea limitată a produsului;
- necesitatea de a lucra asistat;
- independența precară a produsului față de dezvoltator;
- particularitățile utilizatorului imposibil de customizat;
- fiabilitatea și generalitatea scăzute ale produselor.
Oamenii preferau să cumpere produse-software și nu să închirieze. Existau și situații în care se încheiau contracte pentru a se soluționa probleme cu un produs deja existent, caz în care:
- clientul era instruit asupra produsului;
- clientul venea cu datele de intrare;
- la unitatea de informatică se perforau cartele, se rula programul;
- clientului i se dădea o imprimantă cu rezultate;
- la anumite intervale clientul primea o facută pe care o achita;
- programul rămânea la dezvoltator, clientul doar îl utiliza.
Și acum forma de închiriere tot așa este, căci programul nu este ca un autoturism pe care Hertz îl închiriază la aeroport și clientul se plimbă cu respectiva mașină prin urbe. Programul se găsește la dezvoltator sau la proprietar, săzicem. Clientul introduce datele, lansează programul în execuție și primește rezultatele. Pentru toate acestea el plătește un serviciu, dar acest serviciu se interpretează și ca fiind o chirie, din moment ce pentru scurt timp programul i-a stat la dispoziție. Nu intru acum în detaliile de time sharing, de fire de așteptare și de toată bucărătia oricărui sistem de lucru în rețea. Vorbim așa, de aparențe și clientul trebuie să aibă senzația că plătește și el este servit integral pentru tot ceea ce a plătit, ca să se simtă și el boier. Acum sunt aplicații web care permit:
- stocarea de seturi de date pe termen specificat;
- reluări de probleme cu anumite seturi de date;
- actualizări de seturi de date și lansări de execuții;
- transferul datelor rezultate să devină intrări altundeva.
Toate acestea se fac contra cost și pe perioade pentru care se plătește chirie, căreia unii îi spun așa, mai pe boierește, abonament, ceea ce nu mi se pare exagerat. Față de vremurile de demult, acum aceste abonamente înseamnă un pic altceva. Atunci exista Biblioteca Națională de Programe - BNP care gestiona cam tot ce se crea în zona de software pe plaiurile noastre cele mioritice. Acolo era un catalog și cei ce se abonau la BNP beneficiau de:
- informații despre programele stocate acolo;
- asistență dacă doreau să utilizeze acele programe;
- preluarea de programe scrise de dezvoltatori, cu testare.
Nu vreau să intru în detalii despre modul în care se făceau calculele de rezulta chiria - abonamentul - căci și în zilele noastre plutește o nebuloasă peste acest concept din moment ce unele dintre produsele program au fost făcute pe bază de contract, s-au încasat banii pe ele și ceea ce se închiriază sunt de fapt versiuni mult mai generale, cu interfețe puternice, realizate la produse deja plătite. Se știe că mentenanța este foarte scumpă și ea încorporează și acele elemente care fac din produsul software un ceva care să funcționeze 100% independent de dezvoltator, adică un produs software online care se utilizează de către clienți care plătesc ca și cum produsul a fost realizat de la început în acest scop, deși lucrurile sunt foarte departe de a sta așa. Numai că și aici sunt secrete, ca în vrăjitorie.
Chiria pentru un produs software este un concept care trebuie tratat asemeni rentei pe pământ și nu așa cum se închiriază o casă sau o carte sau o mașină.
- intră pe Internet;
- identifică aplicația;
- se documentează temeinic;
- își fac calculele de utilizare;
- stabilesc intervalul și frecvența;
- selectează opțiuni;
- fac plata;
- primesc o parolă de utilizare;
- folosesc efectiv aplicația;
- la expirarea perioadei accesul nu mai este permis.
Și în vremurile de demult s-au creat la noi produse program, dar ideia de închiriere nu prea se exersa din mai multe motive dintre care enumăr:
- spiritul de proprietate al fiecăruia dintre noi;
- imposibilitatea de a asigura livrarea;
- portabilitatea limitată a produsului;
- necesitatea de a lucra asistat;
- independența precară a produsului față de dezvoltator;
- particularitățile utilizatorului imposibil de customizat;
- fiabilitatea și generalitatea scăzute ale produselor.
Oamenii preferau să cumpere produse-software și nu să închirieze. Existau și situații în care se încheiau contracte pentru a se soluționa probleme cu un produs deja existent, caz în care:
- clientul era instruit asupra produsului;
- clientul venea cu datele de intrare;
- la unitatea de informatică se perforau cartele, se rula programul;
- clientului i se dădea o imprimantă cu rezultate;
- la anumite intervale clientul primea o facută pe care o achita;
- programul rămânea la dezvoltator, clientul doar îl utiliza.
Și acum forma de închiriere tot așa este, căci programul nu este ca un autoturism pe care Hertz îl închiriază la aeroport și clientul se plimbă cu respectiva mașină prin urbe. Programul se găsește la dezvoltator sau la proprietar, săzicem. Clientul introduce datele, lansează programul în execuție și primește rezultatele. Pentru toate acestea el plătește un serviciu, dar acest serviciu se interpretează și ca fiind o chirie, din moment ce pentru scurt timp programul i-a stat la dispoziție. Nu intru acum în detaliile de time sharing, de fire de așteptare și de toată bucărătia oricărui sistem de lucru în rețea. Vorbim așa, de aparențe și clientul trebuie să aibă senzația că plătește și el este servit integral pentru tot ceea ce a plătit, ca să se simtă și el boier. Acum sunt aplicații web care permit:
- stocarea de seturi de date pe termen specificat;
- reluări de probleme cu anumite seturi de date;
- actualizări de seturi de date și lansări de execuții;
- transferul datelor rezultate să devină intrări altundeva.
Toate acestea se fac contra cost și pe perioade pentru care se plătește chirie, căreia unii îi spun așa, mai pe boierește, abonament, ceea ce nu mi se pare exagerat. Față de vremurile de demult, acum aceste abonamente înseamnă un pic altceva. Atunci exista Biblioteca Națională de Programe - BNP care gestiona cam tot ce se crea în zona de software pe plaiurile noastre cele mioritice. Acolo era un catalog și cei ce se abonau la BNP beneficiau de:
- informații despre programele stocate acolo;
- asistență dacă doreau să utilizeze acele programe;
- preluarea de programe scrise de dezvoltatori, cu testare.
Nu vreau să intru în detalii despre modul în care se făceau calculele de rezulta chiria - abonamentul - căci și în zilele noastre plutește o nebuloasă peste acest concept din moment ce unele dintre produsele program au fost făcute pe bază de contract, s-au încasat banii pe ele și ceea ce se închiriază sunt de fapt versiuni mult mai generale, cu interfețe puternice, realizate la produse deja plătite. Se știe că mentenanța este foarte scumpă și ea încorporează și acele elemente care fac din produsul software un ceva care să funcționeze 100% independent de dezvoltator, adică un produs software online care se utilizează de către clienți care plătesc ca și cum produsul a fost realizat de la început în acest scop, deși lucrurile sunt foarte departe de a sta așa. Numai că și aici sunt secrete, ca în vrăjitorie.
Chiria pentru un produs software este un concept care trebuie tratat asemeni rentei pe pământ și nu așa cum se închiriază o casă sau o carte sau o mașină.
(20 noiembrie 2017)
No comments:
Post a Comment