Planificarea calității

Planificarea calității unui produs software înseamnă:

- a stabili care sunt caracteristicile de calitate esențiale;

- a găsi produse similare sau din aceeași clasă de complexitate;

- a găsi elemente comune ale acestora cu viitorul produs;

- a găsi niveluri pentru caracteristici care sunt satisfăcătoare;

- a construi un sistem de niveluri de calitate acceptabil;

- a adopta acele niveluri ca fiind ideale pentru noul produs;

- a estima costurile pentru a realiza acea calitate;

- a corecta niveluri dacă sunt costuri prea mari;

- a decide cum trebuie să arate calitativ noul produs;

- a demonstra că nivelul de calitate este superior;

- a exista asigurărică există există resurse pentru realizare.

Ca orice proces de planificare și planificarea calității unui produs software pornește de la premisele că:

- produsul nu există;

- însușirile de construiesc;

- au loc comparații;

- se fac calcule;

- se aleg niveluri;

- se folosesc similitudini;

- nivelul planificat este orientativ;

- pe parcurs se fac corecții;

- se obține doar o imagine;

- textul creat e coerent;

- nivelurile din plan sunt etaloane;

- activitatea se orientează spre plan.

Dacă înainte de 1989 planul era o obsesie națională, acum prin activitatea de planificare a calității, se face un tabel în care pe o coloană se trec caracteristici de calitate și pe o altă coloană se trec niveluri minime cu care produsul software ce se realizează trebuie înzestrat. Acele niveluri sunt justificate prin modul de comportament al unor produse software existente în piață și mai ales pornind de la exigențele proprii care au menirea de  a asigura un nivel de competitivitate superior celor aflate în exploatare curentă acum. Și în cazul planificării calității, ca și în cazul planificării duratei de realizare a produsului, există formule de calcul, care țin seama de nivelul calității planificat și estimările de costuri, care dau caracter realist abordării atât timp cât costul produsului este suportabil, comparabil și frecventabil pe la instituțiile financiare de unde se obțin credite sau orice altă formă de finanțare.
Planificarea calității presupune cunoașterea pieței de software căci a realiza un nou produs software înseamnă a-l înzestra cu caracteristici de calitate care să-l facă apreciat în piață de către viitorii utilizatori. Acest lucru se face prin comparație. Înseamnă că planificatorii trebuie să cunoască piața, să cunoască nivelurile efective ale caracteristicilor de calitate ale produselor software din piață. Intrarea pe piață este posibilă pentru un nou produs dacă și numai dacă nivelul indicatorului său de calitate agregat este superior oricărui alt produs similar ca funcționalități.
Programatorii de altădată nu aveau în gând explicit să-și planifice calitatea. Ei doreau ca:
- programele să fie bune, deci mental planificau calitativ nivelul calității agregate;
- utilizatorul să fie mulțumit, deci planificau nivelul indicelui de satisfacție;
- procesul de testare să fie lin, iar ondulanța să fie finită, deci planificau calitatea procesului;
- timpul necesar și cheltuielile să fie rezonabile, deci optimizau costul calității.
În felul lor erau niște manageri de calitate softwate, dar erau manageri tăcuți ai calității, pentru că nu se exprimau nici științific și nici măsurători de indicatori ai calității nu făceau și nici calitatea nu o estimau cumva.
Ca programator din antichitatea programării calculatoarelor știu cu exactitate că nimeni nu se preocupa despre:
- fiabilitatea software, deși fiabilitatea centralelor nucleare se studia intens;
- complexitatea software, deși chestia cu dublarea utilajelor era un mod ce crestere a sa;
- portabilitate în sine, ci de portabilitatea de a trece a programelor de pe IBM pe FELIX C 256;
- reutilizare, căci ideia de originalitate 100% era obsesia fundamentală și neîncrederea era maximă;
- lucru în echipă pentru că programarea nu se desprinsese de poezie în Internet nu exista;
- a identifica o serie de căi de creștere a calității, mai ales că se lucra sub presiunea termenelor.
Deși totul se planifica înainte de 1989, în zona informaticii, ca o altă formă de manifestare a artei pe lângă cele șapte recunoscute, planificarea nu a pătruns până în adâncul viscerelor economiei sale pentru că era un domeniu inaccesibil profanilor, calculatorul fiind regele. De aceea a planifica calitatea era și ceva misterios și ceva de nepătruns, dar mai ales ceva fluid, abstract și lunecos.

(08 decembrie 2017)