Disciplina de sisteme de calcul

Am în față niște fori îngălbenite de vremuri de la cursul Programarea și exploatarea mașinilor de calcul, nedatat, dar care sunt sigur că se ținea înainte de 1980. Mai întâi, durata cursului era de 34 de ore adică 15 cursuri și se referea la: 

- mașina de sortat cartele, 2 cursuri, 4 ore;

- mașina de tabelat numerică, 8 cursuri, adică 16 ore;

- mașini de tabelat alfanumerice 1 curs, 2 ore;

- mașinile de calcul de capacitate medie 3 cursuri, adică 6 ore.

Planul tematic al cursurilor era extrem de detaliat și studentul care nu avea acces la Internet că așa ceva nu exista, primea toate detaliile.

La cursul 1 se discuta despre:

• principiile generale privind organizarea și funcționarea unui centru de calcul unde se găseau ca echipamente tot ce era legat de mașini electro-mecanice de lucru cu cartele perforrate: mașini de perforat, mașini de sortat, mașini de interclasat, tabulatoare; se găseau acolo operatori pentru aceste mașini; analiștii acelor centre de calcul erau cei care preluau cerințele beneficiarilor, stabileau care sunt calculele de făcut, proiectau machetele de transpunere a datelor în cartele și tot ei fixau și modalitățile de programare a tabulatoarelor prin fișele pe tabloul de comandă; prelucrările însemnau adunări pe coloane prin calcule paralele și ceva adunări pe linii între totalizatoare; în acele centre de calcul fluxurile erau foarte simple, dar bine definite, iar rezultatele erau imprimate preponderent sub forma unor coloane foarte-foarte lungi de cifre, inalizate cu niște totaluri pe coloane;
• la mașina de sortat studentului i se prezentau principii generale, schema bloc, modalități de sortare, normală, selectivă, formarea de grupe, după caracteristica precedentă, dar și separarea cartelelor după o caracteristică formată din mai multe cifre; erau sortările de la mic la mare și de la mare la mic, cum se zicea în folclor;
• pentru mașina de tabelat, cea căreia i se asociau  8 cursuri studentul afla multe date tehnici legate dedispozitivul de introducere a cartelelor, de percepere a informațiilor perforate în acestea, legate de dispozitivul de imprimare unde se vorbea de carul de imprimare, automatul de intervale; în ceea ce privește abordarea aspectelor de calcul se vorbea despre totalizatoare, relee de calcul, dispozitivul de selecție, dispozitivul de comandă, adică partea de programare rudimentară prin conexiuni, butoane și întrerupătoare; operațiile care se efectuau la un tabulator erau: înreegistrarea datelor în totalizator prin adunări succesive, imprimarea de date, obținerea mai multor grupe de totaluri, efectiarea de transferuri cu plus sau cu minus între totalizatoare, avansul hârtiei, pentru fiecare stabilindu-se bornele pe tabloul de comandă se zicea acum, de programare zic eu acum;
• modul de preluare a informațiilor din cartele mai la început era prin folosirea unor perii metalice flexibile care baleiau cartele și la întâlnirea unei perforrații se închidea un circuit pus în corespondență cu mișcarea axului mașinii, ceea ce însemna o anumită cifră; principiile electromecanicii evidențiau corelația dintre deplasarea rectilinie a cartelei cu kișcarea circulară a axului mașinii de calcul și se realiza transpunerea informației perforate cu deplasări de roți dințate ce determinau efectuarea de adunări din compuneri de mișcări circulare și de angrenări de la dreapta către stânga a roților dințate pentru a face transportul din adunarea clasică;
• cursurile al V-lea , al VI-lea, al VII-lea și al VIII-lea erau dedicate bornelor tabloului de comandă, gupate pe foarte multe categorii și se conectau cu fișie numai după anumite reguli între ele, tabloul având o formă dreptunghiulară, fiind amovibil, iar bornele erau organizate pe linii și pe coloane, pentru fiecare grupă existînd o încadrare într-un dreptunghi desenat cu alb; fiecare bornă avea în dreptul ei fie un număr, fie un simbol alfabetic din care rezulta semnificația sa și care permitea o identificare rapidă și corectă pentrun programator;
• cursul al IX-lea era destinat etapelor întocmirii unui talou de comandă, etape pe care le voi enumera și eu: întocmirea machetei lucrării, stabilirea regimului de funcționare, stabilirea gradelor de control, repartizarea datelor pe secții de imprimare, stabilirea numărului de cicluri intermediare, schema transferurilor, elaborarea schemei bloc, trasarea conexiunilor de comandă, control și funcționale pe tablou, mai întâi pe o foaie tipărită și după aceea efectuarea conexiunilor concret, pe tablou.

Am a spune că în anul al III-lea de studii am învățat despre acest tabulator multe, chiar foarte multe cursuri și mă laud că am programat cu succes pentru efectuarea unei mici prelucrări, sub comanda inginerului Mihai COBZACU, specialist de excepție provenind de la Centrul de Calcul al DCS, căci pe vremurile acelea foarte mulți dintre asistenții universitari proveneau din producție, exact de acolo unde se lucra pe concret. Nu a fost puțin lucru când am văzut că tabulatorul, acea mașină imensă și zgomotoasă a citit câteva cartele, a făcut exact ceea ce doream eu să facă, adică niște adunări. 

În acele foi care descriau programa anaitică, opt dintre ele se ocupau despre tot ceea ce am scris până acum, iar temele 11 la 14 erau dedicate celorlalte aspecte. Ultima temă a XV-a se intitula repetiție generală și închiderea cursului. Acum totul este în mare viteză, toată lumea știe de toate și nu se mai impun concluzii de niciun fel, ceea ce este trist. Eu am făcut acest curs cu profesorul Vasile BIȚĂ care a fost unul dintre coautorii monumentalei lucrări coordonată de Manea MĂNESCU, referită prin Manea MĂNESCU, Mircea BULGARU, Vasile BIȚĂ, Valeriu PESCARU, Grigore GRAMA - Mecanizarea si automatizarea lucrarilor de calcul statistic, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1966.

Tot ceea ce am scris se referea la partea a II-a de la disciplina de programarea și exploatarea mașinilor de calcul, căci prima parte descria modul de funcționare și de lucru pentru mașinile mecanice, pentru mașinile electromecanice de calcul, adică de adunat, foarte multe și numai câteva de efectuare a înmulțirilor și a împărțirilor. Cele din urmă erau foarte puțin fiabile și se defectau repede, ca să nu spun cât de zgolotoase erau căci totul se efectua prin mișcarea de roți dințate și prin deplasarea unui car mogil de la dreapta la stânga.
Disciplina de sisteme de calcul a reprezentat pentru studenții secției de Mecanizare și Automatizare a Calculului Economic o piatră de încercare și de formare ca specialiști dar și ca practicieni, pentru că în laboratorul de mașini mecanografice la de subsolul clădirii din Piața Romană 6, acolo unde este acum tipografia ASE, studenții au avut ce învăța, pe ce învăța și mai ales de la cine învâța.

Cât de grozav ar fi dacă undeva sau cineva ar avea astfel de mașini în funcțiune să vadă toată lumea cum au fost în acele vremuri de pionierat, vremuri care nu se asemamănă cu infinitele resurse ale tabletelor de azi!

(17 octombrie 2017)

Generația a II-a de tehnică de calcul

Mașini de calcul mecanice

Folclorul zicea că un tip a fost trimis să cumpere din străinătate ceva licențe de mașini de calcul și s-a pricopsit cu aritmometru, care era deja piesă de arheologie în tehnica de calcul. S-au produs aritmometre dar având în vedere că erau tipuri foarte vechi, au fost abandonate și respectivul, tot legenda zice, că a primit o papară usturătoare. Nu știu cât este legendă și cât este adevăr, dar în zona tehnicii de calcul uzura morală este ucigătoare și a face ceva care este cu două sau chiar trei generații în urmă înseamnă a face un produs din start nevandabil. Acum când piața este invadată de cele mai noi piese de IT&C este de-a dreptul indecent ca cineva să se laude că a făcut nu știu ce grozăvie care era noutate în piață acum 5 ani, chiar dacă ar fi 100% românesc, tot vechitură se chiamă. Aritmometrele de Târgu Mureș erau construcții solide, chiar reușite estetic și dacă ar fi fost produse cu 10 ani mai înainte chiar ar fi fost un business veritabil. Am avut ân mână o astfel de piesă în folosință în acele vremuri la un birou de la o întreprindere din provincie unde încă adunările se făceau cu el. M-am și jucat cu el și era destul de ușor de fixat pârgiile acelea, iar manivela aceea care se învârtea în sensul acelor de ceasornic și clinchetul de la rotirea completă erau de foarte bună calitate, ceea ce dădea asigurare că rezultatul este corect și nu se greșește adunând de mai multe ori un nnumăr. După mulți ani am căutat să achiziționez un aritmometru românesc de Tg. Mureș și să-l duc cadou la Muzeul de calculatoare din Montain View, dar nu am găsit niciunul în stare perfectă de funcționare. Toate erau defecte sau dacă mai funcționau arătau foarte rău, ca și cum erau dezgropate din mlaștini unde stătuseră în noroi. Aritmometrul, mașina despre care am învățat în anul întâi de facultate, 1965 - 1966, este un echipament de calcul:

- făcut dim metal;

- are greutate destul de mare;

- conține o carcasă;

- sunt acolo 10 pârghii;

- pe carcasă sunt înscripționate 10 linii de cifre de la 0 la 9;

- există și un totalizator pe care se văd cifre și care trebuie pus pe zero;

- se fixează pârghiile în dreptul cifrelor pentru a construi numărul de adunat;

- se rotește manivela o dată în ciclu complet în sensul acelor de ceasornic;

- la totalizator apare numărul căci s-a adunat cu zero;

- se fixează alt număr;

- se rotește manivela;

- apare totalul celor două numere și tot așa.

Fixarea pârghiilor se face de la dreapta către stânga, după cum numerele se așează cifră sub cifră cu unități la dreapta, zecile sunt următoarele spre stânga și în partea cea mai din stânga se află ordinul de mărime cel mai mare al numărului de adunat.

În zorii informaticii aplicate la noi au fost utilizate și mașini mecanice de adunat. Am văzut în ASE pe la compartimentul de Contabilitate un exemplar superb din alamă și am văzut într-o vitrină în Trier un alt exemplar al unei astfel de mașini. Mașina are 10 rânduri de tastecorespunzătoare cifrelor 0, 1, ..., 9, iar  pe fiecare rând aflându-se 10 taste corespunzătoare ordinelor de mărime ale numărului de introdus. Utilizatorul fixa numărul apăsând tastele. Acestea erau inteligent construite pentru a nu se depune un efort foarte mare la operația de tastare. După aceea se rotea o manivelă în sensul acelor de ceasornic. Principiul era cam același ca la aritmometru. Roata Odner era elementul cheie.
În cartea lui  Manea MĂNESCU, Mircea BULGARU, Vasile BIȚĂ, Valeriu PESCARU, Grigore GRAMA - Mecanizarea si automatizarea lucrarilor de calcul statistic,Editura Didactica si pedagogica, București, 1966,sunt subcapitole distincte dedicate aritmometrului și mașinii de calcul mecanice, cu detalieri foarte tehnici asupra modului de funcționare, mai ales cele legate de transmiterea reportului, paginile 40 la 45.
Generația a II-a de tehnică de calcul este o altă împărțire a tehnicii de calcul incluzând și rigla de calcul și aritmometrul tot ca tehnică de calcul, căci nu este normat să se vorbească numai despre calculatoare electronice, începând numerotarea cu cele cu tuburi. Și istoria a consemnat în capitole distincte epoca de piatră, epoca fierului și apoi a trecut la sclavagism, feudalism, capitalism, nu a sărit la comunism dintr-o dată pentru a face saltul înapoi după ceea ce s-a întâmplat în Europa de Răsărit după 1989. A luat-o cătinel, cătinel căci numai așa se va înțelege cum s-a ajuns aici.

(16 octombrie 2017)