Între anii 1999 -2003 am asistat la nenumărate întâlniri cu oameni de meserie din informatică reuniți pentru a pune bazele realizării unei istorii a informaticii de la noi. Discuțiile s-aun împotmolit la;
- titlu;
- întâietăți;
- etapizări;
- dimensiune;
- detaliere;
- atribuire;
- durată;
- fonduri.
Titlul a fost cel mai greu lucru de stabilit. Mi-am adus amintre de trei prieteni care se întâlnesc duminică dimineața să discute ce vor face în acea zi, cum își vor petrece timpul. Ei parlamentează, nu se înțeleg, vin cu tot felul de variante, argumente și contraargumente și îi găsește seara tot parlamentând. Exact așa a fost și aici. Se discuta dacă acelei cărți să i se spună istoria Informaticii românești sau istoria Informaticii din România, existând două tabere foarte echilibrate numeric dar și ca voci care își susțineau cu ardoare punctele de vedere. Această chestiune a făcut ca totul să treacă în plan secundar și progresele de la o ședință la alta să fie nesemnificative.
Întâietățile n-au depășit nici în informatică celebra dilemă despre cine a fost mai întâi, oul sau găina sau amândouă, zic eu. În acea sală erau foarte mulți dintre cei care au avut contribuții majore la dezvoltarea informaticii din țatra noastră, fără a exista o modalitate de a cunatifica importanța și nici documente din care să rezulte ziua, ora și minutul în care s-a produs nu oarecare eveniment. Pentru a lămuri care sunt întâietățile trebuiau definite criterii și ales unul care să nu se schimbe niciodată și respectivul criteriu să genereze lista imuabilă a întâietăților și punct.
Etapizările au generat discuții dintre cele mai aprinse, întrucât există nenumărate criterii. Cei ce au îmbrățișat ideia de a etapiza în timp aveau argumentele lor, cei care abordau probleba după criteriul teritorialității veneau și ei cu argumentele celor trei provincii românești, iar cei care demonstrau necesitatea etapizării după generașiile de calculatoare își căutateu și ei dreptatea, nimeni neavând izbândă și totul terminându-se în coadă de pește.
Dimensiunea cărții de istorie a informaticii se vrea ceva monumental, unii dintre participanții la discuții făceau referire la cartea lui George Călinescu Istoria literaturii române de la origini până în prezent, publicată în anul 1941. Alții vedeau eliminarea limitelor de dimensiune din moment de o astfel de abordare se realizează exclusiv în mediul virtual, dedicându-i-se un site despre al cărui nume s-au purtat discuții interminabile, deci fără rezultat concret.
Detalierea a depins de fiecare dată de efortul pe care autorii au fost dispuși să și-l asume, dar toată lumea a invocat necesitatea lucrului pe documente, cu exactitatea de ceasornic, ca și cum totul se realizează pornind de la zero, deși există nenumărate materiale despre evoluția informaticii, căci toți cei care au aniversat câte ceva au scris fie memorii, fie cărți, fie articole, deci există ceva.
Atribuirea de capitole pe autori a devenit o mare problemă mai ales că printre cei prezenți în sală se aflau persoane care se considerau deschizători de drumuri, fondatori și tătici ai informaticii românești, căci mămici nu erau invitate să aibă contribuții la atingerea obiectivului. De regulă, când apar coordonatori de organizații cărora li se atribuie sarcini exacte, deși ei spun că fac și dreg, cu siguranță că ei transferă sarcinile unor subordonați și materialele apar anonime, căci nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea unor materiale eterogene, făcute fără plată și mai ales fără dirijor.
Durata realizării unei istorii a informaticii de la noi a plutit la toate întâlnirile sub imperiul incertitudinii, datorită a numeroși factori dintre care dorința unei abordări științifice, obiective era factorul dominant. Este adevărat că pofta vine mâncând și totuși caracterul obiectiv este relativ căci nimeni nu știe apriori ce și cum despre ceva care face obiectul unei cercetări.
Despre fonduri s-a discutat mult și neproductiv, ca să nu spun nerealist. Mi-am adus aminte de meșterii care pun gresie care în loc de a arăta ce știu să facă și pe unde au lucrat, vin și troznesc un preț de te îndoaie, ei neștiind ce sunt aceia distanțieri. La acele ședințe exact acest aspect m-a izbit profund, anume banii. În loc să se procedeze la a face un text ca ofertă pentru obținerea finanțării pentru un proiect, unii dintre potențialii autori vorbeau de bani, de pretenții și nu corelau efortul și rezultatul cu sumele de încasat.
Toate acestea m-au determinat la un moment dat să scriu o carte de istorie a informaticii de la noi cu mult mai tendențioasă decât cartea din 1952 a lui Mihail ROLLER intitulată Istoria RPR, manual pentru învățămîntul mediu. Cartea conținea nenumărate interpretări simpliste, eronate și neștiințifice, dar i-a făcut pe alți istorici să treacă deîndată la scrierea de istorii pe care ei le considerau și științifice și obiective și românești, caracteristici care în mare parte rămâneau la stadiul de deziderat datorită restricțiilor impuse de partidul aflat la putere până în 1989.
După o analiză mai atentă mi-am zis că nu merită, pentru că ar fi pentru mine o abordare negativă și dacă tot fac ceva, să nu fie nici în dorul lelii și nici ceva aiuritor care nu folosește nimănui.
Obiectivul lucrării este de a prezenta cât mai obiectiv, dar selectiv, aspecte esențiale din evoluția de-a lungul anilor a informaticii de la noi din țară.
Am structurat lucrarea fără a folosi un criteriu anume, ci exact așa cum am considerat că este util pentru a da o imagine cât mai bună privind informatica românească, pentru că lucrării i-am dat titlul Istoria informaticii românești, căci așa mi-a venit primul gând, având senzația că am posibilitatea să includ cât mai multe lucruri, fără a fi extrem de pretențios și de generalizator.
(26 septembrie 2017)
