Showing posts with label minicalculatoare. Show all posts
Showing posts with label minicalculatoare. Show all posts

Saturday, October 21, 2017

Producția de tehnică de calcul

România a fost până în 1989 un producător important de tehnică de calcul, incluzând aici calculatoare dar și periferice și consumabilele aferente. Cum în mintea tulbure a unora industria noastră era o grămadă de fiare vechi, mulți au pus umărul la a distruge tot ce exista chiar și bun, iar acum la 30 de ani de la tragicele evenimente din decembrie 1989 ne prezentăm fără o industrie de tehnică de calcul, ci pur și simplu, suntem noi, cei în costume tradiționale care credem că vom face agricultură bio, fără autostrăzi și plini de corupție, de se uită toată lumea la noi cum ne zvârcolim în neputința de a face lucruri bune și de a merge înainte, chiar dacă avem creștere economică de 5,7%.
Prin producție de calculatoare eu înțeleg, ca acestea să fie realizate:
- câțiva ani consecutiv;
- în câteva zeci de bucăți sau chiar sute sau mii;
- pe baza unui flux bine definit;
- într-o entitate stabilită clar, secție, fabrică;
- cu destinație de utilizare curentă;
- având un nivel de performanță ridicat și comparabil;
- cu contribuții majpre de la noi.
În acest context se vorbește de producție  de calculatoare pentru:
CIFA         - Calculatorul Institutului de Fizică Atomică în 1954 - 1963;
MECIPT   - Mașina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic Timișoara în 1968 - 1974;
DACICC  - Dispozitiv Automat de Calcul al Institutului de Calcul din Cluj în 1963 - 1968;
FELIX C  - realizat de ICE în variantele Felix C-256, Felix C-32, Felix C-512, Felix C-515, 
                   Felix C-1024, Felix C-5000, Felix C-8000, Felix C-8010, produs între 1970 - 1978; 
I-100        - INDEPENDENT 100, minicalculator ITC Timișoara, produs intre 1978 - 1989;
Felix PC   - realizat cu procesoare Procesor Intel 8080 sau Intel 8086/8088 si 8087, 
                   de ICE în perioada 1985 - 1990;
JuniorXT  - realizat de IIRUC înainte de Revoluția din decembrie 1989;
Felix M    - realizat la ICE între 1975-1984, cu procesoare Intel 8080 sau Intel 8086 
                   în variantele Felix M18, Felix M18B, Felix M118GS, Felix M-216.
Au mai fost probabil și alte calculatoare. Totuși, prin tehnică de calcul se înțeleg și aritmpometrele și riglele de calcul și abacurile, numai că toată lumea le trece în planul al treilea, știut fiind faptul că lucrurile mai noi sunt și mai interesante, în timp ce mijloacele mecanice, căzute în desuetitudine, sunt apoape uitate, deși cu ele ar trebui să se înceapă totul. În mediul virtual se găsesc acum multe informații, unele suficient de riguroase și de la ele trebuie pornit pentru a avea o imagine cât mai clară și cât mai completă despre cum au stat lucrurile cu producția de tehnică de calcul de la noi. Din bucăți disparate, puse cap la cap există șansa reală de a se constitui imaginea a ceea ce ne interesează pe toți, adică o istorie cât mai puțin distorsionată a ceea ce a însemnat informatica românească de la începuturi și până în zilele noastre, când multe informații se perd sub ochii noștri exigenți.


(21 octombrie 2017)

Friday, October 20, 2017

Producția de minicalculatoare

Despre minicalculatorul NOVA nu am ce spune că era tot în sala IBM-ului de la Centrul de Calcul al ASE și îl priveam doar prin geam, deși rotul lui era să se lucreze direct de către vulg la el, numai că spiritul elitist al unora l-au ținut departe de mase care în mintea lor, trebuiau să rămână tot în bezna comunistă. Deși era venit la noi înainte de 1975.
Producția de minicalculatoare în țara noastră reprezintă o pagină importantă în informatica românească, întrucât minicalculatoarele ce se produceau la noi demonstrau efortul industriei noastre de a ține pasul cu ceea ce se producea pe plan mondial, chiar dacă exista un decalaj de 2-4 ani, mult în informatică, puțin pentru zona geografică în care existam noi ca țară. Se folosesc în producția de tehnică de calcul concepte precum:
- calculator;
- mainframe;
- microcalculator;
- minicalculator;
- PC;
- tabletă.
Fiecare dintre ele au ceva special care le deosebesc unele de altele, dar au și elementul comun că fac toate cam aceleași lucruri în ceea ce privește limbajele de programare, SGBD-urile implementate și bibliotecile de programe cu care lucrează, precum și modul în care sunt accesate resursele folosind instrucțiuni de job control.
Mă opresc la a diferenția calculatoarele după greutatea lor.
O tabletă nu trebuie să fie grea de 800 grame.
Un laptop nu trebuie să fie mai greu de 2 kg.
Un PC bun nu trebuie să cântărească mai mult de 20 kg cu nonitor cu tot.
Un minicalculator CORAL nu cântărea mai mult de 200 kg.
Un calculator FELIX C-256 nu cântărea mai mult de 1.000 kg.
Greutatea calculatorului construit în 1939 de Atanasoff–Berry era de 30 de tone.
În URSS se construise un calculator care ocupa o casă cu două niveluri.
Deci, minicalculatoarele sunt cele de dinaintea calculatoarelor personale și existența lor, ca a oricărui intermediar a impulsionat industria să găsească soluții care să:
- reducă drastig greutatea, de cel puțin 10 ori;
- să crească portabilitatea foarte mult;
- să reducă prețul pe unitate de cel puțin 250 de ori;
- să elimine restricțiile privind amplasamentul;
- să genereze accesul la tastatură pentru mii de utilizatori.
La noi s-a produs minicalculatorul Independent 100 sau I-100, după un PDP 11/34 al Digital Equipment Corporation. A fost lansat în anul 1977 când se împlineau 100 de ani de la cucerirea independenței de stat a Rpmâniei și a avut mai multe variante dintre care cel mai rapid minicalculator, I-102F produs în 1980. Au fost produse multe astfel de exemplare care au împânzit centrele de calcul și cu care s-a lucrat în condiții excepționale datprită marilor facilități de operare cu care erau înzestrate. neșansa acestor minicalculatoare a fost dată de intrarea violentă în piață a calculatoarelor personale și era cu mult mai ușor de a opera pe un PC în fața propriului birou decât a merge la un I-100 care era undeva într-o sală unde ar mai fi așteptat și altți programatori la fel de interesați și de grăbiți în a-și soluționa problemele, acolo fiind o programare strictă pe orele de start și de încheiere pentru a lăsa liber postul de lucru altui om interesat să muncească. A fost scos din fabricație în 1989 fără a se pune în loc ceva la fel de viguros și de perspectivă care să dea continuitate:
- producției de calculatoare;
- folosirii specialiștilor;
- rămânerii țării noastre printre producători.
În acele vremuri, producătorul acestui minicalculator a fost ITC Timișoara, unde prin producător trebuie înțeles altceva decât conceptul de inventator. I-100 era un minicalculator din generația 3,5 lansat în variantele I-100, I-102F și I-106. Avea un procesor 16/32 biți (MMU) cu frecvență de 20 MHZ, Memorie RAM 1 - 4 MB.  La el se legau periferice precum consolă, unitate de disc cartuș de capacitate 40 Mb, unitate de bandă magnetică, unitate de discuri flexibile de 8" sau 5,25", cititor/perforator cartele, imprimantă, terminale de teletransmisie inteligente, modem și casete magnetice .Sistemul de operare era AMS, MINOS elaborate la ITC Bucuresti, nu în ideia de a fi totul luat de la zero, UNIX, RSX, MIX-PLUS, SISTEM U, MIX/VMS , elaborate la ITC Bucuresti , tot în ideia de a porni de la ceva existent și a aduce perfecționări, inclusiv traducerea de mesaje.
Software de bază utilizat pentru implementarea limbajelor FORTRAN 77, COBOL, PASCAL, LISP, BASIC, ADA, C, PROLOG, MACRO și a unor tehnologii pentru prelucrarea cu volume de date mari precum LEDA, ARGUS, TRANS, RECOL, MIDAS, FOCUS și  SOCRATE MINI.
Cred că au fost produse câteva mii de astfel de unități, lucru extraordinat pentru acele vremuri, ca șansă unică de a ține pasul cu marii producători de tehnică de calcul, comparativ cu situația de acum în care statul plutește în derivă în ceea ce privește o industrie de vârf, lăsându-i pe cei cu inițiativă privată să dezvolte chestii fie în garaje, fie în WC0-uri, ceea ce este total greșit, căci acum tehnologiile de vârf înseamnă cu totul altceva decât mastodonți și mii de salariați care au productivitate și calificare sub medie, ci totul este concentrat în locuri de mici dimensiuni și se cere mână de lucru super-calificată, iar productivitatea este de top. Totul este să se vrea. Acum parcă nu s-a auzit de tigrii asiatici și politicienii dâmbovițeni stau cu degetele în ureci și cu ochelari de cal la ochi să nu audă nimic și să nu vadă nimic ce se întâmplă în jurul lor.
Ce frumoase erau vremurile când a venit în ASE primul I-100!




(20 octombrie 2017)