Cărțile de la ITC

Institutul de Tehnică de Calcul, cel unde se gestionau sistemele de operare și limbajele de programare era și cel ce producea documentații pentru utilizatoriki calculatoarelor românești FELIX C-256, I-100 și a altor microcalculatoare și calculatoare personale. Eu veneam din literatura IBM, unde documentația era clară, detaliată, plină de exemple și prezenta moduri de lucru din care orice programator avea ce învăța, dacă își dorea acest lucru. Documentația de la ITC era total diferită și niciodată nu m-am acomodat cu ea. Acolo se presupunea cunoașterea a prea multe lucruri și nivelul de detaliere era redus, cărțile neavând prea multe exempole, pentru că cei ce utilizau acele documentații se presupunea implicit că participaseră la niște cursuri unde li se prezentaseră acele detalii. Ori la IBM documentația și computerul veneau la pachet, iar cursurile nu erau obligatorii din moment ce existau și ghiduri ale programatorilor începători, care prezentau mură-n gură tot ce trebuie legat de un limbaj dar și de sistemul de operare. Mă cam îndoiesc că cine citea documentația de FORTRAN de la ITC și manualul sistemului de operare de la FELIX, trosnea din degete și chiar rula din prima un program care să rezolve o ecuație de gradul al II-lea ca la carte, în timp ce la docuemntația IBM chiar era posibil așa ceva.

Cine însă participa la cursurile de FORTRAN organizate de vreun centru de perfecționare a programatorilor, citind documentația ITC care era riguroasă, făcea acest lucru cu succes, dar numai

cu documentația, nu.

Au fost scrise documentații pentru:

- limbajul Pascal; - limbajul COBOL;

- limbajul FORTRAN;

- limbajul PL/1;

- limbajul C;

- sistemul de operare DOS-PC;

- limbajul BASIC;

- calculatorul I-100;

- baze de date;

- programe utilitare;

- sistem operare MINOS;

- sistem operare AMS;

- manual de sortare;

- gestiune fișiere - FMS;

- descriere date DBMS;

- editare de texte ETP;

- macroasamblare.

Cred că în condițiile automatizării de azi a proceselor de digitizare, ar fi util să se treacă la digitizarea

cărților tipărite de ITC și în acest fel s-ar reconstitui o importantă pagină de istorie românească a informaticii. Trebuie spus că documentațiile ITC nu erau anonime, ci purtau pe o pagină interioară numele celor care au scris la ele și de acolo am văzut că după 1989 au apărut autori importanți de literatură de informatcă, autori care exersaseră cu succes în anii de dinainte scriind documentații standard, complementare, care impuneau participarea la cursurile de instruire și de perfecționare a specialiștilor care doreau să utilizeze un nou limbaj sau un nou sistem de operare. Cărțile de după 1989 publicate de foștii elaboratori de documentație conțineau detaliile pe care eu le consideram lipsă în documentații, detalii cu care eram obișnuit de la literatura IBM unde spre exemplificare cartea cu programe de bibliotecă SSP dădea texte sursă FOTRAN care se rulau direct fără nicio problemă la o adică de către cei ce doreau să-și rezolve oarece probleme cu maximă generalitate și maximă precizie. Multe dintre documentații aveau ca sursă ceea ce provenea direct de la firma franțuzească care vânduse calculatorul FELIX C-256, documentație extrem de lapidară și organizată pe capitole, cu paginații care aveau în structură numărul capitolului, ceea ce era destul de greu de identificat, mai ales că fiecare capitol avea numărul lui de pagini.

(02 noiembrie 2017)

Rețele de calculatoare

Principalele aspecte luate în discuție la disciplina de Rețele de calculatoare sunt:

- teoria reţelelor de calculatoare;

- clasificarea reţelelor de calculatoare;

- caracteristicile de bază ale reţelei;

- modelul de referinţă OSI;

- modelul de referinţă TCP/IP;

- tehnologiile de creare a reţelelor 

- tehnologii Ethernet 

- comutarea in retele Ethernet 

- tehnologiile dee cablare pentru reţele locale;

- rutare, ispozitivul intermediar ruter;

- nivelul de transport a modelului TCP/IP;

- nivelul de aplicaţie a stivei TCP/IP;

- serviciile reţelei Internet: Web;

- nivelul de aplicaţie a stivei TCP/IP; 

- serviciile reţelei Internet: DNS şi DHCP;

- nivelul de aplicaţie a stivei TCP/IP;

- serviciile reţelei Internet;

- serviciul Email;

- securitatea în reţea de calculatoare;

- niveluri  de protecţie;

- principiul de configurare;

- reţele virtuale private - VLAN.

Apar diferențieiri de la caz la caz, funcție de profilul studenților,  obiectivele urmărite și de fondul de timp alocat disciplinei. Cursul de Rețele de calculatoare este destinat fie familiarizării studenților cu conceptul de lucru în rețea, fie pentru a-i forma pe specialiști să asigure managementul lucrului unei rețele de calculatoare, știut fiind faptul că inginerii de la rețeaua de calculatoare sunt acei specialiști care trebuie să răspundă unor mari provocări pentru a face o rețea de calculatoare operațională și pentru a satisface nenumăratele exigențe ale clienților, care diferă extraordinar de la un client la altul și mai ales de la o problemă la alta. Fiabilitatea unei rețele depinde 100% de capacitatea unui inginer de rețea de a fi pe facă în orice moment și de a găsi soluțiile care rezolvă cu adevărat problemele atât la nivel hardware dar mai ales la nivel software din rețeaua pe care o gestionează, rețea cu zeci sau chiar sute de computere și câteva servere.

(01 noiembrie 2017)

Sisteme de operare

Un curs de Sisteme de operare de acum nu seamănă câtuși de puțin cu un curs de Sisteme de operare de acum 30 sau 40 de ani. În acele vremuri lumea știa prea puține despre calculatoare și la cursul de Sisteme de operare trebuiau prezentate multe elemente de hardware unde descriptivismul era la putere și abia după foarte mult timp se trecea la prezentarea sistemului de operare propriu-zis. Întrucât exista într-o vreme un singur calculator, era prezentat sistemul de operare al respectivului calculator. Până să se producă FELIX C-256, calculatorul românesc, cursurile de Sisteme de operare prezentau sistemul de operare al calculatorului IBM 360. După ce a intrat în producție calculatorul românesc a fost prezentat sistemul de operare al acestui calculator, diferențele fiind majore față de sistemul de operare al calculatorului IBM.

La apariția calculatorului I-100, s-a trecut la prezentarea sistemului de operare al acestuia și tot așa.

Indiferent despre ce sistem de operare era vorba, rețeta era aceeași și anume:

- reprezentarea informației;

- algebra booleană;

- partea de hardware;

- structura sistemului de operare - SO;

- funcții și comenzi;

- accesarea resurselor;

- fluxuri de prelucrare;

- configurarea unui SO;

- mentenanța SO.

Acum ceva ani am predat limbaje de asamblare și am văzut râvna cu care se dorea ca această disciplină să fie încorporată la disciplina Sisteme de operare, pentru că ar fi făcut mai crocante lucrările de laborator, deși cele mai multe cărți de sisteme de operare scrise în lumea spălată dezvoltau aspecte de programare folosind fie limbajul C++, fie Java.

Prin 1979 am avut ocazia, nefericită să concurez pe un post didactic care avea în normă o rămășiță de la disciplina de Sisteme de operare și numai dialogul cu buni prieteni ai mei de la Academia Tehnică Militară și de la Catedra de Calculatoare din Politehnică m-au salvat din hățișul descriptivismului aiuritor al unor manuale tipărite pe Dâmbovița sau al unor hrisoave îngălbenite și neîmprospătate din vremea studenției mele, care circulau încă asemeni baladelor recomandate elevilor corijenți.

Acum lucrurile stau cu totul altfel căci cei ce audiază un curs de Sisteme de operare au deja noțiunile despre calculator și vor să treacă rapid la exploatarea eficientă a acestuia și de aceea așteaptă de la profesor să li se prezinte cu precizie cum se rezolvă anumite clase de probleme și abia după aceea ei reconstituie acel puzzle, pas cu pas, sinteza revenindu-le lor, alte abordări fiind plictisitoare.
Cărțile de sisteme de operare au avut în opinia mea prea multe elemente descriptiviste, mai ales atunci când era vorba de a vorbi despre DOS sau despre sistemele de operare AMS, MINOS ale lui I-100 sau despre sistemul de operare SIRIS al calculatorului FELIX C-256, unde nu apăreau decât linii de comandă și nu secvențe de program ca mai târziu, atunci când se dorea să se acceseze anumite resurse al calculatorului.
Cartea Gheorghe DODESCU, Vladimir DUMITRESCU, Dan IONESCU, Cristian POPESCU, Cornel TUDOR - Calculatoare electronice si sisteme de operare, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1974, 744pg, trata următoarele probleme:
- un istoric al calculatorului;
- teoria informației;
- bazele logice ale calculatoarelor numerice;
- bazele numerice ale calculatoarelor electronice;
- circuite logice;
- blocuri funcționale;
- dispozitive de complementare în cod binar;
- sisteme de memorie;
- unități periferice de intrare;
- unități periferice de ieșire;
- unități perfiferice de intrare-ieșire;
- unitatea centrală;
- unitatea centrală a calculatorului IBM 360
- unitatea centrală a calculatorului FELIX C-256;
- sistemul de intrare-ieșire;
- informații de control utilizate în unitatea centrală;
- schema de funcționare a unităților de calcul la operații I-E;
- sisteme de operare (începând cu pagina 594 din 740 de pagini) cu subcapitolele de gestiune resurse logice, execuția programelor, sistemul de comunicație, structurarea programelor, gestiunea lucrărilor; sistemul de operare  DOS 360 unde este prezentat supervizorul, componentele LIOCS, JCL și IPL.
Lucrarea Operating, Systems, Concepts, ajunsă la ediția a VIII-a în anul 2009 și elaborată de  Abraham SILBERSCHATZ, Peter BAER GALVIN și Greg GAGNE, în cele 22 de capitole probleme precum:
- sisteme informatice;
- managementul memoriei;
- arhitecturi de calculatoare;
- structura SO;
- mașini virtuale;
- procese și programarea lor;
- sinvronizări și blocări;
- gestionarea memoriei;
- memoria virtuală și gestiunea ei;
- sisteme de fișiere;
- HDD și gestiunea lui;
- sisteme de I/E;
- protecția SO;
- protocoale;
- sisteme în timp real;
- rețele și interfețe.
Lucrarea are un număr important de anexe, probleme și rezolvări folosind texte sursă în C++.
Dacă vom compara cele două viziuni, se observă că în cei 45 de ani dintre aparițiile cărților mutațiile sunt fundamentale. De la descriptivismul pasiv s-a trecut la un mod activ de a vedea sistemul de operare ca depozitar de resurse care sunt accesate folosind secvențe de program pentru apelarea de funcții, acum un SO este privit ca o construcție deschisă și accesibilă celor care o studiază. Internetul abundă de programe de studiu pentru sisteme de operare. Cine are curiozitatea, fără nicio dificultate și fără niciun cost descarcă cursul de sisteme de operare pentru studenții de la Computer Science din cadrul MIT - Massachusetts Institute of Technology, folosind numai cuvinte cheie potrivite de regăsire. Și totul la nivelul anului 2017.

(01 noiembrie 2017)

Cărțile de la ICI

Cărțile de la ITC erau de fapt documentații realizate de specialiști care știau despre ceea ce scriau și tocmai de aceea aveau un caracter nedidactic, bazat pe nevoia de a cuprinde în puține pagini cam tot ce trebuia spus despre subiectul anunțat în titlu.

Toate aveau coperțit șablon, iar numele autorilor erau scrise undeva pe o pagină interioară sau nu apăreau deloc, ceea ce dădea un caracter de anonimat suspect din punctul meu de vedere, adică ceva neasumat decât din denumirea instituției pusă pe copertă care ar fi girat cumva conținutului. Erau situații când numele autorilor apăreau explicit chiar pe pagina a doua din interior, de anunțare a lucrării, lucru care-mi garanta calitatea, mai ales că pe unii dintre autori îi știam de la conferințe.

Cărțile publicate de ICI erau de fapt metodologii în care erau date:

- definiții;

- proceduri;

- reguli;

- indicatori;

- șabloane;

- documente;

- fluxuri;

- etape;

- activități;

- cerințe;

- resurse;

- evaluări.

Am citit unele dintre metodologii pentru că studenții noștri mergeau în producție și printre locurile lor de muncă erau cele din centrele Teritoriale de Calcul unde se lucra după metodologiile ICI pentru toate etapele de realizare a sistemelor informatice și ale dezvoltării de software. Cărțile de la ICI erau un fel de biblii pentru analiștii și programatorii din centrele de calcul din țară, căci cu ele s-a procedat uniformizarea activităților de analiză, proiectare, programare, testare și implementare. Matodologiile funcționau ca un fel de standarde de urmat cu obligativitate, căci acolo se găseau răspunsurile la toate întrebările practicienilor, pentru a face munca lor de zi cu zi mai eficientă și mai riguroasă.
După 1989 când informatica s-a liberalizat, multe dintre centrele de calcul s-au restructurat, ceea ce a dus la îndepărtarea de documentațiile de pe vremuri. Multe dintre acele materiale le-am dat la topit în frenezia acelor momenteîn care am crezut că tot ce zboară se mai și mănâncă, ceea ce era cu totul fals. Cu lăturile din copaie, am aruncat și pruncul. Nasol.

(01 noiembrie 2017)

Bazele informaticii

La foarte multe facultăți se predau cursuri de inițiere în informatică, uitând lumea că acum în anul 2017 nu mai este ca acum 30 de ani când accesul la calculator era o problemă chiar și pentru programatorii cu experiență. Acum lumea se duelează între puterea laptopurilor sau capacitatea discurilor sau uneori în plăcile grafice.

M-am uitat și eu pe niște parograme analitice adică niște curricula cum se zice acum de când am intrat în UE și nu m-a cuprins entuziasmul câtuși de puțin, fiind impresionat neplăcut de descriptivismul oarecum deșănțat care bântuie acele abordări. Pe vremuri prin bazele informaticii se înțelegea prezentarea:

- calculatorului;

- resurselor calculatorului;

- sistemului de operare;

- compilarea;

- editarea de legături;

- limbajelor de programare;

- sistemelor informatice;

- elementelor de birotică;

- folosirii rezultatelor.

Acum când tot copilul are o tabletă și unii știu niște chestii cu mult mai detaliate decât utilizatorii maturi de calculatoare, este de-a dreptul vulgar să se mai înceapă cu chestiile de acum 30 de ani sau măcar pe structura de atunci. Acum trebuie să se intre:

- abrupt,

- direct,

- concret,

- detaliat,

- practic,

- diversificat,

pornind de la problemele existente și profesorii să se adapteze exact la ceea ce știu deja studenții lor, căci informatică se face începând cu clasa a VIII-a.

Trebuie pornit de la ce vrea facultatea de la student și pentru a atinge respectivul obiectiv, profesorul adaptează totul, fiind cu mult mai practic și mai  interesant ca să capteze și nu să plictisească. Bazele informaticii trebuie să aibă rol de sistematizare și mai puțin de învățare ca acum 30 de ani, pentru că studentul începător nu este deloc începător în ale informaticii, ci știe lucruri care trebuie numai ierarhizate în vederea creșterii eficienței în a utiliza a computerul pentru a-și face meseria cât mai bine.

(27 octombrie 2017)

Implicațiile telefoniei mobile

Telefonia mobilă a revoluționat informatica din multe puncte de vedere dintre care amintesc:

- accesibilitatea;

- generalizare;

- diversitatea;

- ușurința;

- lejeritatea;

- prețul;

- 24/24 și 7/7;

- exigența;

- conectivitatea;

- colaborativitatea;

- versatilitatea;

- operaționalitatea;

- calitatea;

- fiabilitatea.

Față de tot ce se știa până la apariția telefoniei mobile cu acces la internet, jocuri, facebook, plăți online, tranzacții bursiere online, filme, muzică, lecturi, calcule complexe și multe altele, informatica a făcut după anul 2000 un salt uriaș și totul s-a schimbat, exigențele fiind cu totul altele, când o aplicație se adresează unui număr de clienți extraordinar de mare.

Telefonia mobilă a distrus toate convențiile legate de dezvoltarea de software oarecare, fără interfețe intuitive, fără un nivel de exigență a testării prea ridicat și în disprețul față de clienți, pentru că aplicațiile mobile din start sunt realizate după cu totul alte standarde, cu totul alte exigențe și cu totul alte consecințe, din moment ce tranzacțiile înseamnă alocări efective de resurse sau furnizarea de informații pe baza cărora se iau decizii care generează anumite alocări efective de resurse. Consider că telefonia mobilă a dezvoltat niște tehnici cu totul diferite de ceea ce se știa anterior pentru a face toate aplicațiile portabile, știut fiind faptul că încă sunt sisteme de operare ortogonale care diferă ca volum de utilizare, dar și ca niveluri de securitate și de calitate. Copilăria telefoniei mobile este interesantă, însă nu trebuie fetișizată, căci numai după anul 2000 se vorbește cu claritate de legarea telefoanelor mobile la resursele rețelelor de calculatoare și la transformarea telefonului mobil într-un terminal compatibil interacțiunii om-calculator în sensul clasic al coneptelor.
Implicațiile telefoniei mobile sunt determinante pentru dezvoltarea informaticii moderne și se impune studierea cu mare atenție a acestui domeniu, pentru a-l integra în exigențele asigurării continuității naturale într-o istorie unitară a informaticii de la noi.

(18 octombrie 2017)

Cărți sisteme de operare

Despre  cărțile sisteme de operare n-am avut niciodată o părere prea bună pentru că:

- erau prea descriptiviste;

- păreau unele cam trea traduceri;

- nu reflectau unele experiența autorilor în chestiunile abordate;

- le lipseau la unele abordările practice;

- unele conțineau scheme prea complicatre neaprofundate;

- erau unele scrise de autori ce nu lucrarseră în asembler;

- aveau secvențe fragmentate care nu spuneau prea mare lucru.

Faptul că a scrie un sistem de operare este o treabă de echipă de mare complexitate, pe durată de 3-5 ani și faptul că autorii de cărți de la noi n-au prea fost implicați în astfel de munci, m-au făcut să cred că ideia de a scrie cărți din cărți și din documentații trebuie altfel abordată. Am cunoscut și autori de cărți de sisteme de operare care lucraseră în limbaj de asamblare foarte mult, care știau și programare în limbaje de nivel înal și care abordau în cărțile lor chestiuni extrem de interesante, care dădeau posibilitatea cititorului să-și dezvolte abilități reale legate de utilizarea eficientă a resurselor sistemelor de calcul cu care lucrau și să fie chiar creativi la locurile lor de muncă. 

• Florin BOIAN - Sisteme de operare interactive. Editura Libris, Cluj-Napoca, 1992
• Flaorea NĂSTASE, Răzvan ZOTA - Sisteme de calcul si operare, Editura ASE, București, 2004, 258 pg
• Adrian VASILESCU, Răzvan ZOTA - Sisteme de operare, Editura ASE, București, 2006, 316 pg
• Gheorghe DODESCU, Adrian VASILESCU, Bogdan OANCEA -Sisteme de operare Unix si Windows, Editura Economică, București, 528 pg.
• Florin PILAT - Windows 3.1 : utilizare, Editura Teora, București, 1996, 234 pg
• Florin PILAT, Irina ȘTEFĂNESCU, Sorin DEACONU - UNIX,  Editura Teora, București, 1994, 223 pg
• Gheorghe DODESCU - Modelarea sistemelor de operare, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, 427 pg.
• Gheorghe DODESCU, Vasile AVRAN - Informatics : operating systems and application software, Editura Economică, București, 2005, 278 pg.
• Gheorghe DODESCU, Flarea NĂSTASE, Radu MÂRȘANU - Sisteme electronice de calcul si operare : vol. 1, Editura ASE, 1999, 220 pg.

Subiectul a fost abordat peste tot unde s-a făcut specializare în informatică și mulți dintre cei ce au predat sisteme de operare în facultăți au avut preocupări cu mult mai importante pentru abordări practice, concrete, în a gestiona resursele calculatoarelor, căci studenții cu care lucrau trebuiau să lucreze efectiv și să știe să configureze, să depaneze și mai ales să găsească soluții atunci când era vorba de depanarea unor sisteme de programe extrem de complexe.

Cărțile de sisteme de operare au reprezentat elemente cheie în formarea programatorilor care trebuiau în vremurile de demult să scrie linii în foile de programare în care să specifice care sunt resursele sistemului de calcul cu care vor lucra și care sunt etapele pe care doresc să le parcurgă din prelucrare. Programele mari trebuiau segmentate și acest lucru trebuia specificat pentru că reacoperirea segmentelor nu se făcea de la sine.
În cărțile de sisteme de operare se vedeau clar aplicații ale teoriei firelor de așteptare, ceea ce în economie se dorea, fără a fi realizate optimizări în ceea ce privește duratele de așteptare.

(14 octombrie 2017)

Învățământul liceal

În cazul informaticii din licee istoria identifică două etape foarte clare, așa cum este demarcarea dintre capitalism și socialism, căci separarea o face Revoluția din Decembrie 1989.

Înainte de Revoluția din 1989 informatica în licee însemna ceva pentru că:

- numărul de licee de informatică era strict limitat, ceea ce ducea la selecția dură a elitelor;

- liceele de informatică era sub tutela unei instituții puternice din zona informaticii;

- nivelul de acces la computere era peste nivelul mediu al organizațiilor productive;

- numărul profesorilor absolvenți de facultăți de profil  la discipline de informatică era 100%;

- competiția pozitivă, reală și benefică între licee era constructivă;
- statul controla calitatea proceselor educaționale prin forme rigide;
- calitatea învățământului gimnazial era cu mult mai bine constituită;
- examenele de la fiecare liceu aveau menirea de  selecție stratificată.
Hotărârea nr. 1312/1973 privind aplicarea Decretului nr. 499/1973 referitor la organizarea unitara a activitatii de informatica si unele masuri pentru imbunatatirea elaborarii sistemelor de conducere economica, au fost înființate:
1. Liceul pentru informatica din municipiul Bucuresti
2. Liceul pentru informatica din municipiul Timisoara
3. Liceul pentru informatica din municipiul Cluj
4. Liceul pentru informaticadin municipiul Iasi.
5. Liceul pentru informatica municipiul Brasov.
Toate au avut rolul de formare de cadre cu studii medii pentru informatică, fiind unități bugetare. probabil era benefic dacă se înființau în timp licee de informatică și în alte județe, numai că abordarea era realistă dacă se analizează totul prin prisma capacităților reale de a asigura dotarea cu tehnică de calcul a liceelor și mai ales asigurarea cu cadre didactice de înaltă calificare, știut fiind faptul că chiar în industrie era mare lipsă de programatori și analiști proveniți din facultăți de profil și nu vopsiți peste noapte prin cursuri de scurtă calificare sau în mod autodidact cum se practică azi în mod curent.

După Revoluția din Decembrie 1989 informatica în licee înseamnă altceva pentru că:
- a crescut numărul liceelor unde se predă informatica;
- absolvenții de facultăți de informatică merg covârșitor în industrie;
- ierarhizarea la nivel național a elevilor face relativă selecția;
- lipsește dubla coordonare din partea companiilor de software;
- numărul laboratoarelor de informatică a crescut foarte mult;
- generațiile de calculatoare dezvoltă o altă viziune a utilizării lor de masă;
- exigențele relațiilor elev profesor sunt altele căci elevii își bat profesorii;
- respectul față de muncă este altul din moment ce fără calificare se câștigă binișor;
- profesorii care nu provin din facultăți de informatică sunt preponderenți;
- diversitatea manualelor impune o relație de business față de sistem;
- lipsa uniformei, a matricole a generat o altă abordare a disciplinei elevului.
Istoria informaticii vizează preponderent perioada de dinainte de 1989, ceea ce ne duce la ideia abordării:
- manualelor de liceu ca structură, eșalonare și complexitate;
- mediilor de admitere la liceele de informatică mult mai mare de 8,50;
- participărilor masive la olimpiade;
- gradului ridicat de admitere în facultăți cu pretenții a absolvenților lor;
- unui corp profesoral cu pregătire solidă în informatică;
- competitivității în raport cu ceea ce se întâmpla în informatica românească;
- exigența specială la procesul de selecție de la admitere în liceu;
- rezultatele speciale la examenele de admitere  în facultăți de top;
- complexitatea lucrărilor realizate de elevii liceului care-i deosebea de ceilalți;
- problemelor de creativitate, abordate gradual cu nivel maxim spre clasa a XII-a;
- realizarea unei pregătiri echilibrate a elevilor prin modul de predare și ascultare;
- ierarhizate chiar a profesorilor în raport cu rezultatele elevilor la olimpiade.
Încercările mele de a găsi informații concrete legate de liceele de informatică referitoare la perioada de dinainte de 1989 nu au avut succes, căci în licee se procedează ca și în societatea din vecinătate, când o dată cu lăturile din copaie este aruncat și copilul. Comunismul e una, informatica din licee a fost altceva și cei ce nu-și onorează trecutul nu au niciun viitor. Am văzut prea multe materiale în care cei care sunt puternicii zilei în licee își prezintă realizările lor, crezând că sunt atât de mari încât cei de dinaintea lor nu merită nicio atenție. Tocmai această abordare mă face să cred că sunt și mai mărunți decât sunt în realitate, doar pentru faptul că nu-și respectă trecutul, așa cum era el atunci.
Învățământul liceal de informatică a fost pepiniera care a dat cei mai buni candidați pentru facultățile de informatică, de calculatoare și de cibernetică. Dacă acum industria de software este cea care se mișcă la noi, li se datorează acestor absolvenți de top, elitele noastre de care trebuie să ne mândrim.

Voi veni și cu elemente concrete cât de curând, stând de vorbă cu colegi din catedră care sunt absolvenți de licee de informatică, dar și cu copiii mei care au terminat la Vianu, chestie de care sunt foarte mândru. Se știe!

(30 septembrie 2017)

Publicațiile de informatică

Fără a greși deloc, spun că suntem o nație de persoane care scriu, scriu și iar scriu, uneori chiar mai mult decât ar face-o dacă cineva le-ar dicta-o, căci până la un punct cărțile, articolele și extrasele din proceedings-uri aduc puncte foarte necesare promovărilor. Pentru unii care mai dau și lovitura cu best sellers-uri mai le aduc și bănet cu sacul.

Cunoscând pe unii autori le-am purtat respectul, cum pentru unii nu am avut nicio considerație pentru că știam cum scriu cărțile, mai ales că a pune monopolul pe un domeniu este și indecent dar și imoral, lucru pe care editurile de dinainte de 1989 îl practicau doar pentru că exista un parandărăt de 30% din drepturile de autor statuat între părți și mai ales respectat tacit de ambele tabere ca tîrg murdar.

După 1989 au apărut și edituri și autori foarte mulți, existând o concurență acerbă în a fi primii care ies cu ceva pe piață pebtru a rupe gura târgului, pentru a avea o cifră de afaceri cât mai mare, căci este vorba de economie de piață, inclusiv prin condiționări de o vulgaritate crasă privind dezvoltarea ritmului de achiziții de carte în preajma examenelor la oarece discipline, cu profesori-autori de volume supraevaluate, grupul țintă fiind definit 100% prin concordanța între cuprinsul cărții și structura programei analitice a disciplinei de examen.

Un business drăgălaș s-a făcut și cu manialele de liceu și se mai face, căci se știe cu rigurozitate numărul de elevi, potențiali cumpărători și dorința editurilor de a face profit, corelația fiind legată de riscul pierderii licitațiilor, căci informatica a ajuns și la ciclul de învățământ unde manualele se distribuie gratuit, iar chestia este identică cu mersul gratuit al pensionarilor pe mijloacele de transport în comun supraterane, formă de a scoate din rahat pe prestatorii de servicii.

Am scris și eu un manual, dar eroarea perpetuată de editură între byte și bit m-a umplut de scârbă și oroare, iar privirea cu detașare mă determină să fieu rezervat față de mocirla editării de manuale, căci cu cei 7% din prețul manualului dați autorului, niciun autor nu și-a cumpărat vreodată un Ferarri și nu-și va cumpăra în veacul veacurilor, vorba marelui Ștefan din piesa lui Barbu ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA, actul I, scena a VIII-a.
Publicațiile de informatică sunt nenumărate, cărți, reviste care n-au rezistat, volume de la conferințe, materiale multimedia și multe, foarte multe chestii puse în mediile virtuale. Cărțile și volumele de la conferințe ar fi un business dar cu riscuri enorme, căci lumea nu prea mai citește cărți tipărite.

În continuare voi scrie despre cărți, ceva mai mult, despre reviste, ceva mai puțin căci revistele de informatică nu au rezistat și am să scriu și despre volumele lucrărilor prezentate în conferințe, deși au un circuit ceva mai restrâns, că așa dă bine oricărei istorii a informaticii manifestată la mioritici.

(28 septembrie 2017)