Olimpiadele de informatică

Dintotdeauna participările elevilor români la olimpiadele internaționale de informatică au fost prilejuri de mândrie națională. Uneori s-a exagerat, mai ales când se afla că un hacker celebru spunea că a fost olimpic mioritic de informatică. Am văzut românași că făceau un titlu de glorie că noi avem tineri valoroși care au spart baze de date de la NASA sau PENTAGON de parcă hoții deștepți nu tot hoți ordinari sunt. Am detestat toate aceste abordări care evidsențiau că respecivii  nu depășiseră stadiu de idioți care avuseseră momentele lor de glorie, după care bezna s-a lăsat ireversibil peste mintyea lor.

Eu am avut un fost student și aici mă refer la Sorin TUDOR care știa să pregătească olimpic valoroși, dar mai erau și profesori de la Universitatea București care lucrau asiduu cu echipe de elvi, pregătindu-i pentru marile confruntări de unde se întorceau încărcați de glorie.

Au apărut și culegeri de probleme precum:

Carmen POPESCU - INFORMATICĂ, culegere de probleme pentru clasele IX-XI, Editura L&S INFOMAT, București, 224 pg.
Ioan TOMESCU - Olimpiade internaţionale : 1990-1994 : Matematică, Fizică, Chimie, Informatică, Editura Scorpion 7, Bucureşti, 1995.
Îmi amintesc că niște colegi de catedră aveau preocupări la o disciplină în a prezenta probleme de la olimpiadele de informatică și aici mă refer la Daniel LUCA și Ioan ODĂGESCU.

(05 noiembrie 2017)

Învățământul liceal

În cazul informaticii din licee istoria identifică două etape foarte clare, așa cum este demarcarea dintre capitalism și socialism, căci separarea o face Revoluția din Decembrie 1989.

Înainte de Revoluția din 1989 informatica în licee însemna ceva pentru că:

- numărul de licee de informatică era strict limitat, ceea ce ducea la selecția dură a elitelor;

- liceele de informatică era sub tutela unei instituții puternice din zona informaticii;

- nivelul de acces la computere era peste nivelul mediu al organizațiilor productive;

- numărul profesorilor absolvenți de facultăți de profil  la discipline de informatică era 100%;

- competiția pozitivă, reală și benefică între licee era constructivă;
- statul controla calitatea proceselor educaționale prin forme rigide;
- calitatea învățământului gimnazial era cu mult mai bine constituită;
- examenele de la fiecare liceu aveau menirea de  selecție stratificată.
Hotărârea nr. 1312/1973 privind aplicarea Decretului nr. 499/1973 referitor la organizarea unitara a activitatii de informatica si unele masuri pentru imbunatatirea elaborarii sistemelor de conducere economica, au fost înființate:
1. Liceul pentru informatica din municipiul Bucuresti
2. Liceul pentru informatica din municipiul Timisoara
3. Liceul pentru informatica din municipiul Cluj
4. Liceul pentru informaticadin municipiul Iasi.
5. Liceul pentru informatica municipiul Brasov.
Toate au avut rolul de formare de cadre cu studii medii pentru informatică, fiind unități bugetare. probabil era benefic dacă se înființau în timp licee de informatică și în alte județe, numai că abordarea era realistă dacă se analizează totul prin prisma capacităților reale de a asigura dotarea cu tehnică de calcul a liceelor și mai ales asigurarea cu cadre didactice de înaltă calificare, știut fiind faptul că chiar în industrie era mare lipsă de programatori și analiști proveniți din facultăți de profil și nu vopsiți peste noapte prin cursuri de scurtă calificare sau în mod autodidact cum se practică azi în mod curent.

După Revoluția din Decembrie 1989 informatica în licee înseamnă altceva pentru că:
- a crescut numărul liceelor unde se predă informatica;
- absolvenții de facultăți de informatică merg covârșitor în industrie;
- ierarhizarea la nivel național a elevilor face relativă selecția;
- lipsește dubla coordonare din partea companiilor de software;
- numărul laboratoarelor de informatică a crescut foarte mult;
- generațiile de calculatoare dezvoltă o altă viziune a utilizării lor de masă;
- exigențele relațiilor elev profesor sunt altele căci elevii își bat profesorii;
- respectul față de muncă este altul din moment ce fără calificare se câștigă binișor;
- profesorii care nu provin din facultăți de informatică sunt preponderenți;
- diversitatea manualelor impune o relație de business față de sistem;
- lipsa uniformei, a matricole a generat o altă abordare a disciplinei elevului.
Istoria informaticii vizează preponderent perioada de dinainte de 1989, ceea ce ne duce la ideia abordării:
- manualelor de liceu ca structură, eșalonare și complexitate;
- mediilor de admitere la liceele de informatică mult mai mare de 8,50;
- participărilor masive la olimpiade;
- gradului ridicat de admitere în facultăți cu pretenții a absolvenților lor;
- unui corp profesoral cu pregătire solidă în informatică;
- competitivității în raport cu ceea ce se întâmpla în informatica românească;
- exigența specială la procesul de selecție de la admitere în liceu;
- rezultatele speciale la examenele de admitere  în facultăți de top;
- complexitatea lucrărilor realizate de elevii liceului care-i deosebea de ceilalți;
- problemelor de creativitate, abordate gradual cu nivel maxim spre clasa a XII-a;
- realizarea unei pregătiri echilibrate a elevilor prin modul de predare și ascultare;
- ierarhizate chiar a profesorilor în raport cu rezultatele elevilor la olimpiade.
Încercările mele de a găsi informații concrete legate de liceele de informatică referitoare la perioada de dinainte de 1989 nu au avut succes, căci în licee se procedează ca și în societatea din vecinătate, când o dată cu lăturile din copaie este aruncat și copilul. Comunismul e una, informatica din licee a fost altceva și cei ce nu-și onorează trecutul nu au niciun viitor. Am văzut prea multe materiale în care cei care sunt puternicii zilei în licee își prezintă realizările lor, crezând că sunt atât de mari încât cei de dinaintea lor nu merită nicio atenție. Tocmai această abordare mă face să cred că sunt și mai mărunți decât sunt în realitate, doar pentru faptul că nu-și respectă trecutul, așa cum era el atunci.
Învățământul liceal de informatică a fost pepiniera care a dat cei mai buni candidați pentru facultățile de informatică, de calculatoare și de cibernetică. Dacă acum industria de software este cea care se mișcă la noi, li se datorează acestor absolvenți de top, elitele noastre de care trebuie să ne mândrim.

Voi veni și cu elemente concrete cât de curând, stând de vorbă cu colegi din catedră care sunt absolvenți de licee de informatică, dar și cu copiii mei care au terminat la Vianu, chestie de care sunt foarte mândru. Se știe!

(30 septembrie 2017)

Învățământul de informatică

Trebuie spus din capul locului că în învățământul de informatică, indiferent de nivel, s-a făcut performanță deosebit de ridicată pentru că:

- selecția la examenele de admitere erau extrem de riguroase;

- se pica întotdeauna cu medii sub 8,50;

- cererea era ce 4-5 ori mai mare decât oferta de locuri;

- autoselecția juca un rol covârșitor;

- dificultatea în anii de studiu era extrem de mare;

- nivelul de inteligență cerut cursanților depășea cu mult media;

- responsabilitatea la locurile de muncă era cu totul specială;

- noncalitatea nu era posibil de acoperit în relația om-calculator;

- munca intelectuală avea un nivel istovitor;

- necesitatea de a învăța continuu era evidentă;

- obstacolele de natură intelectuală erau filtre hotărâtoare.

Numai așa se explică nivelul deosebit de ridicat al liceelor de informatică și cel al facultăților fie că se numeau Facultatea de calculatoare, Facultatea de cibernetică sau Informatica de la Universitate. Toată lumea știa că un absolvent de la oricare din cele trei facultăți este monedă deschimb cu indicele de paritate 1:18, adică la un specialist informatician se oferă 18 din ceilalți. Am lucrat în Centrul de Calcul al ASE și  acolo am ântâlnit ansolvenți de la cele trei facultăți și spun din practică despre existența unei diferențe ca de la cer la pămân dintre aceștia și oricare alt absolvent de studii superioare provenit de oriunde altundeva.

Diluarea învățământului de informatică pentru a deveni un învățământ de masă a avut efecte dintre cele mai ciudate din moment ce au obținut diplome persoane fără un nivel de cunoștințe corespunzător și fără un grad de înțelegere a problemelor specifice programării de înaltă clasă, lucru care s-a văzut fără niciun efort în calitatea sistemelor informatice dezvoltate în stil amatoristic sau în livrarea de aplicații informatice de o mediocritate strălucitoare în întunericul de nepătruns al performanței deșănțate pe care o generează risipa de resursă timp multiplicată la un număr impresionant de clienți așa cum se întâmplă la aplicațiile web mai ales.
Învățământul de informatică adevărată presupune o selecție pe măsură, lucru care de fapt este transformat în autoselecție din moment ce transparența totală dezvălui nivelul de exigență al disciplinelor și examenelor din anii de studii, nivel la care răspund numai cei dotați corespunzător de mama natură.

Voi rămâne în nota optimistă doar pentru faptul că numai câteva licee și numai câteva facultăți oferă societății elite în informatică, elite care de regulă își iau tălpășița spre meleaguri unde câștigă de 5-10 ori mai mult ca în spațiul nostru mioritic, bucolic, empiric și drăgălaș.

(27 septembrie 2017)