Monday, October 16, 2017

Programul EURO-200

Programul EURO-200 pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, așa cum sunt toate legile făcute, trebuie văzută nu prin titlu, ci prin realitatea căreia i se adresează. Dacă cineva crede că pe stat l-a apucat milostenia să-i ajute pe săraci să cumpere calculatoare, este numai o abordare superficială. Programul EURO - 200 se adresează comercianților de calculatoare, care anual au asigurată vânzarea a  7364 în anul 2017, în anul 2016 au beneficiat de acest program 12.024, iar numărul beneficiarilor a fost 27.570 în anul 2005. Se observă o scădere a numărului de solicitări căci acum se lucrează pe tablete, iar în 200 de euro este greu de crezut că se achiziționează un calculator, căci de un laptom nu are cum să fie vorba. Totuși, trebuie spus că acei 200 de euro sunt numai un start, căci părinții suplimentează suma pentru a achiziționa și altceva cu mult mai bun decât un calculator banal de 200 de euro. Era dat la Tv un caz de un părinte cu venituri zero care-i cumpărase odraslei sale un computer de 1500 de euro. Mi-am dat seama de adevăratul rol al lui EURO-200 din negocierile cu asociația vânzătorilor de calculatoare care nu a dorit să cedeze nimic, prin a adăuga în mprinimia ei un oarece cât de mic la ceea ce ofereau, dacă chiar se gândeau la cei săraci și nu la profitul lor de comercianți, pentru care de fapt legea fusese făcută special, căci a stimula vânzarea unui număr de peste 10.000 de unități nu este de colea, știind că se adresa micilor vânzători și nu marketurilor care sunt sigur nu erau interesate de așa ceva.
Programul  EURO-200 este făcut în primul rând pentru comercianții de calculatoare și abia pe locul al V-lea pentru elevii săraci.
Dacă figura cu cele  un milion de laptopuri de 100 USD n-a ținut, acum trebuie inventat altceva mai credibil ca să se mai sugă niște bani de la buget cu care să se dezvolte încă ceva din zona privată așa cum a făcut-o programul EURO-200 pe care numai dinamica din IT&C l-a făcut să cadă în desuetitudine căci nici dracul nu mai cumpără calculatoare de 30 kg, cu monitoare de 15 kg care să intre în prețul acesta minimalist, iar nimeni nu va mai pretinde că este sărac dacă-și achiziționează un calculator cu un HDD de cel puțin un Tb cu o placă șmecheră șu cu un monitor de 21 inches.






(16 octombrie 2017)

No comments:

Post a Comment