Bibliotecile de subprograme sunt baza reutilizării involuntare de software în activitatea de programare. Să nu ne imaginăm că programatorii dau în brânci în a reutiliza planificat, conștient și din sentimente nobile subprograme. Ei utilizează subprograme așa cum toată lumea bea apă, căci li se face sete pur și simplu. Dacă au apa laîndemână, evident iuau cana, o bagă în găleată și beau. Deci ei au termene strânse de a realiza aplicații. Există biblioteci de care programatorii au cunoștință. Când trebuie să facă o funcție de prelucrare pentru care există deja un subprogram de bibliotecă, îl folosesc și basta. Ei știu că ceea ce se află în biblioteci sunt de calitate și acele subprograme nu le vor oferi surprize neplăcute.
Bibliotecile de firmă sunt cele elaborate de companiile care au realizat compilatoarele. Dacă un compilator este o construcție de fiabilitate maximă, prin extensie și bibliotecile furnizate de compania care a realizat compilatorul sunt de calitate la un nivel foarte ridicat, ca fiabilitate, simplitate, generalitate și ca eficiență of course.
Bibliotecile de naționale sunt cele care se crează prin depuneri de subprograme de diferiți dezvoltatori. Există obligativitatea ca structura care se ocupă de astfel de construcții să facă testările pentru a verifică exactitatea celor declarate în documentații. Se elaborează cataloage cu acele componente aflate în bibliotecă și modalitățile concrete de a intra în posesia lor sau de a le accesa.
Bibliotecile companiilor sunt cele care conțin subprograme dar și programe construite în baza strategiei companiei de a avea un management riguros al nivelului de reutilizare de componente, în ideia creșterii gradului de reutilizare. Din start subprogramele care se scriu în aceste companii sunt proiectate de a fi puse în bibliotecă, deci atenția acordată calității lor este cu mult mai mare.
Bibliotecile personale sunt acele construite de programatori din proprie inițiativă, astfel încât să-și ușureze munca și să le crească productivitatea. Aceste biblioteci nu sunt secrete, dar nici cunoscute ca balada Miorița nu sunt. Fiecare programator vrea să aibă secretul lui, iar acesta dacă găsește o modalitate de a-și ușura munca în mod vizibil, o va fructifica la maximum. Cândva am avut orientare spre anumite tipuri de programe și chiar mi-am făcut un generator de programe COBOL. scris și el în COBOL pentru crearea de fișiere COBOL cu validarea câmpurilor.
Istoria informaticii are abordări foarte diferite de la o etapă la alta.
În epoca lucrului în cod mașină și cu adrese absolute, evident că se scriau subprograme dar se precizau adresele unde acestea vor fi încărcate de pe benzile perforate. Programele care apelau aceste subprograme aveau adrese de start după ulțima adresă utilizată de vreun subprogram. Lucrurile erau extrem de complicate și nu se lucra deloc haotic în acele vremuri când fiecare zonă de memorie internă trebuia drămuită pentru a face loc la cât mai multe subprograme sau la programe cu cât mai multe instrucțiuni executabile. Îmi aduc aminte că era la mare preț programul de calcul al mediei aritmetice care nu lucra cu vector, ci cu o variabilă elementară. Era citit un termen al seriei, se număra, se aduna. Se trecea la citirea altui termen care și el se număra și se aduna. Când se termina așa-zisa serie infinită de citit, rezulta și numărul de termeni și suma termenilor și se calcula media. Necazul era că nu se mai făceau niciun fel de alte calcule căci se pierdeau datele citite.
La nivelul calculatorului IBM 360 deja erau biblioteci ale IBM de calcule matematice - SSP, dar trebuia să se solicite montarea discului unde acestea erau stocate. Eu fiind mai calic, când am scris niște subprograme de bibliotecă pentru a nu mă plimba cu cutia de cartele le-am pus pe o bandă magnetică și ori de câte ori aveam nevoie de subrpogramele acelea, solicitam mpntarea benzii care avea un indicativ care era scris și pe o etichetă lipită pe cutia rolei, ca s-o găsească operatorii cât mai repede în bandotecă.
Acum în acest dezmăț al resurselor de stocare chiar în calculator, o dată cu conceptul de program rezident s-au schimbat multe și a crea o bibliotecă este doar o problemă de imagine a programatorului sau de strategie a dezvoltatorului de software, ca entitate de sine-stătătoare.
Bibliotecile de subprograme sunt o adevărată mină de aur pentru cine înțelege cât de importantă este reutilizarea de software ca sursă de creștere a productivității muncii exprimată ca număr de programe date în exploatare și nu ca noi linii de texte sursă scrise pe unitatea de timp.
Istoria informaticii are abordări foarte diferite de la o etapă la alta.
În epoca lucrului în cod mașină și cu adrese absolute, evident că se scriau subprograme dar se precizau adresele unde acestea vor fi încărcate de pe benzile perforate. Programele care apelau aceste subprograme aveau adrese de start după ulțima adresă utilizată de vreun subprogram. Lucrurile erau extrem de complicate și nu se lucra deloc haotic în acele vremuri când fiecare zonă de memorie internă trebuia drămuită pentru a face loc la cât mai multe subprograme sau la programe cu cât mai multe instrucțiuni executabile. Îmi aduc aminte că era la mare preț programul de calcul al mediei aritmetice care nu lucra cu vector, ci cu o variabilă elementară. Era citit un termen al seriei, se număra, se aduna. Se trecea la citirea altui termen care și el se număra și se aduna. Când se termina așa-zisa serie infinită de citit, rezulta și numărul de termeni și suma termenilor și se calcula media. Necazul era că nu se mai făceau niciun fel de alte calcule căci se pierdeau datele citite.
La nivelul calculatorului IBM 360 deja erau biblioteci ale IBM de calcule matematice - SSP, dar trebuia să se solicite montarea discului unde acestea erau stocate. Eu fiind mai calic, când am scris niște subprograme de bibliotecă pentru a nu mă plimba cu cutia de cartele le-am pus pe o bandă magnetică și ori de câte ori aveam nevoie de subrpogramele acelea, solicitam mpntarea benzii care avea un indicativ care era scris și pe o etichetă lipită pe cutia rolei, ca s-o găsească operatorii cât mai repede în bandotecă.
Acum în acest dezmăț al resurselor de stocare chiar în calculator, o dată cu conceptul de program rezident s-au schimbat multe și a crea o bibliotecă este doar o problemă de imagine a programatorului sau de strategie a dezvoltatorului de software, ca entitate de sine-stătătoare.
Bibliotecile de subprograme sunt o adevărată mină de aur pentru cine înțelege cât de importantă este reutilizarea de software ca sursă de creștere a productivității muncii exprimată ca număr de programe date în exploatare și nu ca noi linii de texte sursă scrise pe unitatea de timp.
în lucru acum
(23 noiembrie 2017)
No comments:
Post a Comment