Gestiunea de stocuri

Gestiunea de stocuri a rămas acum tot la stadiul de acum 1.000 de ani, deși achizițiile de date, senzorii și toate cele ar fi trebuit să schimbe radical concepția și percepția legată de stocuri. Nici acum nu se calculează de nicio sămânță costul stocării, așa cum nici acum 50 sau 40 de ani în urmă nu se făceau calcule pentru stocare, căci niciunde nu se țin separat cheltuielile de stocare detaliate. Cât privește optimizarea de stocuri deja problema este cât casa, ceea ce se resimte în toată economia cât este ea de piață, căci carențele de la gestiunea stocurilor se resfrânge mai ales în comerțul cu amănuntul unde moralitatea este zero.

În era cartelelor perforate gestiunea stocurilor însemna cartele cu:

- cod material,

- denumire material,

- unitate de măsură,

- cantitate contractată,

- intrări, 

- ieșiri,

- preț unitar,

- cod depozit,

- nume furnizor,

- cod contract,

- cod depozit.

Situațiile obținute de la calculator vizau:

- calcul stocuri finale;

- valori stocuri pe depozite;

- materiale fără mișcare;

- grad de îndeplinire a aprovizionării;

- rupturile de stoc;

- stocurile materialelor critice.

Când au apărut bazele de date, articolele s-au îmbunătățind incluzând și dinamica stocurilor, ceea ce a permis o evidențiere mult mai detaliată a comenzilor, a aprovizionării, a dificultăților cu asigurarea stocurilor și multe alte elemente, inclusiv distribuirea pe persoane a sarcinilor. Dacă au fost definite baze de date pentru bonuri de consum, pentru lansarea comenzilor de aprovizionare, pentru contracte și pentru produse, toate calculele de stocuri și de planificare din contracte aveau o singură sursă și anume planul de producție anual. Pornind de la planul de producție se calcula necesarul de materiale bazat pe consumurile specifice. De la cantitățile necesare se efectuau contractele cu beneficiarii și tot așa. Eșalonarea aprovizionărilor depindea de planul defalcat al producției pe lună, spre exemplu. În vremurile de demult stocurile se calculau simplu, pornind de la cantitatea de produse finite, transpunându-se în algoritmi ceea ce se făcuse manual zeci și zeci de ani. experiența era cea care domina procesele de stocare, căci se știa:

- cantitatea de aprovizionat;

- durata de la moentul de lansare a comenzii la momentul sosirii materialului;

- riscurile care apar și soluții de avarie;

- abordările deterministe fiind la ele acasă.
Acum cu achizițiile de date se crează serii de timp cu evoluțiile stocurilor consemnând modificările la momentele acre apar, cu toate datele de identificare, fără tastări de date, ci prin cântăriri și numărări electronice. Cât despre costuri, evident, ele se vor măsura cu precizie căci trebuie știute acre sunt cheltuielile cu manipulările, cu chiriile, cu energia, cu ambalarea, cu menținerea ambientului și cu mentenanța. Orice altă abordare duce la situații neplăcute căci codificarea neclară face ca aprovizionările să fie repetate pentru aceleași materiale și stocurile să fie nejustificate să nu mai vorbim de imobilizările financiare.
Știu o fabrică de utilaje care la privatizare s-a vândut pe nimic, dar cel ce a cumpărat-o, băiat deștept, știa că stocurile de materii prime erau imense, iar cuprul, bronzul și altele asemenea au făcut business-ul lui foarte-foarte rentabil, iar alții, fraieri au rămas cu buza umflată, că nu-și vindeau țara. Numai că deșteptul avusese acces la gestiunea stocurilor ținută pe un FELIX C-256 și el a știut să interpreteze stocurile fără mișcare și expresia lor valorică. La el nici terenurile și nici clădirile nu valorau mare brânză.

(23 noiembrie 2017)