Monday, November 20, 2017

Metrici software

Metricile software sunt o colecție de indicatori care permit cuantificarea caracteristicilor de calitate. Cum orice indicator este o convenție din care n-a murit nimeni, cu siguranță și metricile sunt niște convenții din care nu va muri nimeni și care trebuie însă acceptate ca fiind utile pentru a crea o imagine prin comparație asupra unui produs software.
În cazul unei metrici trebuie luate în considerare o serie de ipoteze dintre care enumăr:
- nu există indicator perfect, deci nici metrică perfectă nu există;
- o metrică se definește pentru o listă de caracteristici de calitate;
- lista de caracteristici este argumentată de fiecare cum crede că este în stare;
- la câte grupuri de specialiști sunt tot atâtea metrici valabile vor exista;
- într-o metrică este rezonabil ca indicatorii să fie normați cu o aceeași semnificație;
- când se construiește o metrică se iau în considerare o serie de factori de influență;
- metrica se definește în mod realist, adică factorii sunt măsurabili;
- trebuie să existe o mulțime de programe în exploatare care fac obiectul studiilor de calitate;
- toate concluziile se obțin numai la ceea ce s-a studiat, nu și în afară;
- generalizările se fac pe riscul celui ce le produce, iar valoarea lor tinde către zero;
- metricile nu sunt universale, ci de la etapă la etapă se impune construirea de noi metrici;
- numai cine folosește curent metrici valide are elemente clare de autoperfecționare;
- evalurile specifice maximei transparențe presupun utilizarea unei metrici unice;
- comparațiile dintre produse software au la bază indicatori ai unei aceleiași metrici;
- rezultatele oferite de o metrică sunt orientative, nu constituie obiect de judecată în tribunal. Despre metrici software am scris cu mulți ani în urmă niște materiale precum:

  • Ion IVAN, Mihai POPESCU, Felix SIMION si Panagiotis SINIOROS - Metrici software, Editura INFOREC, București, 1997, 119pg. 
  • Ion IVAN, Catalin BOJA, Cristian CIUREA - Metrici ale sistemelor colaborative, Editura ASE, Bucuresti, 2007, ISBN 978-973-594-963-1, 186pg. 
  • Ion IVAN, Doru CAZAN – Metricile de calitate ale sistemelor informatice, Informatica Economica, vol.8, nr. 3, 2004, pg. 123 – 128,  2004. 
  • Ion IVAN, Marius POPA – Tipuri de metrici ale textelor, Studii si cercetari de Calcul Economic si Cibernetica Economica, vol. 38, nr. 1, 2004, pg. 25 – 36, ISSN 0585-7511., 2004
  • Ion IVAN, Constantin NICULAE, Paul POCATILU – Metrici pentru evaluarea coeziunii software orientat obiect, Studii si Cercetari de Calcul Economic si Cibernetica Economica, vol. 37, nr. 3, 2003, pg. 5 – 14, ISSN 0585-7511., 2003
  • Ion IVAN, Paul POCATILU, Mihai AMITROAIE, Metrici ale societăţii informaţionale, revista Informatica Economică, vol. 5, nr. 4, 2001, pg. 33 – 40, ISSN 1453-1305, 2001
  • Ion IVAN, Alexandra KARADIMOU, Adrian LICURICEANU, Gheorghe LUPU - Metrici de complexitate software bazate pe dependenţele instrucţiunilor, revista Informatica Economică, vol. 3, nr. 3, 1999, pg. 11 – 19, ISSN 1453-1305, 1999
  • Ion IVAN, Gheorghe LUPU, Adrian LICURICEANU – Substituirea de metrici software, Studii si Cercetari de Calcul Economic si Cibernetica Economica, vol. 33, nr. 1/1999, pg.25 – 33. , 1999
  • Alexandru BALOG, Ion IVAN - Extensii ale metricii Halstead pentru sisteme de programare, PC WORLD ROMANIA, an 5, nr.5, 1997, pag.86-87, 1997
  • Ion IVAN, Daniel VERNIS, Petrisor OPREA - Metrici pentru compresia fişierelor, revista Informatica economica, vol1, nr. 2/ 1997, pg. 100 – 104, 1997
  • Ion IVAN, Felix SIMION, Emilia STANCIU, Alexandra KARADIMOU - Metrici ale re-ingineriei software, revista Informatica Economică, vol. 1, nr. 3/ 1997, pg. 27 – 34,  1997
  • Ion IVAN, Felix Simion, Viorel Nica - Gradul de interferenta al metricilor Halstead si McCabe, Revista Romana de Informatica si Automatica, vol. 7, nr. 3, 1997, pg. 23-28, 1997
  • Ion Ivan, Popescu Mihai - Metrici software, BYTE România, vol. 2, nr. 5, mai 1996, pg. 73-82, 1996
  • Ion IVAN, Adrian VISOIU - Rafinarea metricilor software, Economistul, nr. 1947 (2973), 29 august 2005, supliment Economie teoretica si practica, nr. 466.
Metricile personale sunt formate din indicatori considerați importanți de către un specialist. Sunt metrici care sunt utilizate de acea persoană, sunt explicate tuturor celor cărora li se prezintă produse software evaluate cu ele, specificându-se atît plusurile, cîât și minusurile pe care metrica le prezintă. Se vor prezenta ipotezele de lucru, fără a lua în considerare așa-zisele condiții ideale, condiții care nu se întâlnesc niciodată în viața reală și care generează clienților așteptări ce vor fi înșelate la utilizarea curentă a produselor software prezentate în mod artificial în condiții artificiale.
Metricile stabile sunt acelea acceptate de mulți programatori și utilizatori pentru că rezultatele estimate oferite de ele s-au suprapus cu rezultatele efective înregistrate în exploatarea produselor software la foarte mulți dintre clienți. Ele au fost testate și rafinate în timp pe loturi multiple de produse software. Sunt caracterizate prin puțini indicatori care sunt și indicatori simpli.
Metricile impuse sunt cele care sunt date în standarde sau de către grupuri de lucru cu putere de decizie.
Metricile acceptate sunt cele definite la nivelul unei organizații de dezvoltare software și au rolul de a preveni exigente ale auditorilor atunci când se pune problema de auditare și dezvoltatorul nu dorește să aibă surprize, fiind prevăzător.
Metrici software sunt construcții imperfecte destinate unor oameni de asemenea, imperfecți.



(20 noiembrie 2017)

No comments:

Post a Comment