Friday, November 3, 2017

Temele de licență

Temele de licență sunt oglinda perfectă a tot ceea ce se întâmplă cu studenții facultăților din zoma informatică, întrucât prin aceste lucrări:
-  ei dau măsura în care vor face față producției;
- profesorii lor arată cât de conectrați sunt la nevoile reale ale producției;
- se demonstrează nivelul vocabularelor utilizate pe durata anilor de studii;
- se vede clar calitatea studenților, a profesorilor și a proceselor;
- transpar cu mult mai multe aspecte decât oricine și-ar dori să se vadă.
În realizarea acestui capitol de istorie a informaticii românești ideia este să se analizeze titluri de lucrări de licență din diferite facultăți și din diferiți ani pentru a vedea:
- vocabulare;
- complexitate;
- repetitivitate;
- evoluție;
- diversitate;
- adaptabilitate; 
- realism.
Sunt modalități foarte clare de  a face acest lucru și algoritmii care permit obținerea de indicatori trebuie construiți pentru că totul se joacă pe texte, deci pe șiruri de cuvinte. Într-o primă fază am folosit de pe Internet software care numără aparițiile cuvintelor în texte și am procedat manual la regruparea de frecvente pornind de la rădăcini de cuvinte pe principii de similaritate. Analiza trebuie aprofundată, dar trebuie să construiesc propriul software pentru calcului indicatorilor. Important este că am fișierele ca mayterii prime, căci Internetul este plin de teme de licență propuse pentru 2017 dar și pentru alți ani de către departamentele de specialitate. Mai dificil este să procur titșuri de lucrări care au fost afișate acum 3-0 sau 40 sau chiar 50 de ani, căci numai stând de vorbă cu foști absolvenți din vremurile de demult, reconstituind din amintirile lor se va realiza o imagine cât de cât a ceea ce a fost atunci.
Temele de licență trebuie privite ca elemente esențiale legate de evoluția domeniului pentru că ele au dat ritmul în care specialiștii proveniți de pe băncile facultății s-au integrat în producție. Se știe că absolvenții facultăților de calculatoare și de informatică nu aveau nevoie de stagii de apatare când mergeau în producție, ei intrând direct în pâine cum se zice.


(03 noiembrie 2017)

No comments:

Post a Comment