Tuesday, October 24, 2017

Emil MUNTEAN

Profesorul Emil MUNTEAN este înainte de toate recunoscut pentru celebra sa carte de programare în ASSIRIS, publicată în anul 1976 și referită prin:
Emil MUNTEAN, Viorel COSTEA, Mircu MITROV - Programarea în limbaje de asamblare ASSIRIS, Editura Tehnică, București, 1976, 336 pg,
după care au învățat nenumărate generații de programatori adevărați, căci fără limbaj de asambșare nimic nu este solid în activitatea de programare, ci totul este în bătaia vântului.
Am fost de față la Cluj când i s-a organizat sărbătorirea împlinirii frumoasei vârste de 70 ani profesorului Emil MUNTEAN, pentru că imediat după 1990 cam toată creme informaticii românești s-a deplasat spre mediul academic din moment ce industria de tehnică de calcul a intrat în declin ireversibil. 
Emil MUNTEAN a lucrat în echipele care au construit unele din primele calculatoare românești și aici mă refer la calculatul MARICA. Alături de Gheorghe FARKAS, Bocu Mircea BOCU, Bruno AZZOLA, Emil MUNTEAN a lucrat la realizarea calculatorului DACICC în multele sale variante, numele acestui computer  fiind acronim de la Dispozitiv Automat de Calcul al Institutului de Calcul din Cluj.
Detalii din biografia sa se află în lucrarea lui Viorel DARIE și a lui Petre RĂU intitulată Amintiri din epoca FELIX a calculatoarelor românești, publicată la editura InfoRapArt  din Galați în anul 2011 la paginile 60-61.
În anul 2003 profesorul Emil MUNTEAN a fost recompensat de către președintele României Ion LILIESCU, cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler. Pentru activitatea sa științifică Emil Muntean a primit premiul Gh. Lazăr  al Academiei R.S.R. pe 1965 pe când era cercetător în cadrul ITC Filiala Cluj.
A mai scris de-a lungul anilor cărți despre alte limbaje de programare, precum lucrarea
Emil MUNTEAN, Ioan MIHUȚ, Adrian IVANOV - Iniţiere în limbajul ADA, Editura Tehnică, București, 1986, 288 pg.
Pe măsura identificării altor cărți voi completa lista bibliografică incluzând aici lucrarea despre limbajul COBOL.


.





(24 octombrie 2017)

No comments:

Post a Comment