Friday, October 27, 2017

Secțiuni în conferințe

Secțiunile dedicate sistemelor informaționale, sistemelor informatice, dezvoltării de produse software sau prezentării experintei din centre de calcul sau institutele de cercetări din zona  informaticii erau prezente în toate conferințele care se organizau indiferent de nivel și de arie de cuprindere, căci fără informatică nu avea cum să existe și să se dezvolte societatea nici în vremurile de demult
și nici în ziua de azi. În acele vremuri organizau conferințe unde erau secțiuni de informatică:
- județenele de partid;
- institutele de cercetări neinformatice;
- întreprinderile importante;
- unitățile agricole fruntașe;
- centrele militare;
- centrele de perfecționare a personalului;
- catedre neinformatice din universități.
Nu erau manifestări de mare amploare și nu se impuneau restricții așa cum se face acum cu coeficientul de respingere, foarte mulți dintre participanți se deplasau pe cont propriu sau cu o cu totul altă justificare în acte decât ca participare la manifestări științifice.
La acele secțiuni erau invitați să conducă lucrările specialiști de marcă din informatică. Pentru că mulți dintre oamenii momentului nu se pricepeau sau erau doritori să fie văzuți de conducerile întreprinderilor sau organizațiilor unde lucrau, evitau să vină la secțiunile de informatică unde se desfășurau dezbateri fix pe probleme de specialitate ca între specialiști. Având unele preocupări în zona de calitate software am participat la multe dintre conferințele ceva mai generale unde era vorba de secțiuni de informatică și de fiecare dată am plecat de la ele cu idei interesante și am dobândit noi contacte căci eu despre calitate dacă vorbeam nu trebuia să fie ceva general, ci calitate măsurată la produse software care erau utilizate efectiv în întreprinderi în mod curent, căci deja abordările teoretice deveniseră enervante pentru mine. Secțiunile de informatică în conferințe cu caracter general deveniseră o permanență și le consideram benefice întrucât îmi prilejuiau posibilitatea de a-i cunoaște pe cei ce erau beneficiarii direcți ai produselor software, fără a fi ei înșiși dezvoltatori, poziție în care ar fi fost oarecum subiectivi.



(27 octombrie 2017)

No comments:

Post a Comment